Autor: Charles Perrault
Scenariul: Gabriel Apostol
Regia: Gabriel Apostol
Scenografia: Andra Ștefan
Ilustrația muzicală: Dan Bălan
Distribuția: Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Laura Corpodean, Ionuț Constantinescu, Robert Trifan, Iulian Lungu, Călin Mureșan, Angelica Pamfilie, Andra Ștefan și Adina Ungur.
Data premierei: 12.06.2015
Durata: 50 min.
Vârsta minimă recomandată: 4 ani
O ursitoare rea, dorind să se răzbune pentru că nu a fost invitată la petrecerea dată în cinstea prințesei Aurora, îi ursește ca, în ziua în care aceasta va împlini șaisprezece ani, să se înțepe într-un fus și să moară. Blestemul aruncat asupra micuței prințese este îndulcit de o ursitoare bună, care spune că aceasta nu va muri, ci va cădea într-un somn adânc împreună cu întregul regat. Prințul sortit va dezlega vraja, iar sărutul lui o va trezi la viață pe frumoasa Aurora și pe toți cei din regat.
Spectacolul de pe scena Teatrului „Puck”, în viziunea regizorală a lui Gabriel Apostol, aduce în atenția spectatorilor de toate vârstele o feerie, un basm îndrăgit al literaturii clasice universale, o poveste despre bine și rău, despre destin, prietenie și iubire.
Autor: Frații Grimm
Scenariul: Emilia Nechita Svetlana
Regia: Emilia Nechita Svetlana
Scenografia: Relu Pene
Distribuția: Robert Trifan / Laura Corpodean, Adina Ungur
Data premierei: 02.03.2008
Durata: 45 – 50 min.
Vârsta minimă recomandată: 3 ani
Descoperindu-şi puteri nebănuite, „că doar nu e puţin lucru să omori şapte muşte dintr-o lovitură”, Croitoraşul cel Isteț pleacă în lumea largă pentru a se lăuda cu isprava lui. Însă, aflat în încercarea de a se întrece în putere cu Uriaşul Bebe şi cu Marele Uriaş, acesta realizează că, de fapt, adevărata lui forţă stă în ascuţimea minţii. Cei doi uriași ar fi putut să-l răpună într-o clipă, dacă micul nostru erou nu ar fi născocit probe istețe și îndrăznețe care să îl scoată din bucluc.
Astfel, pe drumul de întoarcere către casă, încântat de a doua sa mare victorie, acesta le spune tuturor celor pe care îi întâlnește în cale că în viață „nu contează înălțimea, ci contează istețimea!”.

Autor: Ferencz Demeter
Regizor: Jenő Urmánczi
Scenografie și păpuși: Liviu Bora
Distribuția: Urmánczi Jenő, László Réka, Domokos Szabolcs și Balogh Dorottya.
Vârsta recomandată: 4+
Premieră: 14 februarie 2015.
“Ce ar fi dacă eu aș fi Matia Corvin? Sau tu ai fi? Oare am putea fi ”atât” de cinstiți, atât de drepți? Ce merită judecătorii de azi din Cluj-Napoca? Un rege bun trebuie să aibă și capacitatea de a ierta. Și tu poți fi Matia Corvin! Asta-i adevărul!” Demeter Ferenc
După moartea regelui Matia, s-au răspândit foarte multe povestiri despre conducătorul țării numit și regele Matia cel Drept pentru înțelepciunea lui și pentru judecata dreaptă. Personalitatea sa de excepție, talentele și competențele sale de conducător au fost apreciate și păstrate în memoria popoarelor țării.
Acest spectacol este fuziunea a patru povești: pe parcursul unei singure zile putem participa la asediul cetății Szabács, de la Tibrilit – bufonul regelui Matia – aflăm din ce avem cel mai mult în această lume, facem cunoștință cu Huszár, care caută iubirea, iar în final, cu ajutorul copiilor, îl înfruntăm și pe nemilosul Judecător clujean.
Autor: T. Tarakovski
Regia: Zoltán Balló
Reluare: Ibolya Varga
Scenografie, păpuși: Günter Wallner
Restaurator de decor și păpuși: Elena Ilaş, Florin Marin
Distribuție: Dorottya Balogh, Márton Csortán, Szabolcs Domokos, Réka Giriti, László György Áron Kötő, Laura Pünkösti, Jenő Urmánczi
Afiș: Florina Săcară
Vârsta recomandată: 3+
Premieră: 1988. Reluare: 28 ianuarie 2017
La porunca știucii este una dintre cele mai cunoscute povești populare rusești, protagonistul căreia, Iemeliușka cel neînfricat poartă multe asemănări cu Erős János (Ion cel Puternic), fiindcă la momentul oportun ambii se reped dintr-o lenevire fericită de lângă căldura sobei pentru a dovedi: nu provine din această lume și nu cunoaște imposibilul. Cu ajutorul formulelor magice puse la dispoziție de Știuca, Iemeliușka o îmbracă pe mama lui într-o blană împodobită, le primește la masă pe animalele din pădure, cu ajutorul vrăjii transformă iarna rusească în primăvară, izutește s-o facă să râdă Fiica Țarului cea fără Zâmbet, iar după aceea își duce acasă soția fericită, în coliba „împodobită” din pădure. Reușește toate acestea foarte ușor, cu zâmbetul pe buze, jucând la acordeon, glumind în permanență, fără ca multitudinea de piedici să-i strice cheful și buna dispoziție.
