
Sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 11, va fi prezentat spectacolul „Ciobănașul cu ochi de stele”/„A csillagszemű juhász”, după o poveste populară, în regia și scenariul lui Szabó Attila.
A fost odată un rege care dădea porunci destul de nechibzuite. Tot atunci trăia și un ciobănaș care pur și simplu nu îndeplinea aceste porunci. Iar în momente de acest gen, situația trebuie confruntată. Dar oare cum o putem confrunta? Putem privi în ochii celui care tocmai deoache fără să amețim? Doar privirea fetei craiului îi umbrește, cât pentru o clipă, dar numai pentru ca după aceea să se uite unul la altul cu o privire și mai curată. Lumea e bună câtă vreme căile vieții sunt ghidate de astfel de ochi de stele.
Regia și scenariul sunt semnate de Szabó Attila, muzica de Csernák Zoltán Samu, iar păpușile, costumele și decorul de Miareczky Edit. Asistent de regie: Réka László.
Asistent scenografie: Urbán Nikolett. Coregrafie: Fosztó András. Distribuția este alcătuită din Domokos Szabolcs, Urmánczi Jenő, Erdei Emese, Pünkösti Laura, Balogh Dorottya, Bondár Tibor și Kötő Áron.
Vârsta minimă recomandată este de patru ani. Spectacolul se joacă în limba maghiară.
De asemenea, spectacolul „Cenușăreasa”, după Frații Grimm, în regia lui Aureliu Manea, va fi prezentat la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca duminică, 20 octombrie, de la orele 11 și 12.30.
Spectacolul „Cenușăreasa” poate fi vizionat într-o nouă versiune scenică a regretatei regizoare Mona Marian și se încadrează în tradiția Teatrului „Puck” de a valorifica marile povești ale literaturii universale. Spectacolul se impune prin tehnica mânuirii păpușilor, prin decorul și imaginile scenice rafinate și prin alternanța interpretativă marionetă – actor. Întreaga viziune regizorală se bazează pe contrastul volumelor, marionetele și actorii jucând împreună pe scenă. Inserțiile din Commedia dell’Arte dau o notă comică întregii povești, iar ilustrația muzicală cuprinde pasaje clasice și preclasice, interpretate live de actorii păpușari.
Spectacolul a avut premiera în martie 1995.
Scenariul este semnat de Alex Căprariu, scenografia de Virgil Svințiu și Epaminonda Tiotiu și ilustrația muzicală de Corina Sârbu. Distribuția este formată din Frunzina Anghel, Călin Mureșan și Angelica Pamfilie.
Spectacolul se joacă în limba română, durează aproximativ 45 de minute, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.




Suntem alături de colegul nostru Lucian Boldor, aflat în tristul moment al pierderii mamei sale. Dumnezeu să o odihnească în pace! Calde îmbrățișări familiei!
Schimbare în program:
– Spectacolul „Suflet nomad”, cu Magali Chouinard va avea loc luni, 14 septembrie în Studio Harag György FTT.

Povești faimoase din istoria Clujului, precum și aventurile de necrezut ale personajului Croitorașul cel Viteaz vor fi prezentate pe scena Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la sfârșitul acestei săptămâni.
Sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 11, este programată o reprezentație a spectacolului „Povești clujene”, în regia Ibolyei Varga. Poveștile fac parte dintr-un volum semnat de Zágoni Balázs, un tânăr scriitor clujean contemporan, şi sunt inspirate din întâmplări şi personaje reale ale Clujului (din secolele 9 -10 şi până la începutul secolului 20).
„Vrem să aducem ceva din atmosfera de altădată a Clujului. Totodată, spectacolul îşi propune să îi ajute pe copii să descopere în ce oraş frumos trăim, ce istorie interesantă are, şi, totodată, să înveţe că trebuie să respecte moştenirea spirituală şi culturală a acestuia”, subliniază regizoarea.

Prima poveste are în centru o fetiță mai băiețoasă din fire, care se împotrivește mereu normelor familiei. A doua poveste se petrece în secolul 16, în perioada atacurilor turcești. Protagonistul acțiunii este un tânăr apicultor care ajunge să salveze Clujul cu ajutorul albinelor. A treia poveste se petrece la finalul secolului 19 și are legătură cu primul tramvai al orașului, cu locomotivă cu aburi. De asemenea, este evocat momentul în care ajunge la Cluj complexul statuar Matei Corvin.
Distribuţia spectacolului este alcătuită din actorii: Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Domokos Szabolcs, Giriti Réka, Balogh Dorottya, Bondár Tibor, Kötő Áron și Urmánczi Jenő.
Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Duminică, 13 octombrie, de la orele 11 și 12.30, cei mici sunt așteptați să urmărească la Teatrul „Puck” spectacolul „Croitorașul cel Isteț”, în regia Emiliei Nechita.

