Etichetă: en vagyok pinocchio

Pinocchio revine pe scena Teatrului „Puck”

Pinocchio, eroul poveștii cu același nume a lui Carlo Collodi, va fi protagonistul spectacolelor programate pentru finalul acestei săptămâni la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca.

Astfel, sâmbătă, 22 februarie, de la ora 11, va fi prezentat spectacolul „Én vagyok Pinokkió”/„Eu sunt Pinocchio” (în limba maghiară), iar duminică, 23 februarie, de la orele 11 și 12.30 vor avea loc două reprezentații ale spectacolului „Pinocchio” (în limba română). Reprezentațiile sunt regizate de Călin Mocanu.

Pinocchio este fiecare copil, iar transformarea lui din lemn în ființă cu suflet este povestea fiecărei inițieri. Regizorul Călin Mocanu aduce în scenă povestea nemuritoare a lui Carlo Collodi în viziuni noi, complexe, dinamice și în același timp pline de sensibilitate, mai actuale ca niciodată.

„Această poveste este aventura transformării lui Pinocchio dintr-o bucată de lemn în copil, este povestea copilului care de la naştere, dintr-un boţ de carne, ajunge să aibă mai întâi conştienţă şi apoi conştiinţă”, subliniază regizorul.

Scenariul este semnat de Călin Mocanu, scenografia spectacolului este semnată de Sandu Marian, Paul Sarvadi este asistent de regie, iar muzica este compusă de Dan Bălan. Distribuția este formată din actorii Balogh Dorottya, Patka Ildikó, Urmánczi Jenő, Bondár Tibor, Giriti Réka, Erdei Emese, Domokos Szabolcs. Spectacolul se joacă în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

De asemenea, cei mici, alături de părinți, mătuși și bunici, sunt așteptați duminică, 23 februarie, de la orele 11 și 12.30 să urmărească povestea lui Pinocchio (în limba română) în sala de spectacole a Teatrului de Păpuși „Puck”. Scenariul și regia sunt semnate de același regizor clujean Călin Mocanu, director al Teatrului „Țăndărică” din București.

„Spectacolul este un Pinocchio în variantă actuală. Dacă privim în jur, putem vedea sute şi mii de personaje Pinocchio: toţi copiii au câte un drum iniţiatic de parcurs sau chiar mai multe, legate unele de altele, au vârste şi vârste de depăşit. Aceasta e povestea pe care mi-am propus să o redau, strâns legată de copilul pe care îl vedem acum în societatea actuală românească şi nu numai”, precizează Mocanu.

Scenografia spectacolului este semnată de Sandu Marian, iar muzica de Dan Bălan. În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Andra Ștefan, Robert Trifan, Călin Mureșan, Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie și Ionuț Constantinescu. Figurație: Cosmin Cârlea și Bogdan Motoșcă. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Teatrul „Puck” se alătură campaniei „Artiștii pentru artiști” 2019

Sâmbătă, 23 martie 2019, de la ora 11.00, este programat spectacolul Én vagyok Pinokkió”/„Eu sunt Pinocchio”, după Carlo Collodi, în regia lui Călin Mocanu. În viziunea sa, Pinocchio este fiecare copil, iar transformarea lui din lemn în ființă cu suflet este povestea fiecărei inițieri, a fiecărui proces educativ. „Această poveste este aventura transformării lui Pinocchio dintr-o bucată de lemn în copil, este povestea copilului care de la naştere, dintr-un boţ de carne, ajunge să aibă mai întâi conştienţă şi apoi conştiinţă”, precizează regizorul.

Scenariul este semnat tot de Călin Mocanu, scenografia spectacolului este semnată de Sandu Marian, Paul Sarvadi este asistent de regie, iar muzica este compusă de Dan Bălan. Distribuția este formată din actorii Balogh Dorottya, Patka Ildikó, Urmánczi Jenő, Bondár Tibor, Giriti Réka, Erdei Emese, Domokos Szabolcs. Spectacolul se joacă în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Duminică, 24 martie 2019, de la ora 11.00, se va juca spectacolul „Pinocchio”, tot în regia lui Călin Mocanu.

„Spectacolul este un Pinocchio în variantă actuală. Dacă privim în jur, putem vedea sute şi mii de personaje Pinocchio: toţi copiii au câte un drum iniţiatic de parcurs sau chiar mai multe, legate unele de altele, au vârste şi vârste de depăşit. Aceasta e povestea pe care mi-am propus să o redau, strâns legată de copilul pe care îl vedem acum în societatea actuală românească şi nu numai”, precizează Mocanu. Scenografia spectacolului este semnată de Sandu Marian, iar muzica de Dan Bălan. În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Andra Ștefan, Robert Gutunoiu, Călin Mureșan, Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie și Ionuț Constantinescu. Figurație: Cosmin Cîrlea și Bogdan Motoșcă. Spectacolul se joacă în limba română. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Ambele spectacole se joacă în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”, eveniment organizat de UNITER (Uniunea Teatrală din România), aflat la cea de-a 18-a ediție, dedicat sprijinirii artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă. Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări se pot vira în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei, Fondul de Solidaritate Teatrală.

Sari la conținut