Noutati

Ce puteți face în Parcul Central, la „1 iunie – Hai hui printre povești”

Miercuri, 1 iunie 2022, vă invităm să celebrăm împreună copilăria, începutul verii și bucuria de a fi din nou împreună, fără restricții, în zona Casino Centru de Cultură Urbană din Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca. Pe tot parcursul zilei, aici vor fi prezentate spectacole, concerte, întreceri sportive și o mare diversitate de ateliere, în cadrul evenimentului „1 iunie – Hai hui printre povești”.  Participarea la toate manifestările este gratuită!

 Evenimentul „1 Iunie – Hai hui printre povești” se află la cea de-a treia ediție. Spectacolele și concertele vor fi prezentate pe scena care va fi amplasată în fața clădirii Casinoului, iar atelierele în spatele clădirii, dar și în foișor și pe esplanade.

Iată care este programul manifestărilor:

 Scenă

10.00-11.00: „Aventurile lui Plüm-Plüm” – Teatrul de Păpuși „Puck” (spectacol în limba maghiară).Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

11.30-12.00: „O poveste reciclată” – Octofun Academy, Cluj-Napoca (eveniment dedicat întregii familii).

12.00-13.00: Scena copiilor – teatru, dans, demonstrații sportive – Palatul Copiilor Cluj  (eveniment dedicat întregii familii).

 

16.00-17.30: Scena copiilor – teatru, dans, demonstrații sportive – Palatul  Copiilor Cluj (eveniment dedicat întregii familii).

18.00-19.00: „Vasilache și Marioara în jurul lumii” – Teatrul de Păpuși „Puck” (spectacol în limba română). Vârsta minimă recomandată este de cinci ani.

19.30-20.30: „Music Heals – High Velocity” – Concert susținut de Rock Academy (eveniment dedicat întregii familii).

 

Spectacol itinerant

10.30 – 11.10: „Fluturele Emilia” – Teatrul „Magic Puppet” din Cluj-Napoca (eveniment dedicat întregii familii).

11.30 – 12.10: „Fluturele Emilia” – Teatrul „Magic Puppet” din Cluj-Napoca (eveniment dedicat întregii familii).

Eveniment sportiv

12.00 – 16.00: Hai la joacă de ziua ta! Cursă provocatoare cu obstacole și probe surpriză organizată de Atletic Club. Vârsta de participare recomandată este între 3 și 14 ani.

Înscrierile se fac la fața locului (intrarea în parc, dinspre Cluj Arena), se organizează grupe de câte 10 copii, cărora li se explică în prealabil traseul. Participanții vor primi la final diplome.

 

Zona Atelierelor (în spatele Casinoului)

11.00-13.00: Recital – Elevii Școlii Gimnaziale de Muzică ,,Augustin Bena”, coord. prof. dr. Flavia-Maria Herdlicska; Duo instrumental ,,Snow Drop” și cvartetul  ,,Flori de Mai”.

Ateliere 

13.00-16.00: Atelier interactiv: educație muzicală timpurie prin metoda Orff Schulwerk- Happy Music Makers

10.00-19.00: Ateliere de pictură, creație plastică, grafică și sculptură-ceramică – Palatul Copiilor Cluj (fără restricții de vârstă)

10.00-19.00: Ateliere de design vestimentar și design ambiental – Palatul Copiilor Cluj (fără restricții de vârstă)

10.00-19.00: Ateliere de șah și go – Palatul Copiilor Cluj (fără restricții de vârstă)

10.00-19.00: Ateliere de fotografie, video și redacție de presă – Palatul Copiilor Cluj (fără restricții de vârstă)

13.00: Ora poveștilor în limba românăBiblioteca Județeană „Octavian Goga”, Cluj (fără restricții de vârstă)

13.30: Atelier de creație manualăBiblioteca Județeană „Octavian Goga”, Cluj (fără restricții de vârstă)

15.00: Ora poveștilor în limba englezăBiblioteca Județeană „Octavian Goga”, Cluj (fără restricții de vârstă)

