Autor: administrator

Dacă aș fi Matia Corvin (HU)

Autor: Ferencz Demeter
Regizor: Jenő Urmánczi
Scenografie și păpuși: Liviu Bora
Distribuția: Urmánczi Jenő, László Réka, Domokos Szabolcs și Balogh Dorottya.
Vârsta recomandată: 4+
Premieră: 14 februarie 2015.

“Ce ar fi dacă eu aș fi Matia Corvin? Sau tu ai fi? Oare am putea fi ”atât” de cinstiți, atât de drepți? Ce merită judecătorii de azi din Cluj-Napoca? Un rege bun trebuie să aibă și capacitatea de a ierta. Și tu poți fi Matia Corvin! Asta-i adevărul!” Demeter Ferenc

După moartea regelui Matia, s-au răspândit foarte multe povestiri despre conducătorul țării numit și regele Matia cel Drept pentru înțelepciunea lui și pentru judecata dreaptă. Personalitatea sa de excepție, talentele și competențele sale de conducător au fost apreciate și păstrate în memoria popoarelor țării.

Acest spectacol este fuziunea a patru povești: pe parcursul unei singure zile putem participa la asediul cetății Szabács, de la Tibrilit – bufonul regelui Matia – aflăm din ce avem cel mai mult în această lume, facem cunoștință cu Huszár, care caută iubirea, iar în final, cu ajutorul copiilor, îl înfruntăm și pe nemilosul Judecător clujean.

Ali Baba și cei 40 de hoți (RO)

Scenariul și regia: Traian Savinescu
Scenografia: Traian Savinescu, Elena Ilaș
Păpușile: Andra Ștefan
Ilustrația muzicală: Traian Savinescu
Distribuția: Andreea Bolovan, Ionuț Constantinescu, Iulian Lungu, Andra Ștefan
Data premierei: 5.02.2018
Durata: 55 min.
Vârsta minimă recomandată: 4 ani

„În vremurile de demult, pe când cămilele aveau aripi iar șarpele cocoașă…” – așa începe povestea frumoasei Șeherezada despre aventurile lui Ali Baba pe tărâmurile nisipoase ale deșertului. Ca prin vis, pătrundem într-o lume fermecată, în care peșterile ascund comori nebănuite, iar bunătatea și prietenia adevărată câștigă întotdeauna în lupta cu răul.

Alături de cei doi prieteni ai săi, tânăra Morgana și berbecul Behar, Ali Baba reușește să înfrângă nu mai puțin de 40 de hoți, iar bunătatea lui nemărginită e răsplătită cu nenumărate bogății. Sigur, traseul nu este unul deloc ușor, iar încercările grele, furtunile de nisip și capcanele sunt la tot pasul.

La porunca ştiucii (HU)

Autor: T. Tarakovski
Regia: Zoltán Balló
Reluare: Ibolya Varga
Scenografie, păpuși: Günter Wallner
Restaurator de decor și păpuși: Elena Ilaş, Florin Marin
Distribuție:  Dorottya Balogh, Márton Csortán, Szabolcs Domokos, Réka Giriti, László György Áron Kötő, Laura Pünkösti, Jenő Urmánczi
Afiș: Florina Săcară
Vârsta recomandată: 3+
Premieră: 1988. Reluare: 28 ianuarie 2017

La porunca știucii este una dintre cele mai cunoscute povești populare rusești, protagonistul căreia, Iemeliușka cel neînfricat poartă multe asemănări cu Erős János (Ion cel Puternic), fiindcă la momentul oportun ambii se reped dintr-o lenevire fericită de lângă căldura sobei pentru a dovedi: nu provine din această lume și nu cunoaște imposibilul. Cu ajutorul formulelor magice puse la dispoziție de Știuca, Iemeliușka o îmbracă pe mama lui într-o blană împodobită, le primește la masă pe animalele din pădure, cu ajutorul vrăjii transformă iarna rusească în primăvară, izutește s-o facă să râdă Fiica Țarului cea fără Zâmbet, iar după aceea își duce acasă soția fericită, în coliba „împodobită” din pădure. Reușește toate acestea foarte ușor, cu zâmbetul pe buze, jucând la acordeon, glumind în permanență, fără ca multitudinea de piedici să-i strice cheful și buna dispoziție.

Povestea La porunca ştiucii este una dintre cele mai cunoscute feerii din folclorul rusesc, tradusă şi răspândită în cultura europeană, publicată în antologii de basme traduse şi în limba maghiară.

Spectacolul este o interpretare tradițională a poveștii, un excelent exemplu pentru piesele de teatru de păpuși clasice în care primordial este mesajul, ideea fundamentală a basmului, puritatea narației și formarea cât mai precisă a caracterelor. Spectacolul La porunca ştiucii reia o interpretare clasică a poveştii, realizată anterior în 1987, în regia lui Balló Zoltán şi scenografia lui Wallner Günter  ̶  precizează Varga Ibolya, regizorul artistic.

La porunca știucii este un spectacol vesel, dinamic, plin de viață, cu o selecție superbă de muzică tradițională rusească, recomandat cu drag tuturor vârstelor.