Povestea La porunca ştiucii este una dintre cele mai cunoscute feerii din folclorul rusesc, tradusă şi răspândită în cultura europeană, publicată în antologii de basme traduse şi în limba maghiară.
Spectacolul este o interpretare tradițională a poveștii, un excelent exemplu pentru piesele de teatru de păpuși clasice în care primordial este mesajul, ideea fundamentală a basmului, puritatea narației și formarea cât mai precisă a caracterelor. Spectacolul La porunca ştiucii reia o interpretare clasică a poveştii, realizată anterior în 1987, în regia lui Balló Zoltán şi scenografia lui Wallner Günter ̶ precizează Varga Ibolya, regizorul artistic.
La porunca știucii este un spectacol vesel, dinamic, plin de viață, cu o selecție superbă de muzică tradițională rusească, recomandat cu drag tuturor vârstelor.
Autor: Ervin Lázár
Dramaturg: Zsolt Láng
Regia: Ibolya Varga
Muzica: Zsolt Lászlóffy
Scenografia: Szilárd-Zsolt Filep
Distribuția: Márton Csortán, Réka Giriti, László György, Áron Kötő, Réka László, Ildikó Patka, Jenő Urmánczi
Vârsta recomandată: 4+
Premieră: 8 aprilie 1999
Un spectacol de teatru de păpuși adaptat pe scenă după povestea lui Ervin Lázár, despre dragoste adevărată, responsabilitate, loialitate, perseverență, libertate și multe alte valori fundamentale.
În ciuda comploturilor rău intenționate și seducțiilor răutăcioase ale Vrăjitoarei cu O Sută de Chipuri, Sărmanul Johnny ajunge să o cunoască până la urmă adevărata sa iubire, Árnika, frumoasa fiică a regelui Östör. Dragostea protectivă a tatălui testează iubirea celor doi: tinerii sunt nevoiți să stea departe unul de celălalt timp de șase luni. Totuși, încercările lor nu iau sfârșit nici după cele șase luni, pentru că o vrajă teribilă îl transformă ori pe Johnny, ori pe Árnika în rață. Leacul blestemului se află în Țara Minunilor, la Zâna cu Șapte Capete, însă cei doi mai trebuie să înfrunte și pe banditul Ipiapacs și banda sa, să caute soluții la supărările lui Rézbányai Győző și sensibilitățile celor doisprezece frați. Istețimea și inventivitatea lui Johnny, inima bună și atitudinea fermă a lui Árnika îi ajută întotdeauna în vremurile grele, până ce Zâna cu Șapte Capete ridică blestemul.
Pe parcursul spectacolului doi naratori pun întrebări importante referitoare la cele petrecute pe scenă și câteodată dau răspunsuri care stimulează gândirea: Ei sunt cei care spun: „Nu ai nevoie de puteri magice pentru a fi salvat, ci numai de iubire. Pentru că iubirea este ca și magia.” Sau „Trebuie să vrei cu adevărat. Chiar dacă nu ești sigur că vei reuși.” – Dacă nu ai văzut încă acest spectacol, acum vei dori să-l vezi, nu-i așa? Te așteaptă Johnny, Árnika și ceilalți.
Autor: frații Grimm
Dramaturg: Dezső Szilágyi
Regia: Ibolya Varga
Scenografia: Sandu Marian
Păpușile: Virgil Svinţiu
Muzica: Áron Kötő
Distribuția: Réka Giriti, Laura Pünkösti, Jenő Urmánczi, László György, Áron Kötő, Márton Csortán
Vârsta recomandată: 4+
Premieră: 2003
Hänsel și Gretel se trezesc într-o zi cu vești neplăcute: tatăl lor trebuie să vândă capra cea mică pentru a putea plăti datoriile. Copiii întristați sunt vizitați de Csipet, spiridușul pădurii care vrea să-i ajute în găsirea unor comori cu ajutorul unei poezioare magice. Drumul lor este îngreunat de Baba Cloanță, iar în timp ce spiridușul Csipet și ursul Döme fac tot ce le stă în putinţă pentru a ajuta copiii. În final, Gretel reușește să evadeze din mâinile vrăjitoarei. Comoara este găsită, iar tatăl se bucură de reuniunea cu copiii pe care i-a crezut pierduți. Pe ce drum pornim? În cine avem încredere? Cum putem ajuta în timp de necaz? – ne putem întreba unii pe ceilalţi sau pe noi înșine, copii și adulți, în povești, precum și în viața reală.