15.30: Atelier de creație manualăBiblioteca Județeană „Octavian Goga”, Cluj (fără restricții de vârstă)

10.00-19.00: Atelier de creație – Tünde Szabó, Asociația Simeon (3+)

10.00 – 19.00: Atelier de împletit – Asociația Meșterilor Populari Clujeni (fără restricții de vârstă)

10.00 – 19.00: Atelier roata olarului / pictură pe ceramică – Asociația Meșterilor Populari Clujeni (fără restricții de vârstă)

10.00 – 19.00: Confecții păpuși și jucării din lână împâslită – Asociația Meșterilor Populari Clujeni (fără restricții de vârstă)

10.00 – 19.00: Podoabe și decorațiuni din mărgele – Asociația Meșterilor Populari Clujeni (fără restricții de vârstă)

10.00 – 11.00: Librarii Cărturești citesc povești copiilor – Standurile Cărturești (recomandare de vârstă, dar nu condiție de participare: 4-7 ani și 8-12 ani)

11.00 – 13.00: Jucăm împreună jocuri de societate – Standurile Cărturești (4-7 ani și 8-12 ani)

10.00 – 19.00: Atelier de tatuaje temporare – Standurile Cărturești (fără limită de vârstă)

17.00 – 18.00: Atelier interactiv de povești citite de librari – Standurile Cărturești (fără limită de vârstă)

10.00 -12.00 / 16.00-19.00: Face painting (fără restricții de vârstă).

 

Evenimentul Hai-hui printre povești este realizat de Teatrul de Păpuși ,,Puck” și  ESUA  în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj și Leo Club Bastion.

Parteneri media: Radio Info Trafic, TVR Cluj, Radio Cluj, Kolozsvári Rádió, Radio Renașterea, EBS Radio, I Like Cluj, Cluj.com, ȘtiriMed.ro, Agnus Rádió, Játéktér, Szabadság și Erdély TV.

Spectacole caritabile la Teatrul „Puck”: „Artiști români pentru artiști ucraineni”

Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca se alătură Campaniei umanitare „Artiști români pentru artiști ucraineni”, inițiată de UNITER, donând acestei cauze încasările de la reprezentațiile de duminică, 29 mai 2022. În această zi, de la orele 11 și 12.30, va fi prezentat spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, după Ion Creangă, în regia Angelicăi Pamfilie. Totodată, sâmbătă, 28 mai, de la ora 11, este programat spectacolul „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga.

Campania umanitară „Artiști români pentru artiști ucraineni” este un proiect de strângere de fonduri care se va desfășura în perioada 16 mai – 15 iunie, inițiat de Uniunea Teatrală din România (UNITER), în parteneriat cu Worldwide Reading Project și CITD (The Center for International Theatre Development) din Baltimore.  Astfel, în urma propunerii UNITER, 46 de instituții culturale de stat și independente au răspuns favorabil apelului de a fi împreună, prin teatru, pentru păstrarea demnității artiștilor și pentru susținerea culturii ucrainene. În perioada menționată, instituțiile de cultură din România și Republica Moldova vor organiza spectacole lectură pe baza a 10 texte scrise de autori ucraineni, după declanșarea războiului din Ucraina sau vor programa spectacole din repertoriul propriu, donând încasările. Miza este aceeași: sprijin financiar pentru artiștii ucraineni care trec acum prin momente teribile.

Un spectacol despre despre bine și rău 

Teatrul „Puck” contribuie la această cauză cu încasările de la reprezentațiile de duminică, 29 mai 2022, de la orele 11 și 12.30. Este vorba de spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, după Ion Creangă, în regia Angelicăi Pamfilie. Scrisă de Ion Creangă, „Fata babei și fata moșneagului” rămâne una dintre cele mai iubite povești pentru copii și părinți. Drumul către Sfânta Duminică și întâlnirea cu personaje fantastice precum Cățelușa, Părul, Fântâna și Cuptorul, sunt ilustrate scenic în spectacolul omonim regizat de Angelica Pamfilie. Respectând firul poveștii, spectacolul îi poartă pe cei mari și mici într-o frumoasă călătorie despre altruism și smerenie, despre bine și rău.