Fârtaţii şi Dracii (HU)

Adaptarea pe scenă și regia: Ildikó Kovács
Scenografia: Dan Frăticiu
Muzica: Áron Kötő
Distribuția: Dorottya Balogh, László György, Áron Kötő
Vârsta recomandată: 4+
Premieră: 17 septembrie 2005

Personajele principale ale acestui spectacol realizat în tradiția teatrului de bâlci sunt doi eroi populari: ungurul Vitéz László şi românul Vasilache. Celor doi le place deopotrivă să minte, să se certe, să se comporte laş, dar au şi anumite calităţi, sunt curajoşi, spun lucrurile pe nume şi sunt capabili să iubească. Dar ceea ce îi caracterizează în primul rând, este optimismul lor etern, credinţa că vor putea învinge orice, chiar şi diavolul, sau mai mult: moartea însăşi…

Sărmanul Djoni și Árnika (HU)

Autor: Ervin Lázár
Dramaturg: Zsolt Láng
Regia: Ibolya Varga
Muzica: Zsolt Lászlóffy
Scenografia: Szilárd-Zsolt Filep
Distribuția: Márton Csortán, Réka Giriti, László György, Áron Kötő, Réka László, Ildikó Patka, Jenő Urmánczi
Vârsta recomandată: 4+
Premieră: 8 aprilie 1999

Un spectacol de teatru de păpuși adaptat pe scenă după povestea lui Ervin Lázár, despre dragoste adevărată, responsabilitate, loialitate, perseverență, libertate și multe alte valori fundamentale.

În ciuda comploturilor rău intenționate și seducțiilor răutăcioase ale Vrăjitoarei cu O Sută de Chipuri, Sărmanul Johnny ajunge să o cunoască până la urmă adevărata sa iubire, Árnika, frumoasa fiică a regelui Östör. Dragostea protectivă a tatălui testează iubirea celor doi: tinerii sunt nevoiți să stea departe unul de celălalt timp de șase luni. Totuși, încercările lor nu iau sfârșit nici după cele șase luni, pentru că o vrajă teribilă îl transformă ori pe Johnny, ori pe Árnika în rață. Leacul blestemului se află în Țara Minunilor, la Zâna cu Șapte Capete, însă cei doi mai trebuie să înfrunte și pe banditul Ipiapacs și banda sa, să caute soluții la supărările lui Rézbányai Győző și sensibilitățile celor doisprezece frați. Istețimea și inventivitatea lui Johnny, inima bună și atitudinea fermă a lui Árnika îi ajută întotdeauna în vremurile grele, până ce Zâna cu Șapte Capete ridică blestemul.

Pe parcursul spectacolului doi naratori pun întrebări importante referitoare la cele petrecute pe scenă și câteodată dau răspunsuri care stimulează gândirea: Ei sunt cei care spun: „Nu ai nevoie de puteri magice pentru a fi salvat, ci numai de iubire. Pentru că iubirea este ca și magia.” Sau „Trebuie să vrei cu adevărat. Chiar dacă nu ești sigur că vei reuși.” – Dacă nu ai văzut încă acest spectacol, acum vei dori să-l vezi, nu-i așa? Te așteaptă Johnny, Árnika și ceilalți.

Hänsel și Gretel (HU)

Autor: frații Grimm
Dramaturg: Dezső Szilágyi
Regia: Ibolya Varga
Scenografia: Sandu Marian
Păpușile: Virgil Svinţiu
Muzica: Áron Kötő
Distribuția: Réka Giriti, Laura Pünkösti, Jenő Urmánczi, László György, Áron Kötő, Márton Csortán
Vârsta recomandată: 4+
Premieră: 2003

Hänsel și Gretel se trezesc într-o zi cu vești neplăcute: tatăl lor trebuie să vândă capra cea mică pentru a putea plăti datoriile. Copiii întristați sunt vizitați de Csipet, spiridușul pădurii care vrea să-i ajute în găsirea unor comori cu ajutorul unei poezioare magice. Drumul lor este îngreunat de Baba Cloanță, iar în timp ce spiridușul Csipet și ursul Döme fac tot ce le stă în putinţă pentru a ajuta copiii. În final, Gretel reușește să evadeze din mâinile vrăjitoarei. Comoara este găsită, iar tatăl se bucură de reuniunea cu copiii pe care i-a crezut pierduți. Pe ce drum pornim? În cine avem încredere? Cum putem ajuta în timp de necaz? – ne putem întreba unii pe ceilalţi sau pe noi înșine, copii și adulți, în povești, precum și în viața reală.

Puck și ceilalți (HU)

Autori: W. Shakespeare, Charles și Mary Lamb
Regia și interpretarea: Rozália Rekita și Áron Kötő
Textele, păpușile și scenografia: Rozália Rekita
Muzica: Áron Kötő
Afiș: Tamás György
Vârsta recomandată: 8+
Premieră: 31. martie 2016.

