Etichetă: WonderPuck7

Vacanța se încheie la Cluj cu WonderPuck7: acrobații aeriene, teatru pentru copii, o premieră și o tombolă

Ultimele zile ale vacanței de vară le vor aduce micilor spectatori clujeni multă distracție în centrul Clujului și la Bonțida. Între altele, programul celei de-a 7-a ediții a Festivalului Stradal WonderPuck (8-10 septembrie) include spectacolul „Peter Pan”, în care artiștii spanioli de la Grupo Puja vor susține un show care se desfășoară la înălțime, deasupra Pieței Unirii. Tombola programată pentru aceeași seară, organizată cu suportul partenerilor de la OVB Allfinanz România, va avea premii extraordinare.

„Peter Pan”, show-ul celor de la Grupo Puja, din Spania, va fi prezentat sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 20, în Piața Unirii.

O corabie de pirați călătorește prin spațiu și o răpește pe Tinkerbell, zânuța ce îl acompaniază pe Peter Pan. După ce se luptă cu propria sa umbră, Peter pleacă s-o salveze și câștigă lupta cu căpitanul Hook și pirații săi.

Acțiunea acestui spectacol are loc la o înălțime de 40 de metri, actorii fiind suspendați de o macara hidraulică.

Regia și dramaturgia: Gema Segura.

În aceeași seară, de la ora 19, precum și duminică, 10 septembrie 2023 de la ora 20, vor avea loc tragerile la sorți ale tombolei ediției din acest an a evenimentului. Premiile, puse la dispoziție de partenerii de la OVB Allfinanz România, constau în două două console PlayStation 5, două Console Nintendo Switch, precum și 49 console GameBoy Darklove. În total, micii spectatori se vor putea bucura de 53 de premii, câte un premiu pentru fiecare an dintre cei 53 trecuți de la înființarea Grupului OVB Holding, acționar OVB România.

“Pentru noi participarea la festivalul WonderPuck este deja o tradiție, fiind prezenți la fiecare ediție în parte. Salutăm eforturile organizatorilor de a aduce magia teatrului mai aproape atât de micii cât și de mai marii spectatori și ne bucurăm să contribuim printr-o serie de activări și surprize pe toată durata festivalului.”, a declarat conducerea OVB Allfinanz România.

Ediția a șaptea a Festivalului Stradal WonderPuck va avea loc între 8 și 10 septembrie 2023, în Piața Unirii (pe trei scene, plus spectacole itinerante) în Piața Muzeului, la Muzeul de Artă, precum și în curtea Castelului Bánffy din Bonțida. Spectacolele din program vor fi prezentate de artiști din Cluj-Napoca, București, Iași, Brașov, Arad, Sibiu, Alba Iulia și Satu Mare, precum și din țări precum Spania, Olanda, Bulgaria, Polonia, Ucraina, Italia sau Ungaria.

Premiera unui spectacol marca MiniReactor

De asemenea, un spectacol a cărui acțiune se petrece la Cluj va avea premiera în cadrul festivalului WonderPuck. Este vorba de spectacolul itinerant „Olguța și un bunic de milioane”, de Alex Moldovan, în regia Deliei Gavlițchi, care va avea loc sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 12, cu plecare din Piața Unirii.

Olguţa locuiește la Cluj împreună cu părinţii şi cu căţelul ei, Farid. Are o viaţă fericită şi plictisitoare până când încep problemele în familie. Situaţia o ia razna când e trimisă să stea cu mătuşa ei, Nina, pe care n‑o mai văzuse de mult.

„Este spectacolul care iese la soare, alături de un personaj care iese din carte și cutreieră străzile orașului și cu un autor care se bagă până și-n spectacol. Are o distribuție grozavă și cere un public pe cinste”, spune regizoarea.

 

Ateliere și spectacole muzicale

Pe parcursul celor trei zile ale manifestării, cei mici vor putea participa în Piața Unirii și la Muzeul de Artă la ateliere precum cele de lectură, olărit, face painting sau activități IT.

Din programul ediției nu vor lipsi spectacolele muzicale, cum ar fi show-ul „Trupa marionetelor” susținut de Grande Cantagiro Barattoli, o combinație unică de teatru stradal și muzică, „O vioară mică de-aș avea”, un concert educativ susținut de Dalma Toadere și un cvintet de coarde sau „Istoria muzicii pentru copii (și părinții lor)”, prezentat de Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad. De asemenea, vor concerta trupa de adolescenți High Velocity, precum și micii artiști de la Rock Academy.

Participarea la toate manifestările va fi gratuită.