În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Angelica Pamfilie, Adina Ungur și Iulian Lungu.
Scenografia este semnată de Andra Ștefan, sculptura de Florin Marin, pictura de Elena Ilaș, iar ilustrația muzicală de Ionuț Constantinescu.

Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de doi ani.

Spectacol cu întâmplări neașteptate 

De asemenea, sâmbătă, 28 mai 2022, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga. Sunt redate două povești scrise de José Géal, ambele avându-l ca protagonist pe Plüm-Plüm. Spectacolul este plin de întâmplări neașteptate, acestea fiind prezentate cu nuanțe de umor absurd.

În distribuție: Balogh Dorottya, Giriti Réka, Erdei Emese, Domokos Szabolcs și Mostis Balázs.

Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Spectacol clujean la Köln 

De asemenea, artiștii instituției clujene vor participa în 27 mai la Festivalul Hänneschen 2022 de la  Köln, cu spectacolul nonverbal „Pălăria buclucașă”. Ediția din acest an a festivalului se desfășoară între 25 și 29 mai. Participarea Teatrului de Păpuși „Puck” la eveniment are loc în cadrul manifestărilor organizate de orașele înfrățite Cluj-Napoca – Köln. Primul spectacol al săptămânii la Teatrul „Puck” a fost „Fata babei și fata moșneagului” (marți, 24 mai), urmat de „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm” (miercuri, 25 mai), ambele la sediul instituției. Totodată, vineri, 27 mai, spectacolul „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm” va fi prezentat micilor
spectatori din Târgu Mureș.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți. Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei. Abonamentul  cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei. Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, doar cu bani cash, înainte de intrarea la spectacole. Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Chiar dacă restricțiile impuse de pandemie au fost ridicate, spectatorii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca sunt rugați să poarte mască de protecție în sala de spectacole, din grijă pentru ei și pentru cei din jur.

Spectacole, concerte, ateliere și multă distracție în Parcul Mare, la „1 iunie – Hai hui printre povești”

De Ziua Internațională a Copilului din acest an, micii clujeni sunt așteptați în Parcul Central la evenimentul „1 Iunie – Hai hui printre povești”. Pe tot parcursul zilei, în zona Casino Centru de Cultură Urbană vor fi prezentate spectacole pentru copii, competiții sportive, recitaluri muzicale, precum și ateliere de pictură, sculptură, design vestimentar, fotografie, șah, go și multe altele. Participarea la manifestări este gratuită.

Miercuri, în prima zi a lunii iunie, va avea loc cea de-a treia ediție a evenimentului „1 Iunie – Hai hui printre povești”. Cei mici, alături de părinți, mătuși și bunici sunt așteptați la distracție pe tot parcursul zilei în zona Casino Centru de Cultură Urbană din Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca.

Spectacolele și concertele vor avea loc pe scena care va fi amplasată în fața clădirii Casinoului. De la ora 10 sunt programate reprezentații susținute de Teatrul „Puck”, Octofun Academy, precum și diverse activități ale celor de la Palatul Copiilor Cluj. Tot aici va avea loc la finalul zilei, mai exact de la ora 19.30, un concert susținut de Rock Academy. Din program mai fac parte și activități sportive, cum ar fi „Hai la joacă de ziua ta”, o cursă cu probe surpriză și spectacole organizată de Atletic Club, de la ora 12. Nu vor lipsi din programul zilei nici atelierele, de la cele de roata olarului, împletit, confecționare de podoabe și decorațiuni din mărgele, la cele de fotografie sau video, dar și șah, go, lectură, jocuri de societate, precum și ateliere de tatuaje temporare sau face painting.

Participarea la toate activitățile din cadrul evenimentului este gratuită.