Descoperindu-şi puteri nebănuite, „că doar nu e puţin lucru să omori şapte muşte dintr-o lovitură”, Croitoraşul cel Isteț pleacă în lumea largă pentru a se lăuda cu isprava lui. Aflat în încercarea de a se întrece în putere cu Uriaşul Bebe şi cu Marele Uriaş, el realizează că, de fapt, adevărata lui forţă stă în ascuţimea minţii. Cei doi uriași ar fi putut să-l răpună într-o clipă, dacă micul nostru erou nu ar fi născocit probe istețe și îndrăznețe care să îl scoată din bucluc.
Astfel, pe drumul de întoarcere către casă, încântat de a doua sa mare victorie, acesta le spune tuturor celor pe care îi întâlnește în cale că în viață „nu contează înălțimea, ci contează istețimea!”.
Distribuția este alcătuită din Iulian Lungu și Laura Corpodean.
Spectacolul se joacă în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Suntem alături de colegul nostru Lucian Boldor în tristul moment al pierderii mamei sale. Calde îmbrățișări familiei. Dumnezeu să o odihnească în pace!
Clujenii de toate vârstele sunt așteptați în acest weekend în Piața Muzeului, unde Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca va prezenta două spectacole în cadrul Zilelor Clujului. Este vorba de „Scufița Roșie și lupul cel flămând”, în regia și interpretarea lui Ion Iurcu, programat pentru sâmbătă, 28 septembrie și de „Aventurile lui Paprikajancsi”/„Paprikajancsi kalandjai”, în regia lui Vadas László, prezentat duminică, 29 septembrie.
Sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 11, în Piața Muzeului va fi prezentat spectacolul interactiv „Scufița Roșie și lupul cel flămând”, cu adaptarea scenică, regia și interpretarea semnate de Ion Iurcu.
Un păpușar-povestitor acompaniază în aventurile sale o fetiță căreia i se spune și Scufița Roșie. În poveste intervine și bunicuța ei care locuiește în mijlocul pădurii și care se îmbolnăvește. Nepoțica trebuie să-i ducă un coș plin cu merinde care să o ajute să se însănătoșească, dar traseul prin pădure e plin de obstacole.
În această nouă versiune a poveștii, accentul se pune pe interacțiunea cu micii spectatori, în scopul de a le stimula imaginația, creativitatea și pofta de joacă. Narațiunea urmează firul poveștii, iar, pe alocuri, dialogurile sunt înlocuite cu muzică. Întreaga aventură e plină de surprize, de la începutul călătoriei Scufiței Roșii, până la final.
Spectacolul se joacă în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Duminică, 29 septembrie, de la ora 11, în același spațiu de la Zilele Clujului va putea fi urmărit spectacolul „Aventurile lui Paprikajancsi”/„Paprikajancsi kalandjai”, în regia lui Vadas László.
Paprikajancsi e vestit pentru curajul, îndemânarea și istețimea lui, avantaje cu care ajunge să îl învingă chiar și pe Diavol. E un personaj popular, asemenea lui Vitéz László, iar în acest spectacol are de-a face cu o provocare nemaiauzită: să comunice cu ipostazele complexe ale Femeii din Secuime, un alt personaj al piesei, cu limbajul ei aparte.
Este prin excelență un spectacol de bâlci, cu aventură și umor.
Cei doi actori din distribuție (György László și Giriti Réka) interpretează peste 10 roluri. Păpușile au fost realizate de György László și Szabó Tünde.
Spectacolul se joacă în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Accesul la spectacole va fi gratuit.