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck este organizată de Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, Asociația ESUA și Clubul Lions, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, al Consiliului Județean Cluj și al Administrației Fondului Cultural Național. De asemenea evenimentul are parte și în acest an de sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.

 

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

 Despre ESUA Asociație Româno-Germană

ESUA este o asociaţie culturală fondată în 2009, ce are ca obiect de activitate elaborarea, dezvoltarea şi coordonarea de proiecte artistice, cultural-educaționale și social umanitare și este, totodată,  membru în C-EDU, primul cluster de educație din din Europa Centrală și de SE.

 Despre OVB Allfinanz România

OVB Allfinanz România, alături de companii din alte 15 țări din Europa, este parte a unuia dintre cele mai puternice grupuri financiare de pe întreg continentul.

Cu o istorie de peste 20 de ani pe piața locală și o experiență acumulată în mai mult de jumătate de secol la nivel internațional, OVB oferă soluții financiare de primă clasă prin intermediul soluțiilor financiare puse la dispoziție de parteneri săi strategici, precum și a unei echipe de consultanți dedicați.

 

Artiști din toată România și alte 7 țări, la Festivalul Stradal WonderPuck7

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck are în program momente susținute de artiști, companii și teatre din toată țara și din alte 7 țări (Spania, Olanda, Italia, Ungaria, Polonia, Ucraina și Bulgaria). Evenimentul va avea loc între 8 și 10 septembrie 2023 în centrul Clujului și în curtea castelului Bánffy de la Bonțida, iar participarea la toate manifestările va fi gratuită.

Festivalul WonderPuck 2023 le va aduce micilor spectatori clujeni spectacole de teatru pentru copii, artiști pe picioroange, muzică, ateliere și multe altele, susținute de artiști din toată România, precum și din alte șapte țări.

Astfel, Grupo Puja din Spania va susține sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 20, în Piața Unirii spectacolul nonverbal pentru toate vârstele, „Peter Pan”, cu scenariul și regia semnate de Gema Segura. Este o aventură suspendată în aer.

„Marionetele din Budapesta” este, de asemenea o producție multipremiată din programul WonderPuck7 pe care Teatrul de Marionete „Bence Sarkadi” îl va prezenta în Piața Unirii vineri, 8 septembrie, de la orele 18.30 și 20.30. Spectacolul este nonverbal și se află într-o perpetuă schimbare din anul 2007, iar în fiecare an i se adaugă noi elemente, într-o paradă mereu schimbătoare de păpuși unice, personaje, aptitudini impresionante, râsete, dramatism și farmec.

Totodată, în centrul Clujului poate fi urmărit pe parcursul zilelor de sâmbătă, 9 septembrie și duminică, 10 septembrie, spectacolul itinerant nonverbal „Plasticul nu e fantastic”, prezentat de Teatrul StiltLife din Olanda.

Din Polonia va anima atmosfera spectacolul nonverbal itinerant „Coarne”, prezentat de Marlena Grzeda în Piața Unirii, sâmbătă, 9 septembrie, de la orele 17.40, 19.30, precum în zona Muzeului de Artă, de la ora 10. Duminică, 10 septembrie, momentul poate fi urmărit în Piața Unirii de la orele 11, 17.40 și 18.30.

De asemenea, din Bulgaria va veni la Cluj Studioul păpușilor „Up a Tree” care va susține sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 17, în curtea Muzeului de Artă, spectacolul „Mica Zero”.

Trupa Marionetelor Compania „Grande Cantagiro Barattoli” din Italia va prezenta în cadrul festivalului stradal clujean spectacolul itinerant „Trupa Marionetelor”, în limba engleză, pentru toate vârstele.

În acest an, festivalul WonderPuck le propune micilor săi spectatori și o producție din Ucraina. Este vorba de „Basme populare”, în scenariul și regia lui Yurii Titarov, susținut de Teatrul de Păpuși „Ravlyk”, o comedie muzicală despre Capra cea isteață, programată pentru duminică, 10 septembrie, de la ora 18.30, la Muzeul de Artă.

La fel ca la fiecare ediție, participarea la toate manifestările va fi gratuită.

Ce-a de-a șaptea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck este organizată de Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, Asociația ESUA, și Clubul Lions, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, al Consiliului Județean Cluj și al Administrației Fondului Cultural Național.