Manifestarea este organizată de ESUA Asociație Culturală Româno-Germană,  în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj și Teatrul de Păpuși ,,Puck”.

Spectacole inedite pe scena Teatrului „Puck”: „Muzicanții din Bremen” și „Pălăria buclucașă” 

La sfârșitul acestei săptămâni artiștii Teatrului „Puck”, îi așteaptă pe cei mici, alături de părinți și bunici, la două spectacole recent montate pe scena instituției. Este vorba de „A brémai muzsikusok”/„Muzicanții din Bremen” (sâmbătă, 21 mai, de la ora 11) și „Pălăria buclucașă”, în regia lui Rachel Warr și Andra Ștefan (duminică, 22 mai, de la orele 11 și 12.30).

 Sâmbătă, 21 mai, de la ora 11, la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca este programat spectacolul „A brémai muzsikusok”/„Muzicanții din Bremen”, după Frații Grimm, în regia lui Rumi László.

Aventura celor patru muzicieni începe, în viziunea scenică a regizorului Rumi László, în momentul în care se termină istoria cunoscută din poveste. Astfel, personajele își povestesc peripețiile din trecut, reflectând asupra traseului pe care l-au parcurs. Istorisirile lor sunt prezentate prin cântece, iar muzica live integrează toate momentele spectacolului.

Distribuția este formată din Balogh Dorottya, Erdei Emese, Domokos Szabolcs, Kötő Áron și Mostis Balázs.

Spectacolul a avut premiera în 22 ianuarie 2022, va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Spectacol nonverbal, dar plin de emoții și înțelesuri

De asemenea, duminică, 22 mai, pe scena instituției va fi prezentat spectacolul nonverbal „Pălăria buclucașă” conceput de Rachel War, regizor și dramaturg specializat în teatrul de păpuși, colaborator al Norwich Puppet Theatre și Little Angel Theatre din Londra. Este povestea incredibilă a unui tată și a fiicei lui, ale căror vieți se schimbă în ziua în care o pasăre își face cuib într-un loc neobișnuit… Viața le este dată peste cap, dar le schimbă și felul în care privesc lumea.

Proiectul acestui spectacol este conceput de Rachel Warr din Marea Britanie, după o poveste de Tohby Riddle, și a fost o provocare pentru întreaga echipă. Aceasta atât datorită propunerii artistice inedite, cât și situației pandemice care a împiedicat prezența la Cluj a regizoarei pe toată durata repetițiilor. Astfel, Andra Ștefan, regizor asistent, împreună cu actorii Andreea Roxana Bolovan, Dana Bonțidean, Ionuţ Constantinescu și Ion Iurcu, sub îndrumarea lui Rachel Warr, alături de compozitorul Simon Roth și scenografa Elena Ilaș au construit un spectacol sensibil și delicat. Aici, spectatorii vor descoperi o perspectivă inedită asupra ritmului vieții.

Dincolo de tumultul și agitația din fiecare zi, cei doi protagoniști ai piesei descoperă, alături de spectatori, dimensiunea interioară a vieții. De asemenea, sentimentele simple și lucrurile cu adevărat importante.

Astfel, vorbim de un spectacol nonverbal, dar plin de emoții și înțelesuri.

Spectacolul a avut premiera în 12 decembrie 2021. Vârsta minimă recomandată este de cinci ani. În curând „Pălăria buclucașă” va porni în turneu, urmând ca vineri, 27 mai, să aibă o reprezentație la Festivalul Hänneschen 2022 de la Köln.

Spectacole la sediu Teatrului „Puck” și la Târgu Mureș

Primul spectacol al săptămânii a fost „Csipike”/„Cipi, piticul uriaș”, prezentat la sediul instituției luni, 16 mai. A urmat marți, 17 mai, spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, iar miercuri, 18 mai a fost prezentat spectacolul „Prin ochii Micului Prinț”/ „Kishercegszemmel”. Totodată, vineri, 20 mai, artiștii instituției au prezentat spectacolul „A brémai muzsikusok”/„Muzicanții din Bremen” la Târgu Mureș.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.