Spectacolul „Dănilă Prepeleac”, de Ion Creangă, în regia lui Traian Savinescu, face parte din programul Festivalului EuRoFestCultura, care se desfășoară în aceste zile la Bruxelles (Belgia).
Mai exact, artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca vor avea o reprezentație duminică, 29 septembrie, de la ora 11.30, la Palatul Artelor Frumoase din Bruxelles (BOZAR). Scenariul este semnat de Traian Savinescu, scenografia Epaminonda Tiotiu, iar ilustrația muzicală de Traian Savinescu. Distribuția este formată din Ionuț Constantinescu, Frunzina Anghel, Călin Mureșan, Ramona Atănăsoaie/Angelica Pamfilie și Robert Gutunoiu.
„Dănilă Prepeleac”, una dintre poveștile de referință a lui Creangă, este o aventură antrenantă, de un umor savoros, care-și cucerește publicul din primele momente. Năzdrăvăniile incredibile ale personajului ale eroului sunt prezentate în viziunea regizorală a lui Traian Savinescu, iar actorii şi păpuşile alcătuiesc o singură lume, cea care ne duce în universul copilăriei. Spectacolul li se adresează atât copiilor, cât și adulților, și are mare priză la public: e viu, colorat, interactiv, cu un joc actoricesc încântător, în care protagoniștii aduc sala pe scenă, iar teatrul este adus în mijlocul publicului.
Ediția din acest an a EuRoFestCultura are loc în capitala Belgiei între 26 și 29 septembrie. Festivalul oferă publicului atât spectacole de teatru, cât și expoziții, concerte, filme, prezentări de carte și workshopuri tematice.
Spectacolul „Călătorie în lumea poveștilor”, cu regia semnată de Varga Ibolya, programat pentru sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 11, în Piața Muzeului, va fi înlocuit cu „Scufița Roșie”, în regia, scenariul și interpretarea lui Ion Iurcu.
Ne cerem scuze pentru această problemă, cauzată de refuzul actriței Laura Corpodean, din distribuția spectacolului inițial, de a juca sâmbătă.
Precizăm că, datorită participării la Zilele Clujului, s-a convenit ca artiștii de la Secția română a Teatrului „Puck” să joace sâmbătă, 28 septembrie, iar cei de la Secția maghiară duminică, 29 septembrie. Decizia a fost asumată de către toți actorii, cu excepția doamnei Corpodean, care și-a anunțat refuzul în ultimul moment, dovedind lipsă de interes față de actul artistic și de responsabilitatea pe care o avem în fața publicului și a comunității clujene.
Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca își așteaptă micii spectatori la finalul săptămânii cu două spectacole pline de emoție și învățăminte. Sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 11, este programat „Szegény Dzsoni és Árnika”/ „Sărmanul Djoni şi Arnika”, spectacol adaptat după povestea lui Ervin Lázár, despre dragoste adevărată, responsabilitate, loialitate, perseverență și libertate. Duminică va fi interpretat de la orele 11 „Lupul Interzis, ”, realizat după un text original de Patrice Seiler, în regia lui Radu Dinulescu.
Spectacolul „Szegény Dzsoni és Árnika”/„Sărmanul Djoni şi Arnika”, după Ervin Lázár va fi prezentat pe scena Teatrului „Puck” sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 11.
Eroul acțiunii este sărmanul Djoni, cel care în ciuda comploturilor Vrăjitoarei cu 100 de Chipuri, ajunge să își cunoască adevărata iubire, pe Árnika, frumoasa fiică a regelui Östör.
Regia este semnată de Varga Ibolya. În distribuție: Szabolcs Domokos, Giriti Réka, György László, Kötő Áron, Dorottya Balogh, Patka Ildikó și Urmánczi Jenő.
Spectacolul se joacă în limba maghiară.
Vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Spectacolul de duminică, 22 septembrie este „Lupul interzis”, realizat după un text original de Patrice Seiler, în regia lui Radu Dinulescu, redând în stilul vechilor fabule – adresate în egală măsură celor mici și celor mari – povestea celor care sunt nevoiți să își părăsească locurile natale pentru o viață mai bună printre străini.
Povestea lupului cel rău pe care o cunoaștem cu toții din copilărie nu mai este de actualitate. Lumea s-a schimbat, populația a îmbătrânit, tinerii au plecat pentru a găsi de lucru departe de casă… Apoi au apărut monștrii cu dinți de fier și cu lame de oțel, care au smuls unul după altul toți copacii, iar crestele au devenit golașe. Rămas singur într-un ținut pustiit, eroul nostru, Lupul, și-a luat cu el câteva lucrușoare și a plecat să-și caute norocul, cum se spune la TV, într-o altă lume, într-o altă pădure.
„Este vorba de un lup care, gonind prin pădurea care îi era casă, din cauza defrișării și nemaiavând nimic în jurul lui, emigrează. Trece marea, străbate ținuturi după ținuturi și ajunge într-o favelă, la marginea unui oraș uriaș”, descrie Radu Dinulescu, regizorul spectacolului.
„Povestea poate părea pentru cei mari, însă este creată ca o fabulă și se poate adresa și copiilor, asemeni celor ale lui Fontaine”, a adaugat Dinulescu.
Ilustrația muzicală este semnată de Radu Dinulescu, scenografia de Patrice Seiler, sculptura de Florin Marin, iar pictura de Elena Ilaș. Distribuția este alcătuită din actorii Adina Ungur și Ionuț Constantinescu.
Spectacolul se joacă de la orele 11, este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de cinci ani.
Tot duminică, 22 septembrie, artiștii Teatrului „Puck” vor prezenta două spectacole la Castelul Bánffy din Bonțida, cu prilejul Zilei porților deschise. Astfel, de la ora 12 va putea fi urmărit spectacolul „Szegény Dzsoni és Árnika”/„Sărmanul Djoni şi Arnika”, (în limba maghiară), în clădirea Miklós. De asemenea, de la ora 13, în capela edificiului va fi interpretat spectacolul „Călătorie în lumea poveștilor”, (în limba română).