În zilele care urmează, Teatrul de Păpuși „Puck” îi așteaptă pe cei mici să urmărească trei producții speciale din repertoriul instituției: unul online, destinat Zilei Naționale („Fata babei și fata moșneagului”, de 1 Decembrie, pe Facebook, de la ora 12), iar celelalte două în weekend, la sediul instituției („Muzicanții din Bremen”, sâmbătă, 3 decembrie, de la ora 11 și „Pălăria buclucașă” duminică, 4 decembrie, de la 11 și 12.30).
Micii iubitori ai poveștilor românești sunt invitați să urmărească joi, 1 Decembrie, de la ora 12, pe pagina https://www.facebook.com/teatruldepapusi.puck spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, după Ion Creangă, în regia Angelicăi Pamfilie.
Scrisă de Ion Creangă, „Fata babei și fata moșneagului” rămâne una dintre cele mai iubite povești pentru copii și părinți. Drumul către Sfânta Duminică și întâlnirea cu personaje fantastice precum Cățelușa, Părul, Fântâna și Cuptorul, sunt ilustrate scenic în spectacolul omonim regizat de Angelica Pamfilie. Respectând firul poveștii, spectacolul îi poartă pe cei mari și mici într-o frumoasă călătorie despre altruism și smerenie, despre bine și rău.

În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Angelica Pamfilie, Adina Ungur și Iulian Lungu.
Scenografia este semnată de Andra Ștefan, sculptura de Florin Marin, pictura de Elena Ilaș, iar ilustrația muzicală de Ionuț Constantinescu.
Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de doi ani.
Tot de Ziua Națională, pe aceeași pagină va fi redată de la ora 18 înregistrarea audio a poveștii „Făt Frumos din lacrimă”, de Mihai Eminescu, în lectura actriței Ramona Atănăsoaie.
Ambele producții vor fi difuzate gratuit.
Spectacol muzical
De asemenea, micii spectatori clujeni sunt așteptați la finalul săptămânii la două producții deosebite. Astfel, sâmbătă, 3 decembrie, de la ora 11, va fi prezentat spectacolul „Muzicanții din Bremen”/ „A brémai muzsikusok” după Frații Grimm, în regia lui Rumi László.
Aventura celor patru muzicieni începe, în viziunea scenică a regizorului Rumi László, în momentul în care se termină istoria cunoscută din poveste: personajele își povestesc peripețiile din trecut, reflectând asupra traseului pe care l-au parcurs. Istorisirile lor sunt prezentate prin cântece, iar muzica live integrează toate momentele spectacolului.

Creație păpuși: Tóth Andrea, Kiss Etele.
Distribuția: Balogh Dorottya, Domokos Szabolcs, Kötő Áron, Mostis Balázs, Szűcs Tamás.
Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Spectacol despre regăsirea lucrurilor simple
„Pălăria buclucașă” este povestea incredibilă a unui tată și a fiicei lui, ale căror vieți se schimbă în ziua în care o pasăre își face cuib într-un loc neobișnuit… Viața le este dată peste cap, dar le schimbă și felul în care privesc lumea.
Proiectul acestui spectacol este conceput de Rachel Warr din Marea Britanie, după o poveste de Tohby Riddle. Andra Ștefan, regizor asistent, împreună cu actorii Andreea Roxana Bolovan, Dana Bonțidean, Ionuţ Constantinescu și Ion Iurcu, sub îndrumarea lui Rachel Warr, alături de compozitorul Simon Roth și scenografa Elena Ilaș au construit un spectacol sensibil și delicat, în care spectatorii vor descoperi o perspectivă inedită asupra ritmului vieții.