Abonamentul  cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Chiar dacă restricțiile impuse de pandemie au fost ridicate, spectatorii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca sunt rugați să poarte mască de protecție în sala de spectacole, din grijă pentru ei și pentru cei din jur.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

Spectacol invitat, duminică, pe scena Teatrului „Puck” – „Degețica”

Mici spectatori clujeni sunt așteptați duminică, 15 mai 2022, de la orele 11 și 12.30, la Teatrul de Păpuși „Puck”, să urmărească un spectacol invitat, pus în scenă de Asociația AnimaArt. Mai exact, „Degețica”, de Hans Christian Andersen, în regia Danei Bonțidean. De asemenea, sâmbătă, 14 mai, de la ora 11, va fi prezentat spectacolul „Ha én lennék Mátyás király”/”Dacă aș fi Matia Corvin” în regia Urmánczi Jenő.

Spectacolul „Degețica”, realizat de Asociația AnimaArt, în regia Danei Bonțidean, va fi prezentat pe scena Teatrului „Puck” duminică, 15 mai, de la 11 și 12.30.

Acțiunea se petrece pe scenă de teatru în miniatură. Se deschide cortina și începe povestea. E ca un zbor dincolo de real: e jocul actorului cu păpușa. O întruchipare a ludicului, bucuriei și poeziei.

Adaptare de Dana Bonțidean după povestea “Degețica” de Hans Christian Andersen.

Distribuția este alcătuită din Enikő Takács, Lucian Rad.

Scenografia este semnată de Elena Ilaș și Florin Marin

Spectacolul este prezentat în limba română, durează 40 de minute, iar vârsta minimă recomandată este de doi ani.

Regele Matia Corvin și legendele sale

Sâmbătă, 14 mai, de la ora 11, pe scena instituției clujene, regele Matia Corvin va fi din eroul principal al spectacolului „Ha én lennék Mátyás király”/”Dacă aș fi Matia Corvin” în regia Urmánczi Jenő.

Spectacolul se va juca în limba maghiară și va aduce în prim-plan câteva episoade uimitoare din viața lui Corvin: asediul cetății Szabacs de la Tibrili, legende despre nebunul regelui, despre husarul îndrăgostit sau despre judecătorul crunt al Clujului.

În distributie: Balogh Dorottya,  Erdei Emese, Domokos Szabolcs și Mostis Balázs.

Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Spectacole la sediu și deplasări

Săptămâna a început la Teatrul „Puck” cu două reprezentații ale spectacolului „Fata babei și fata moșneagului” la sediu, luni, 9 mai. În aceeași zi, spectacolul „Csipike”/„Cipi, piticul uriaș” a fost prezentat în localitatea Sâncraiu. Marți, 10 mai, artiștii instituției au prezentat spectacolele „A brémai muzsikusok”/„Muzicanții din Bremen” și „Punguța cu doi bani” în sala teatrului. Miercuri, 11 mai, copilașii din Zalău s-au bucurat de două reprezentații ale spectacolului „Cartea cu Apolodor”, cei de la Grădiniţa Romano-Catolică „Szent Imre” de spectacolul „A brémai muzsikusok”/„Muzicanții din Bremen”, iar la sediu a fost prezentat spectacolul „Ha én lennék Mátyás király”/”Dacă aș fi Matia Corvin”. Joi, 12 mai, la sediul Teatrului „Puck” a fost prezentat spectacolul „A brémai muzsikusok”/„Muzicanții din Bremen”, iar vineri, 13 mai, „Ha én lennék Mátyás király”/”Dacă aș fi Matia Corvin” este programat la Târgu Mureș.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.