Autor: Ferenc Móra
Dramaturg și regizor: Ibolya Varga
Compozitor: Péter Venczel
Scenografie, costume, păpuși: Anetta Fekete
Muzicant și recuziter: Tamás Tóthpál
Distribuție: Ildikó Patka, Laura Pünkösti, László György, Áron Kötő
Afiș: Anetta Fekete
Vârsta recomandată: 3+
Premieră: 5 octombrie 2016
Ideea de bază a spectacolului o reprezintă bucuria jocurilor copilăriei. Acesta combină patru basme scrise de Ferenc Móra, care ne călăuzesc într-un univers magic. Copiii și părinții pot pătrunde cu ușurință în acest tărâm magic datorită „poveștilor tatălui”, în care briza și trandafirii capătă voci umane, unde Poștașul-vânt aduce o scrisoare din partea lui Moș Crăciun, iar regele fluturilor o vindecă pe Pannika în mod miraculos.
„Dramaturgia „întrețesută” a jocului, minimalismul textelor interpretate, limbajul poetic și stilizarea obiectelor le transmit copiilor că ceea ce văd diferă de cele petrecute în realitate, iar dacă spectacolul le captează atenția, cei mici vor accepta în mod natural (poate pentru prima oară în viață) convenția de bază a teatrului, și anume că ei sunt spectatori, chiar dacă actorii câteodată îi invită la joacă”, precizează realizatorii spectacolului.
Scenariul și regia: Decebal Marin
Scenografia: Decebal Marin
Ilustrația muzicală: Traian Păcurar
Caractere: Ioan Bătăiosu, Decebal Marin
Pictură: Elena Ilaș
Sculptură: Florin Marin
Distribuția: Andreea Bolovan, Ion Iurcu, Robert Gutunoiu, Andra Ștefan
Data premierei: 13.01.2016
Durata: 50 min.
Vârsta minimă recomandată: 5 ani
Strada cu îngeri, un spectacol nonverbal gândit și regizat de cãtre Decebal Marin, vorbește despre legãtura dintre lumea umanã și cea angelicã. Astfel, într-un limbaj poetic, specific jocului de marionete, sunt surprinse aspecte din cotidian care, la intervenția îngerilor, reușesc sã trezeascã binele în sufletul omului, fãcându-l sã devinã mai conștient de frumusețea din jurul sãu. Este primul spectacol de acest tip care pune un accent deosebit pe inteligența emoționalã, urmãrind sã reconstruiascã acea punte care leagã raționalitatea oamenilor mari de puritatea și inocența sufletului de copil.
„Acest spectacol nu este despre a învãța ceva, ci despre o trezire delicatã, sensibilã, a unei cortine, care este transfiguratã scenic într-o anumitã cheie. Urmãrim sã atingem sufletul celui care este deschis sã priveascã în profunzime.” (Decebal Marin)
Autor: Hans Christian Andersen
Scenariul: Ovidiu Pecican
Regia: Varga Ibolya
Scenografia: Epaminonda Tiotiu
Asistent de regie: Angelica Pamfilie
Muzica: Venczel Peter
Distribuția: Ramona Atănăsoaie, Angelica Pamfilie, Andreea Bolovan, Ionuț Constantinescu, Adina Ungur, Călin Mureșan, Andra Cotiușcă
Data premierei: 11.09.2015
Durata: 55 minute
Vârsta minimă recomandată: 4 ani
Scrisă de Hans Christian Andersen, Răţuşca cea urâtă rămâne una dintre cele mai frumoase poveşti despre devenire. Un ou de lebădă ajunge prin căi necunoscute în cuibul unei raţe domestice, iar din acest ou iese pe lume un boboc de „raţă”, mai mare, mai altfel, mai „urât” decât toate celelalte răţuşte. Ajuns ţinta tuturor şicanelor, ciupelilor și ironiilor, puiul de lebădă nu are altă cale decât fugă în lume, nutrind speranţa că undeva există un loc pentru el.
Va reuși bobocul nostru să supraviețuiască pericolelor din sălbăticie și cicălelilor tuturor celor din jur? Rămâne să aflăm împreună. Tot ce vă putem spune este că surprizele frumoase îl așteaptă undeva, la începutul primăverii.
Autor: Ion Creangă
Scenariul: Decebal Marin
Regia: Decebal Marin
Scenografia: Sandu Marian
Ilustrația muzicală: Traian Păcurar
Distribuția: Ramona Atănăsoaie, Dana Bonțidean, Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie, Ion Iurcu, Călin Mureșan, Ionuț Constantinescu/Iulian Lungu, Robert Trifan și Adina Ungur.
Data premierei: 30.06.2006
Durata: 50 min.
Vârsta minimă recomandată: 3 ani
Peripețiile cocoșului alungat de acasă în basmul omonim al lui Ion Creangă, sunt povestite într-o manieră originală și plină de culoare în spectacolul montat de Decebal Marin. Este o reprezentație foarte colorată și construită ingenios, de la păpușile care apar în scenă până la integrarea actorilor în ansamblu. Regizorul a optat pentru o mobilitate cât mai mare a planurilor scenice, așă că decorul se schimbă tot timpul, fapt care solicită și alternarea tipurilor de păpuși folosite. În versiunea lui Decebal Marin, „Punguța cu doi bani” e un spectacol savuros, care provoacă nu doar entuziasmul și participarea copiilor, ci și amuzamentul adulților.