Colaborarea cu Rachel Warr a început în anul 2018 cu o serie de ateliere de scriere de scenarii pentru teatrul de păpuși, iar spectacolul „Pălăria buclucașă” este o continuare a demersului de explorare a limbajului specific teatrului de animație realizat împreună cu actorii Teatrului Puck.
Dincolo de tumultul și agitația din fiecare zi, cei doi protagoniști ai piesei descoperă, alături de spectatori, dimensiunea interioară a vieții, sentimentele simple și lucrurile cu adevărat importante.
Astfel, vorbim de un spectacol nonverbal, dar plin de emoții și înțelesuri.
Asistent regie: Andra Ștefan
Scenografia/pictura: Elena Ilaș
Sculptura: Florin Marin
Muzica: Simon Roth
Distribuția: Andreea Bolovan, Dana Bonțidean, Ionuț Constantinescu, Ion Iurcu.
Spectacolul va avea loc duminică, 4 decembrie, de la orele 11 și 12.30 și le este recomandat copiilor cu vârsta de peste cinci ani.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.
Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.
Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, în format cash, înainte de intrarea la spectacole.
Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.
Micii spectatori clujeni sunt așteptați la finalul săptămânii la spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck”. Este vorba de „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”, în regia Ibolyei Varga (sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 11) și „Spiridușul voinic”, în regia Andreei Bolovan (duminică, 27 noiembrie, de la 11 și 12.30).
Teatrul „Puck” va găzdui sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 11, spectacolul „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”, după Frații Grimm, în regia Ibolyei Varga.

Totul începe în ziua în care Hänsel și Gretel se trezesc cu vești neplăcute: tatăl lor trebuie să vândă capra cea mică pentru a putea plăti datoriile. Copiii întristați sunt vizitați de Csipet, spiridușul pădurii care le propune să îi ajute în găsirea unor comori cu ajutorul unei poezii magice.
Distribuția este formată din actorii Giriti Réka, Pünkösti Laura, Urmánczi Jenő, György László, Kötő Áron și Domokos Szabolcs.
Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Spectacol vizual impresionant
Chiar dacă ești mic, poți să fii curajos și puternic, este mesajul principal al spectacolului „Spiridușul voinic” programat pentru duminică, 27 noiembrie, de la orele 11 și 12.30, în regia Andreei Bolovan.
E un spectacol foarte colorat, impresionant din punct de vedere vizual, cu păpuși expresive și decoruri pline de culoare, cu licurici aurii care dansează, alcătuind o atmosferă magică.

„Sunt sigură că cei mici se vor identifica cu personajul principal, interpretat de actorul-păpușar Iulian Lungu. El parcurge un drum inițiatic, de maturizare, în care înțelege ce înseamnă responsabilitatea, prietenia, curajul și perseverența în a-ți urma scopul și a avea încredere în tine. Mi se pare o temă inspirată atât pentru cei mici, care descoperă viața încă din copilărie, dar și pentru cei mari. Ne putem lovi în viață de multe obstacole, dar aflăm de aici că este important să mergem până la capăt și să nu ne lăsăm dezamăgiți, să nu ne abandonăm visele și proiectele și nici idealurile”, subliniază Andreea Bolovan.
Distribuția este alcătuită din Ion Iurcu, Iulian Lungu și Andreea Bolovan, iar Cosmin Cîrlea asigură figurația.
Scenografia și pictura sunt semnate de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, muzica de Kevin MacLeod, iar pregătirea muzicală de Robert Papp.
Spectacolul este prezentat în limba română. Vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Spectacole în Cluj și Sălaj
Săptămâna în curs a început pentru artiștii Teatrului „Puck” cu spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, susținut la căminul cultural din localitatea clujeană Sânnicoară, luni, 21 noiembrie. Au urmat miercuri, 23 noiembrie, două reprezentații ale spectacolului „Povestea celor trei veverițe” la Casa Municipală de Cultură din Zalău (județul Sălaj). Joi, 24 noiembrie, spectacolul „Croitorașul cel isteț” este prezentat la Grădinița cu program prelungit „Bambi” din Cluj-Napoca. Totodată, pentru ziua de vineri, 25 noiembrie sunt programate două reprezentații ale spectacolului „Spiridușul voinic” la sediul instituției, de la orele 9.30 și 11, iar de la ora 10, spectacolul „Palkó és Panna”/„Palkó și Panna” va fi prezentat copilașilor din comuna clujeană Vaida Cămăraș.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.
Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.
Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.
Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.
Volumul „Professional Puppet Theatre in Cluj – Historical Approach”, apărut recent la Cluj-Napoca, este un demers menit să completeze studiul artei păpuşeriei europene precum și evoluţia acestui gen teatral, dincolo de barierele de limbă sau etnie și promovarea internațională a unor nume care au marcat evoluția teatrului de animație în sud – estul Europei, precum Kovács Ildikó, Mona Marian, Virgil Svințiu, Günter Walner, Aureliu Manea, Edit Botár și mulți alții.
Proiectul este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice fiind inițiat de Asociația „Puppet Media” și „Teatrul Puck” din Cluj-Napoca. Demersul își propune promovarea artei păpușeriei din Transilvania într-un spațiu al diversităţii etnice, lingvistice, culturale şi cultivarea bunei cunoaşteri şi înţelegeri între majoritate şi minoritatea maghiară, așa cum se reflectă acestea în cei peste 70 de ani de conviețuire și creație artistică pe scena animației clujene.
Primul pas în acest sens a fost publicarea în 2020 a studiului monografic bilingv „70 de ani de teatru de păpuși la Cluj”, în același context, moment în care a devenit evidentă necesitatea extinderii adresabilității și promovarea activității artiștilor păpușari români și maghiari în spațiul European și nu numai. Traducerea acestui studiu monografic reprezintă un document valoros în reprezentarea documentării și arhivării istoricului teatrului de animație (domeniu de mare interes în Europa ultimelor decenii) în bibliotecile de la Institut International de la Marionnette (Charleville Mezieres, Franța), Topic Tolosa (Spania) și multe alte spații care găzduiesc materiale documentare despre spațiul de animație European.