Abonamentul  cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Chiar dacă restricțiile impuse de pandemie au fost ridicate, spectatorii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca sunt rugați să poarte mască de protecție în sala de spectacole, din grijă pentru ei și pentru cei din jur.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

Teatrul „Puck” va avea spectacole la Köln, Alba Iulia și un eveniment în Parcul Central

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” vor participa în această perioadă la trei manifestări speciale: Festivalul Internațional de Teatru „Povești” de la Alba Iulia, Festivalul Hänneschen de la  Köln, precum și, în calitate de organizatori, la evenimentul „1 Iunie – Hai hui printre povești”, în Parcul Central din Cluj-Napoca.

Duminică, 15 mai, artiștii clujeni vor prezenta spectacolul „Punguța cu doi bani”, după Ion Creangă, în regia lui Decebal Marin, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia. Evenimentul deschide cea de-a XV-a a Festivalului Internațional de Teatru „Povești” din municipiu.

De asemenea, artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” vor participa în 27 mai la Festivalul Hänneschen 2022 de la  Köln, cu spectacolul nonverbal „Pălăria buclucașă”. Proiectul acestui spectacol este conceput de Rachel Warr din Marea Britanie, după o poveste de Tohby Riddl. Astfel, Andra Ștefan, regizor asistent, împreună cu actorii Andreea Roxana Bolovan, Dana Bonțidean, Ionuţ Constantinescu și Ion Iurcu, sub îndrumarea lui Rachel Warr, alături de compozitorul Simon Roth și scenografa Elena Ilaș au construit un spectacol sensibil și delicat, în care spectatorii descoperă o perspectivă inedită asupra ritmului vieții.

Ediția din acest an a Festivalului Hänneschen de la  Köln va avea loc între 25 și 29 mai. Participarea Teatrului de Păpuși „Puck” la eveniment are loc în cadrul manifestărilor organizate de orașele înfrățite Cluj-Napoca – Köln.

Totodată, Teatrul de Păpuși „Puck” organizează miercuri, de Ziua Copilului, cea de-a treia ediție a evenimentului „1 Iunie – Hai hui printre povești”. De dimineața și până seara, zona Centrului de Cultură Urbană „Casino” din Parcul Central din Cluj-Napoca va găzdui spectacole pentru copii, întreceri sportive, ateliere dedicate întregii familii, concerte și multe surprize pentru cei mici. Evenimentul are loc cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

 

Pinocchio, eroul finalului de săptămână pe scena Teatrului „Puck”

Povestea nemuritoare a lui Carlo Collodi, „Pinocchio”, revine în weekend la Teatrul de Păpuși „Puck”. Astfel, sâmbătă, 7 mai, de la ora 11, va fi prezentat spectacolul „Én vagyok Pinokkió”/„Eu sunt Pinocchio” (în limba maghiară), iar duminică, 8 mai, de la aceeași oră „Pinocchio” (în limba română), ambele în regia lui Călin Mocanu.

Pinocchio este fiecare copil, iar transformarea lui din lemn în ființă cu suflet este povestea fiecărei inițieri. Regizorul Călin Mocanu a propune viziuni noi, complexe, dinamice și în același timp pline de sensibilitate, mai actuale ca niciodată.

Scenariul  spectacolului „Én vagyok Pinokkió”/„Eu sunt Pinocchio” programat pentru sâmbătă, 7 mai, de la ora 11, este semnat de Călin Mocanu, scenografia spectacolului este semnată de Sandu Marian, Paul Sarvadi este asistent de regie, iar muzica este compusă de Dan Bălan.

Distribuția este formată din actorii Balogh Dorottya, Patka Ildikó, Urmánczi Jenő, Varga Hunor/Mostis Balázs, Giriti Réka, Erdei Emese, Domokos Szabolcs.

Spectacolul se joacă în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Spectacol despre onestitate și curaj

Totodată, duminică, 8 mai, va avea loc un singur spectacol,

de la ora 11, va fi prezentat spectacolul „Pinocchio”, după Carlo Collodi, de asemenea în scenariul și regia lui Călin Mocanu.