Începe Festivalul Stradal WonderPuck. Ce puteți face vineri în centrul Clujului și la Bonțida

Peste 50 de spectacole pentru copii susținute de artiști români și trupe din șapte țări, plus concerte și ateliere pentru toată familia au loc începând de vineri, 8 septembrie până duminică, 10 septembrie, în centrul Clujului și în curtea castelului Bánffy de la Bonțida, în cadrul celei de-a șaptea ediții a Festivalului Stradal WonderPuck. Participarea la toate manifestările este gratuită.

Micii spectatori clujeni au parte în acest weekend de spectacole de teatru clasic pentru copii, dar și multe momente muzicale, concerte, teatru stradal și chiar acrobații aeriene. Toate acestea sunt programate în Piața Unirii din Cluj-Napoca, pe Scena Mare, Scena Mică sau pe Podium. De asemenea, pe tot parcursul Festivalului Stradal WonderPuck au loc spectacole itinerante pe traseul dintre Piața Muzeului și Piața Unirii. O altă scenă este amplasată în curtea Muzeului de Artă.

Nu vor lipsi tradiționalele spectacole din curtea castelului Bánffy de la Bonțida. În Piața Unirii și pe esplanada din curtea Muzeul de Artă, copiii sunt așteptați să ia parte alături de părinți la ateliere cum ar fi cele de lectură, de IT, olărit, gătit bio, face painting, jonglerie sau cel de confecționat păpuși.

Nu în ultimul rând, spectatorii sunt invitați să se înscrie la tombola din acest an a festivalului, organizată de OVB Allfinanz România. Tragerile la sorți au loc sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 19, și duminică, 10 septembrie, de la ora 20. Premiile constau în două două console PlayStation 5, două Console Nintendo Switch, precum și 49 console GameBoy Darklove. În total, micii spectatori vor primi 53 de premii (cu ocazia împlinirii a 53 de ani de înființarea OVB Holding).

Programul ediției din acest an a Festivalului Stradal WonderPuck începe în curtea castelului Bánffy de la Bonțida vineri, 8 septembrie, de la ora 10, cu spectacolul „Muzicanții din Bremen”, după Frații Grimm, în regia lui Rumi László.

 

 

 

 

De la ora 11, în același loc va fi prezentat spectacolul „Dănilă Prepeleac”, după Ion Creangă, în scenariul și regia lui Traian Savinescu, susținut de artiștii de la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca.

În Piața Unirii din Cluj-Napoca, festivalul începe de la ora 18, la Scena Mare, unde va avea loc spectacolul „Trupa Marionetelor”, în regia lui Stefano Michelotti. Momentul va fi susținut de trupa Grande Cantagiro Barattoli din Italia, o minunată formație stradală, plină de energie și culoare care ne propune propune un spectacol de teatru stradal cu păpuși și muzică, cu un mare impact scenic.

La fel ca la fiecare ediție, participarea la toate manifestările va fi gratuită.

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck este organizată de Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, Asociația ESUA, și Clubul Lions, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, al Consiliului Județean Cluj și al Administrației Fondului Cultural Național.

Programul Festivalului Stradal WonderPuck 2023 de vineri, 8 septembrie 2023:

PIAȚA UNIRII DIN CLUJ NAPOCA

Scena Mare

18.00 Trupa Marionetelor, Grande Cantagiro Barattoli, IT/EN/ toate vârstele/ 30′

19.00 – Frumoasa și Bestia, Teatrul pentru Copii și Tineret Luceafărul, Iași RO/ 5+ / 50′

20.30 Concert Rock Academy, Cluj toate vârstele / 60′

Scena Mică

18.30 Marionetele din Budapesta, Bence Sarkadi Theatre of Marionettes, HU nonverbal/ toate vârstele / 30′

 

 

 

Podium

20.30 Trupa Marionetelor Grande Cantagiro Barattoli, IT/EN/ toate vârstele/ 30′

Piața Unirii

Momente – Commedia dell’arte Compania Les Chobeaux, Cluj RO/ toate vârstele/ 30′

SPECTACOLE ITINERANTE (Piața Muzeului: Biserica Franciscană – Casa Matei – Piața Unirii)

19.00 Trupa Marionetelor, Grande Cantagiro Barattoli, IT/EN / toate vârstele/ 30′

MUZEUL DE ARTĂ CLUJ

18.00 Copilul care nu știa de ce merge la școală, MiniReactor, Cluj RO/ 7+ / 50′

19.00 Vasilache și Marioara în jurul lumii, Teatrul de Păpuși Puck, Cluj RO/ 6 + / 50

20.30 Marionetele din Budapesta, Bence Sarkadi Theatre of Marionettes, HU nonverbal/ toate vârstele/ 30′

 

 

 

 

 

 

Sari la conținut