Studiul se adresează atât artiștilor păpușari din întreaga lume, cât și studenților, profesioniștilor genului, precum și publicului larg.
În anul 1948 se pun bazele primei trupe de teatru de păpuşi din Cluj sub patronajul Sindicatului Mixt al Artiştilor, Scriitorilor şi Ziariştilor. În 5 februarie 1950 ia ființă Teatrul de Păpuşi din Cluj, printre fondatori numărându-se Fischer Edit, Ileana Hodiş şi Fuhrman Károly.

Istoricul teatrului de păpuși din Cluj se leagă, în timp, de preocuparea specială pentru păpuşă, de la bi-ba-bo la wayang, de la marionetă la obiectul animat. Respectul pentru opţiunea echipei fondatorilor s-a perpetuat, sub influenţa doamnei regizor Kovacs Ildiko, reperul profesional şi mentorul a generaţii întregi de actori, regizori, scenografi care au activat în Teatrul de Păpuşi din Cluj. Caracterul bilingv al creaţiilor a dus, în timp, la potenţarea nivelului artistic al celor două secţii și proiecte similare au fost adaptate fiecărei echipe artistice. Spectacolele produse astfel având un parcurs diferit, în funcţie de răspunsul publicului, dar au fost, de fiecare dată, un prilej de confruntare pozitivă, un veritabil „schimb profesional”. Colaborarea celor două secţii e astfel o oportunitate profesională, o modalitate de diversificare a repertoriului. De asemenea, este promovată ideea că teatrul de animație deține resursele estetice și expresive capabile să transceadă barierele lingvistice, de vârstă sau condiție socială.