Aventurile păpușii-băiat le vorbesc celor mari și mici despre onestitate și curaj, despre educație și importanța acesteia în dezvoltarea noastră ca oameni.

Pinocchio intră în fel de fel de încurcături până să ajungă la concluzia că cel mai potrivit lucru este să-ți asculți părinții și să fii întotdeauna sincer cu tine și cu cei din jur. Băiețelul din lemn parcurge, așadar, un traseu inițiatic de-a lungul căruia învață, crește, se dezvoltă, devenind, din rebelul poveștii, eroul acesteia.

Iată trailerul spectacolului:

https://youtu.be/UtJl1B9Z2Xs

Scenografia: Marian Sandu

Ilustrația muzicală: Dan Bălan

Distribuția:  Ramona Atănăsoaie, Dana Bonțidean, Robert Trifan, Călin Mureșan, Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie și Ionuț Constantinescu.

Figurație: Cosmin Cârlea și Bogdan Motoșcă.

Durata reprezentației este de 50 de minute.  Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Spectacole la sediu și deplasări

Spectacolul „Pinocchio” s-a jucat la sediul instituției, cu sala plină, și marți, 3 mai. Miercuri, 4 mai, a fost prezentat spectacolul „Én vagyok Pinokkió”/„Eu sunt Pinocchio”. Joi, 5 mai, la Casa de Cultură „Dumitru Sopon” din Gilău s-a jucat spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, în regia Angelicăi Pamfilie. De asemenea, vineri, 6 mai, Căminul Cultural „Petőfi Sándor” din comuna Joseni (județul Harghita) a găzduit două reprezentații ale spectacolului „A brémai muzsikusok”/„Muzicanții din Bremen”, în regia lui Rumi László. Totodată, în aceeași zi, artiștii Teatrului „Puck” vor prezenta spectacolul „Croitorașul cel isteț” la căminul cultural din Someșul Rece.

 Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.

Abonamentul  cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Chiar dacă restricțiile impuse de pandemie au fost ridicate, spectatorii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca sunt rugați să poarte mască de protecție în sala de spectacole, din grijă pentru ei și pentru cei din jur.

 

Câți spectatori au participat la  „1 iunie – Hai hui printre povești”

Peste 14.500 de spectatori de toate vârstele s-au bucurat de ediția din acest an a evenimentului „1 iunie – Hai hui printre povești”. Zona Casino Centru de Cultură Urbană din Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca a fost luată cu asalt încă de dimineață, odată cu primul spectacol al manifestării, „Aventurile lui Plüm-Plüm”, prezentat de artiștii Teatrului de Păpuși „Puck”.

Pe parcursul întregii zile de 1 Iunie, cei mici și familiile lor au luat parte la activitățile de la atelierele din zona din spatele clădirii, de la cele de pictură la cele design vestimentar, lectură, șah și go, fotografie, olărit, confecții păpuși și jucării din lână împâslită, podoabe din mărgele, jocuri de societate și, nu în ultimul rând, face painting. De asemenea, copiii s-a întrecut, în zona de vest a Parcului Central, în cadrul evenimentului, „Hai la joacă de ziua ta!”, constând în  curse cu obstacole și probe surpriză, organizate de Atletic Club.

Spectacolele de pe scenă au fost susținute de artiștii de la Octofun Academy și de Palatul Copiilor Cluj. A fost multă voie bună, râsete și joacă, iar distracția a continuat până spre seară, în ciuda momentelor în care a fost ploaie cu soare. La final, cei mici s-a bucurat de spectacolul „Vasilache și Marioara în jurul lumii”, prezentat de Teatrul
Puck, iar sărbătoarea s-a încheiat în ritm de rock, cu recitalul „Music Heals – High Velocity”, concert susținut de Rock Academy.

Evenimentul Hai-hui printre povești a fost organizat de Teatrul de Păpuși ,,Puck” și  ESUA  în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj și Leo Club Bastion.