Într-un fel sau altul, toată lumea ajunge să cunoască iubirea, care ne poate ispiti atât în copilărie, cât și într-o vârstă înaintată, nemaivorbind de adolescență, această perioadă complicată și arzătoare a înfloririi și a ofilirii iubirii. Această stare sufletească pasionantă, copleșită de emoții aprinse adeseori se sfârșește cu dezamăgire, fiindcă evenimentele nu se petrec conform așteptărilor. La fel se întâmplă și în cazul povestirii magice al lui W. Shakespeare, Visul unei nopți de vară, unde Puck, spiridușul năzdravăn intervine în relațiile amoroase ale tinerilor. Doar prin aceste complicații jucăușe se pot rezolva conflictele.

6 marionete și 11 roluri prind viață în interpretarea celor doi actori: Rozália Rekita și Áron Kötő. Actorii își deschid cufărul fermecat plin de magie în săli de clase, unde copiii doresc să participe la o aventură romantică muzicală impresionantă. Spectacolul este dedicat copiilor de peste 8 ani, din clasele III-XI,: pentru oricine și fiecare. Să înceapă aventura!

Covorașul fermecat (HU)

Autor: Ferenc Móra
Dramaturg și regizor: Ibolya Varga
Compozitor: Péter Venczel
Scenografie, costume, păpuși: Anetta Fekete
Muzicant și recuziter: Tamás Tóthpál
Distribuție: Ildikó Patka, Laura Pünkösti, László György, Áron Kötő
Afiș: Anetta Fekete
Vârsta recomandată: 3+
Premieră: 5 octombrie 2016

Ideea de bază a spectacolului o reprezintă bucuria jocurilor copilăriei. Acesta combină patru basme scrise de Ferenc Móra, care ne călăuzesc într-un univers magic. Copiii și părinții pot pătrunde cu ușurință în acest tărâm magic datorită „poveștilor tatălui”, în care briza și trandafirii capătă voci umane, unde Poștașul-vânt aduce o scrisoare din partea lui Moș Crăciun, iar regele fluturilor o vindecă pe Pannika în mod miraculos.

„Dramaturgia „întrețesută” a jocului, minimalismul textelor interpretate, limbajul poetic și stilizarea obiectelor le transmit copiilor că ceea ce văd diferă de cele petrecute în realitate, iar dacă spectacolul le captează atenția, cei mici vor accepta în mod natural (poate pentru prima oară în viață) convenția de bază a teatrului, și anume că ei sunt spectatori, chiar dacă actorii câteodată îi invită la joacă”, precizează realizatorii spectacolului.

Vasilache și Mărioara (RO)

Scenariul: Mihai Crișan
Regia: Varga Ibolya
Scenografia: Epaminonda Tiotiu
Ilustrația muzicală: Csortán Márton
Distribuția: György László, Ramona Atănăsoaie, Andra Ștefan

Data premierei:
Durata: 50 min.
Vârsta minimă recomandată: 5 ani

Vasilache și Marioara este un spectacol specific teatrului de bâlci, în care copiii și adulții deopotrivă vor regăsi personaje adesea necioplite, dar simpatice, acestea fiind versiunile autohtone ale lui Punch și Judy sau Guignol și Polchinelle, Petruska sau Vitéz László.

Vasilache este expresia personajului care spune lucrurilor pe nume, adesea „fără perdea”, luptând fără teamă cu oricine i-ar sta în cale. Nota de originalitate pentru varianta română a acestui tip de spectacol itinerant e dată de scena în care Vasilache omoară Moartea, un mesaj al tradiției nepieritoare a spectacolului de bâlci.
Spectacolul a avut premiera în anul 2002 și a participat la numeroase festivaluri naționale și un turneu în Germania în anul 2005.

Strada cu îngeri (nonverbal – RO)

Scenariul și regia: Decebal Marin
Scenografia: Decebal Marin
Ilustrația muzicală: Traian Păcurar
Caractere: Ioan Bătăiosu, Decebal Marin
Pictură: Elena Ilaș
Sculptură: Florin Marin
Distribuția: Andreea Bolovan, Ion Iurcu, Robert Gutunoiu, Andra Ștefan

Data premierei: 13.01.2016
Durata: 50 min.
Vârsta minimă recomandată: 5 ani

Strada cu îngeri, un spectacol nonverbal gândit și regizat de cãtre Decebal Marin, vorbește despre legãtura dintre lumea umanã și cea angelicã. Astfel, într-un limbaj poetic, specific jocului de marionete, sunt surprinse aspecte din cotidian care, la intervenția îngerilor, reușesc sã trezeascã binele în sufletul omului, fãcându-l sã devinã mai conștient de frumusețea din jurul sãu. Este primul spectacol de acest tip care pune un accent deosebit pe inteligența emoționalã, urmãrind sã reconstruiascã acea punte care leagã raționalitatea oamenilor mari de puritatea și inocența sufletului de copil.

„Acest spectacol nu este despre a învãța ceva, ci despre o trezire delicatã, sensibilã, a unei cortine, care este transfiguratã scenic într-o anumitã cheie. Urmãrim sã atingem sufletul celui care este deschis sã priveascã în profunzime.” (Decebal Marin)

Sari la conținut