Articolul de fond este conceput de Roxana Croitoru și Daniela Vartic și detaliază fiecare decadă din perioada analizată, punctând momentele de referință și personalitățile care au avut un impact important asupra artiștilor și evoluției instituției. Interviurile cu regizori, scenografi, actori (Mona, Chirilă, Kovács Ildikó, Epaminonda Tiotiu etc.) constituie un alt capitol de interes. Volumul cuprinde și imagini din arhiva Teatrului.
Cititorii internaționali vor lua contact cu mărturii și documente care surprind evoluţia artei teatrului de păpuşi în această parte a Europei şi care va continua să ajungă la generaţii întregi de copii, părinţi şi bunici, într-o pledoarie pentru frumuseţea şi delicateţea acestei arte.
Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” pregătesc pentru sâmbătă, 19 noiembrie, o nouă premieră. Este vorba de spectacolul „Te aștept!”/ „Eljöhetnél hozzám!”, în regia lui Kovács Ildikó, reluată de Varga Ibolya. De asemenea, duminică, 20 noiembrie, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Cenușăreasa”, în regia Monei Marian.
Premiera spectacolului „Eljöhetnél hozzám!”/ „Te aștept!” va avea loc, așadar, sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 11.
Acţiunea se petrece în Vestul Sălbatic îndepărtat, avându-l ca erou pe un băiat orfan, care cândva „a fost adus de râul cenuşiu” şi de atunci hoinăreşte singuratic pe malul apei, căutându-şi părinţii sau măcar un peisaj cunoscut. În drumul său întâlneşte Sperietoarea, care după tradiţia locului îl salută: “Te aştept!”. Băiatul, neştiind de această tradiție, o urmează pe Sperietoare, care îl invită acasă. Aşa începe povestea unei comunități simpatice, despre Vulpea elegantă şi suspicioasă, despre Bătrânul îmbufnat, despre Vrăjitoarea care încearcă să-şi ascundă bunătatea, despre Sperietoarea sufletistă, despre Alexandra grijulie şi despre Omul de Zăpadă cu sufletul fragil.
Regizor: Kovács Ildikó
Regizor reluare: Varga Ibolya
Păpuși: Virgil Svințiu
Scenografie și costume: Ioana Olăhuț
Restaurare păpuși și decor: Elena Ilaș
Colaj muzical: Ábrahám Jolán.

Distribuția: Balogh Dorottya/ Mostis Balázs, Giriti Réka, Péter Izolda/ Szűcs Tamás, Pünkösti Laura/ Patka Ildikó, Domokos Szabolcs, Kötő Áron, Urmánczi Jenő.
Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Commedia dell’Arte și muzică clasică
Totodată, duminică, 20 noiembrie, de la orele 11 și 12.30, va fi prezentat la sediul instituției spectacolul „Cenușăreasa”, după Frații Grimm, în regia Monei Marian.

Întreaga viziune regizorală se bazează pe contrastul volumelor, marionetele și actorii jucând împreună pe scenă. Inserțiile din Commedia dell’Arte dau o notă comică întregii povești, iar ilustrația muzicală cuprinde pasaje clasice și preclasice, interpretate live de actorii păpușari.
Scenariul este semnat de Alex Căprariu, păpușile de Virgil Svințiu, decorurile de Epaminonda Tiotiu, iar ilustrația muzicală de Corina Sîrbu. În distribuție: Dana Bonțidean, Călin Mureșan și Angelica Pamfilie.
Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Spectacole la Bobâlna, Bistrița și Florești
Primul spectacol susținut de artiștii Teatrului „Puck” a fost „Motanul încălțat”, prezentat luni, 14 noiembrie, în localitatea clujeană „Bobâlna”. A urmat marți, 15 noiembrie, „Cenușăreasa”, cu două reprezentații găzduite de Palatul Culturii din Bistrița. De asemenea, spectacolul „Povestea celor trei veverițe” urmează să fie prezentat vineri, 18 noiembrie, la Casa de Cultură din comuna Florești.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.
Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.
Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.
Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.
Cea mai nouă producție a Teatrului „Puck”, „Don Quijote”, în regia lui Ioan Brancu, va putea fi vizonată duminică, 13 noiembrie, de la ora 16. În aceeași zi, de la ora 11, artiștii instituției îi așteaptă pe cei mici la spectacolul „Motanul încălțat”, în regia lui Cristian Nedea. De asemenea, sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 11, va fi prezentat spectacolul „Muzicanții din Bremen”/ „A brémai muzsikusok”, în regia lui Rumi László.
Spectacolul „Don Quijote”, după Miguel Cervantes, va fi prezentat pe scena Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca (Str. I. I. C. Brătianu, nr. 23) duminică, 13 noiembrie, de la ora 16.
Don Quijote merge până la absurd în numele cavalerismului. Neclintit și posibil nebun, alături de partenerul său credincios, Sancho Panza, eroul nostru luptă cu îndrăzneală împotriva unor rele imaginare, pentru a-și dovedi valoarea. Această adaptare este o alegorie dinamică și puternică a proiecțiilor minții naive a eroului, pentru a-și crea lumea perfectă, dar efemeră.
Regia este semnată de Ioan Brancu, scenografia de Elena Ilaș, iar sculptura de Florin Marin.