Parteneri media: Radio Info Trafic, TVR Cluj, Radio Cluj, Kolozsvári Rádió, Radio Renașterea, EBS Radio, I Like Cluj, Ziarul Făclia, Cluj.com, ȘtiriMed.ro, Agnus Rádió, Játéktér, Szabadság și Erdély TV.

Spectacolul „Punguța cu doi bani”, din nou pe scena Teatrului „Puck”, în weekend

Unul dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca revine pe scena instituției la finalul acestei săptămâni.  Este vorba de „Punguța cu doi bani”, după Ion Creangă, în scenariul și regia lui Decebal Marin, programat pentru duminică, 17 aprilie, de la orele 11 și 12.30. Totodată, sâmbătă, 16 aprilie, va fi prezentat spectacolul „Palkó și Panna”, în regia Laurei Pünkösti.

Spectacolul „Punguța cu doi bani” a avut premiera în 2006 și de atunci s-a bucurat de multă apreciere din partea micilor spectatori clujeni. Peripețiile cocoșului alungat de acasă în basmul omonim al lui Ion Creangă, sunt povestite într-o manieră originală și plină de culoare în spectacolul montat de Decebal Marin. Este o reprezentație foarte colorată și construită ingenios, de la păpușile care apar în scenă până la integrarea actorilor în ansamblu. Regizorul a optat pentru o mobilitate cât mai mare a planurilor scenice, așă că decorul se schimbă tot timpul, fapt care solicită și alternarea tipurilor de păpuși folosite. În versiunea lui Decebal Marin, „Punguța cu doi bani” e un spectacol savuros, care provoacă nu doar entuziasmul și participarea copiilor, ci și amuzamentul adulților.

Distribuția este formată din Ramona Atănăsoaie, Dana Bonțidean, Andreea Bolovan,  Angelica Pamfilie, Ion Iurcu, Călin Mureșan, Ionuț Constantinescu/Iulian Lungu, Robert Trifan și Adina Ungur.

Scenografia este semnată de Sandu Marian, iar ilustrația muzicală, de Traian Păcurar.

Durata spectacolului este de 50 de minute.

Reprezentațiile au loc în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Spectacol pentru copilași de grădiniță

Totodată, sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 11, va fi prezentat spectacolul „Palkó și Panna”, în regia Laurei Pünkösti.

În centrul atenției spectacolului se află doi copii: Palkó și Panna. Palkó este un băiețel blond, cu părul zburlit, iar Panna este o floare născută din stele. Pe parcursul spectacolului – dedicat micuților cu vârsta de grădiniță – cei doi copii poartă pe aripile vântului fantezia spectatorilor, demonstrând că poveștile cu regi nu și-au pierdut magia.

În distribuție: Patka Ildikó, Mostis Balázs și Kötő Áron.

Spectacolul este prezentat în limba maghiară. Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Spectacole de teatru de păpuși în Cluj și Sălaj

Pe parcursul acestei săptămâni, artiștii Teatrului „Puck” au susținut mai multe reprezentații, atât la sediul instituției, cât și în săli din alte localități. Astfel, spectacolul „Scufița Roșie și lupul cel flămând” a fost prezentat luni, 11 aprilie și marți, 12 aprilie, la sediu, cu sala plină. De asemenea, spectacolul „Dănilă Prepeleac” a avut două reprezentații la Casa Municipală din Zalău miercuri, 13 aprilie. În aceeași zi, spectacolul „Turnuleţul”/„A tornyocska” a fost prezentat la Grădiniţa Romano-Catolică „Szent Imre” din Cluj-Napoca, iar „Palkó și Panna” la sediu. Totodată, spectacolul „Fata babei și fata moșneagului” a avut două reprezentații la Cinema „Dacia” din cartierul clujean Mărăști joi, 15 aprilie.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.

Abonamentul  cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

 

Chiar dacă restricțiile impuse de pandemie au fost ridicate, spectatorii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca sunt rugați să poarte mască de protecție în sala de spectacole, din grijă pentru ei și pentru cei din jur.

Sari la conținut