Distribuția: Ionuț Constantinescu, Radu Lărgeanu, Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Ion Iurcu, Iulian Lungu, Călin Mureșan, Angelica Pamfilie, Adina Ungur, Robert Trifan.
Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de zece ani.
Premiera acestui spectacol a avut loc recent, în cadrul Festivalului Internațional „Puck”.
Un love story pisicesc
În aceeași zi, de la ora 11, este programat pe aceeași scenă spectacolul „Motanul încălțat”, după Charles Perrault, în regia lui Cristian Nedea.
Povestea clasică este reinterpretată, propunerea regizorului Cristian Nedea respectând rețeta unui love story, dar unul pisicesc prin excelență. Pentru Motanul încălțat, lumea e doar un decor și oamenii sunt doar o figurație necesară. Întreaga relație cu stăpânul este văzută aici ca o simplă unealtă a îndeplinirii destinului pisicesc.

Distribuție: Ionuț Constantinescu, Ion Iurcu și Iulian Lungu.
Scenografie și pictură: Elena Ilaș.
Sculptura: Florin Marin.
Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Spectacol muzical
Totodată, sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 11, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Muzicanții din Bremen”/ „A brémai muzsikusok” după Frații Grimm, în regia lui Rumi László.

Aventura celor patru muzicieni începe, în viziunea scenică a regizorului Rumi László, în momentul în care se termină istoria cunoscută din poveste: personajele își povestesc peripețiile din trecut, reflectând asupra traseului pe care l-au parcurs. Istorisirile lor sunt prezentate prin cântece, iar muzica live integrează toate momentele spectacolului.
Creație păpuși: Tóth Andrea, Kiss Etele.
Distribuția: Balogh Dorottya, Domokos Szabolcs, Kötő Áron, Mostis Balázs, Szűcs Tamás.
Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Spectacole în Cluj și alte județe
Marți, 8 noiembrie, artiștii Teatului „Puck” au susținut două reprezentații ale spectacolului „A kiváncsi elefántkõlyõk”/„Elefănţelul curios” la Căminul Cultural „Petőfi Sándor” din Joseni, județul Harghita. De asemenea, „Cenușăreasa” a avut două reprezentații în Clădirea „Transilvania” din Zalău (județul Sălaj), miercuri, 9 noiembrie. Nu în ultimul rând, spectacolul „Motanul încălțat” va fi prezentat joi, 10 noiembrie, de la ora 18, în foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.
Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.
Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.
Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.
Micii spectatori clujeni sunt așteptați în acest weekend la Teatrul „Puck” să urmărească două spectacole pline de aventuri, întorsături neașteptate și învățăminte. Este vorba de „A kíváncsi elefántkölyök”/„Elefănţelul curios” (sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 11) și „Povestea celor trei veverițe” (duminică, 6 noiembrie, de la 11 și 12.30).
La sediul Teatrului de Păpuși „Puck” (str. I. C. Brătianu, nr. 23) este programat, așadar, sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 11, spectacolul „A kíváncsi elefántkölyök”/„Elefănţelul curios”, după R. Kipling, în regia lui Koblicska Kálmán.
Simpaticul elefănțel tulbură liniștea animalelor din junglă punând prea multe întrebări. Ca urmare, este alungat și are parte de multe aventuri care îl fac mai înțelept. Distribuția este alcătuită din Balogh Dorottya, Giriti Réka, Patka Ildikó, Péter Izolda, Pünkösti Laura, Csortán Márton, Domokos Szabolcs și Urmánczi Jenő.

Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
De asemenea, duminică, 6 noiembrie, de la orele 11 și 12.30, va fi prezentat spectacolul „Povestea celor trei veverițe” în regia Danei Bonțidean.
Poveștile raționale sunt un instrument prea puțin explorat și utilizat în educația copiilor în România. În ultimii ani, specialiștii clujeni au redactat o serie de povești care îi învață pe cei mici să-și construiască rezistența la frustrare, să facă față anxietății sau furiei, dar și să se accepte pe sine.

Teatrul „Puck” și-a propus să preia și să extindă acest proiect inedit, prin adaptarea scenică a unor povești adresate copiilor de vârstă preșcolară.
Spectacolul a fost inspirat din volumul de „Povești raționale pentru copii” al Virginiei Waters, volum apărut în 1980 și editat în limba română în anul 2003 de Centrul Român de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale.
În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Călin Mureșan, Robert Trifan și Adina Ungur. Figurația: Cosmin Cîrlea. Interpretarea audio: Dana Bonțidean și Ionuț Constantinescu.
Scenariul și regia sunt semnate de Dana Bonțidean, scenografia și pictura de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, iar ilustrația muzicală de Attila Nagy.
Spectacolul are o durată de aproximativ 45 de minute, este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.
Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.
Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, în format cash, înainte de intrarea la spectacole.
Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.
Unul dintre cele mai iubite spectacole din repertoriul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca revine pe scena instituției la finalul acestei săptămâni. Este vorba de „Punguța cu doi bani”, după Ion Creangă, în scenariul și regia lui Decebal Marin, programat pentru duminică, 30 octombrie, de la orele 11 și 12.30. De asemenea, sâmbătă, 29 octombrie, va fi prezentat spectacolul „Meseszőnyeg”/ „Covorașul Fermecat”, în regia Ibolyei Varga.
Spectacolul „Punguța cu doi bani” este apreciat de multe generații de copii clujeni și un numai. Peripețiile cocoșului alungat de acasă în basmul omonim al lui Ion Creangă sunt povestite într-o manieră originală și plină de culoare în spectacolul montat de Decebal Marin. Este o reprezentație foarte colorată și construită ingenios, de la păpușile care apar în scenă până la integrarea actorilor în ansamblu. Regizorul a optat pentru o mobilitate cât mai mare a planurilor scenice, așă că decorul se schimbă tot timpul, fapt care solicită și alternarea tipurilor de păpuși folosite. În versiunea lui Decebal Marin, „Punguța cu doi bani” e un spectacol savuros, care provoacă nu doar entuziasmul și participarea copiilor, ci și amuzamentul adulților.

Distribuția este formată din Ramona Atănăsoaie, Dana Bonțidean, Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie, Ion Iurcu, Călin Mureșan, Ionuț Constantinescu/Iulian Lungu, Robert Trifan și Adina Ungur.
Scenografia este semnată de Sandu Marian, iar ilustrația muzicală de Traian Păcurar.
Durata spectacolului este de 50 de minute.
Reprezentațiile au loc în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Un spectacol cu magie și miracole
Totodată, sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 11, este programat spectacolul „Meseszőnyeg”/ „Covorașul Fermecat”, după Ferenc Móra.
Spectacolul îmbină patru basme care ne călăuzesc într-un univers magic. Copiii şi părinţii îl pot traversa cu uşurinţă datorită „poveştilor tatălui”, trandafirii capătă voci umane, Poştaşul-vânt aduce scrisoare din partea lui Moş Crăciun iar regele fluturilor o vindecă pe Pannika în mod miraculos.

Regia și dramatizarea sunt semnate de Varga Ibolya, muzica de Péter Venczel, scenografia şi grafica de Anetta Fekete, iar Horváth Jonathán contribuie la muzica şi recuzita spectacolului. Distribuţia este alcătuită din Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Urmánczi Jenő şi Kötõ Áron.
Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.
Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.
Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, în format cash, înainte de intrarea la spectacole.
Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.
Premiul pentru cel mai bun spectacol al Festivalului Internațional „Puck” a fost acordat în această seară spectacolului „Kunterbunt”, în regia Anei Crăciun – Lambru, prezentat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu. Ediția a 20-a evenimentului a avut loc la Cluj-Napoca între 17 și 21 octombrie 2022 și a fost precedat de conferința conferința „Teatru de animație și literatură. Despre o dramaturgie a imaginarului”.
Festivitatea de premiere a avut loc vineri, 21 octombrie, la Teatrul de Păpuși „Puck”. Juriul a decis următoarele premii:
Premiul pentru cel mai bun spectacol al acestei ediții îi revine spectacolului „Kunterbunt” în regia Anei Crăciun – Lambru, prezentat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu.
Premiul pentru „dramaturgia imaginarului” i-a fost acordat spectacolului „Tabula Rosa”, în regia Evgheniei Tsichlia, prezentat de Teatrul de Păpuși „Hop Signor” din Grecia.
Premiul „Kovacs Ildiko” pentru universul vizual a fost acordat spectacolului „Muzicanții din Bremen”, prezentat de artiștii Teatrului „Puck”.
Premiul „Mona Marian” pentru cea mai bună interpretare colectivă le revine artiștilor Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași, pentru spectacolul nonverbal „Stația Clovnilor”, în regia Anei Crăciun Lambru.
Premiul pentru cea mai bună muzică îi revine lui Bakos Árpád, pentru universul sonor din spectacolul „Muzicanții din Bremen”, după Frații Grimm, în regia lui Rumi László, prezentat de artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca.
Premiul pentru cea mai bună actriță i-a fost acordat Mădălinei Ghițescu Petre, pentru rolul din spectacolul „Cufărul celor șapte pitici”, adaptare după Frații Frimm de Béres László, după o idee de Kovács Ildikó. Spectacolul a fost prezentat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara.
Premiul pentru cel mai bun actor i-a revenit actorului Cristi Brătoiu, pentru rolul din spectacolul „Cufărul celor șapte pitici”.
Premiul special al juriului pentru mânuire se acordă spectacolului „Tabula Rosa”, în regia Evgheniei Tsichlia, prezentat de Teatrul de Păpuși „Hop Signor” din Grecia.
Nu în ultimul rând, Premiul pentru Secțiunea dedicată studenților, a fost acordat pentru integrarea tehnicilor actoricești/de mânuire în spectacol Se(di)ntiment, prezentat de studenții Universității de Arte din Târgu Mureș, secția Arta spectacolului păpuși-marionete.
Spectacolele din competiție au fost jurizate de Luise Lapointe, director al Festivalului de la Casteliers (din Montreal, Canada), Sun Wook Hyon, managerul Festivalului din Chuncheon (Coreea), Raluca Sas Marinescu, cadru didactic la Facultatea de Teatru și Film a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și scenograful Epaminonda Tiotiu.
Spectacolele și evenimentele conexe din cadrul Festivalului Internațional „Puck” 2022 au reunit pe parcursul manifestării aproximativ 4.000 de spectatori.

Proiect realizat de Teatrul de Păpuși „Puck” cu sprijinul Consiliului Județean Cluj și a Departamentului pentru Relații Interetnice.
Parteneri: Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Teatru și Film, Academia de Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, Teatrul Național Cluj-Napoca, Casa de Cultură a Studenților și Cercul Militar Cluj.
Parteneri media:
TVR Cluj, Radio România Cluj, Făclia de Cluj, Radio Info Trafic, Cluj.com, I Like Cluj, Radio Renașterea, EBS Radio, Napoca FM, ȘtiriMed.ro, Agnus Rádió, Játéktér, Szabadság, Erdélyi Magyar Televízió.
După o săptămână de festival, Teatrul „Puck” le pregătește micilor spectatori și pentru acest weekend două spectacole: „Sărmanul Djoni și Arnica”/„ Szegény Dzsoni és Árnika” (sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 11) și „Cartea cu Apolodor” (duminică, 23 octombrie, de la 11 și 12.30).
Sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 11, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Sărmanul Djoni și Arnica”/„ Szegény Dzsoni és Árnika”, după Ervin Lázár, în regia Ibolyei Varga.
Este un spectacol despre dragoste adevărată, responsabilitate, loialitate, perseverență, libertate și multe alte valori fundamentale.
Dramaturgia este semnată de Zsolt Láng, regia de Ibolya Varga, muzica de Zsolt Lászlóffy, iar scenografia de Szilárd-Zsolt Filep. În distribuție: Szabolcs Domokos, Giriti Réka, Mostis Balázs, Kötő Áron, Dorottya Balogh, Patka Ildikó și Urmánczi Jenő.

Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
De asemenea, duminică, 23 octombrie, de la orele 11 și 12.30 va putea fi urmărit spectacolul „Cartea cu Apolodor”, după Gellu Naum, în regia Monei Marian. Este unul dintre cele mai iubite spectacole din repertoriul instituției.
„Cartea cu Apolodor” a participat la un turneu în Arizona, SUA, la invitaţia Arizona State University, un turneu în Franţa, iar apoi a participat la Festivalul Culturii Române de Flennek la Bialystok. Totodată, spectacolul clujean a reprezentat România la Festivalul Eurokids din Washington D.C.
Scenografia: Epaminonda Tiotiu. Sculptura: Florin Marin. Muzica: Corina Sîrbu. Procesare computerizată: Cristian Luchian. Distribuţia: Dana Bonţidean, Călin Mureşan și Angelica Pamfilie.

Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Totodată, spectacolul „Cartea cu Apolodor” va avea o reprezentație la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca și marți, 25 octombrie, de la ora 18.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.
Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.
Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.
Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.
Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”
Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.
Ce-a de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional „Puck”, aflată în plină desfășurare, are și o secțiune de competiție. Premiile vor fi decernate vineri, 21 octombrie.
Festivalul a început luni, 17 octombrie, cu spectacole din țară și străinătate care au umplut cu prichindei sălile unor instituții precum Teatrul de păpuși „Puck”, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” (ANGMD), Casa de Cultură a Studenților (CCS) sau Cercul Militar.
Ediția din acest an cuprinde și o secțiune de competiție, printre care se numără spectacolele:
„Kunterbunt”, în regia Anei Crăciun – Lambru, prezentat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu.
„Pălăria buclucașă”, după Tohby Riddle, în regia lui Rachel Warr și a Andrei Ștefan, prezentat de Teatrul de Păpuși „Puck”.
„Lebedele sălbatice”, cu regia și scenariul semnate de Mykahailo Urytskyi, prezentat de Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță” de la Chișinău.
„Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga, prezentat de Teatrul „Puck”.
„Viață de chibrit”, al artiștilor de la Teatrul „Prichindel” din Alba Iulia.
„Gulliver în țara Liliput”, prezentat de Teatrul de Animație „Țăndărică” din București.
„Robin Hood”, în regia lui Geo Balint, realizat la Teatrul Arlechino Brașov.
„Bicicleta roșie”, după Valentina Diana, în regia lui Gavril Cadariu prezentat de artiștii Teatrului pentru Copii și Tineret „Ariel” din Târgu Mureș.
„Cufărul celor 7 pitici”, adaptare după Frații Grimm de Béres László, după o idee de Kovács Ildikó, prezentat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara.
„Stația clovnilor”, în regia Anei Crăciun Lambru, prezentat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași.
„Tabula Rosa” în regia Evgheniei Tsichlia, prezentat de compania „Hop Signor” din Grecia.
Spectacolele din competiție vor fi jurizate de Luise Lapointe, director al Festivalului de la Casteliers (din Montreal, Canada), Sun Wook Hyon, managerul Festivalului Chuncheon din Coreea, Raluca Sas Marinescu, cadru didactic la Facultatea de Teatru și Film a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și scenograful Epaminonda Tiotiu.
Decernarea premiilor va avea la finalul ediției din acest an a festivalului, mai exact vineri, 21 octombrie, de la ora 18, la Teatrul „Puck”.
Biletele se achiziționează la intrarea la spectacole. Rezervările se pot face online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.
Proiect realizat de Teatrul de Păpuși „Puck” cu sprijinul Consiliului Județean Cluj și a Departamentului pentru Relații Interetnice.
Parteneri: Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Teatru și Film, Academia de Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, Teatrul Național Cluj-Napoca, Casa de Cultură a Studenților și Cercul Militar Cluj.
Parteneri media:
TVR Cluj, Radio România Cluj, Făclia de Cluj, Radio Info Trafic, Cluj.com, I Like Cluj, Radio Renașterea, EBS Radio, Napoca FM, ȘtiriMed.ro, Agnus Rádió, Játéktér, Szabadság, Erdélyi Magyar Televízió.