Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca își așteaptă la final de săptămână micii spectatori la două spectacole pline de magie și neprevăzut: „Covorașul fermecat”/„Meseszőnyeg”, în regia Ibolyei Varga (sâmbătă, 17 mai, de la ora 11) și „Cartea junglei”, în regia lui Cristian Pepino (duminică, 18 mai, de la orele 11 și 12.30).
Sâmbătă, 17 mai, la sediul Teatrului de Păpuși „Puck”( strada I. I. C. Brătianu, nr. 23), va fi prezentat spectacolul „Covorașul fermecat”/„Meseszőnyeg”.
Ideea de bază a spectacolului o reprezintă bucuria jocurilor copilăriei. Acesta combină patru basme scrise de Ferenc Móra, care ne călăuzesc într-un univers magic. Copiii și părinții pot pătrunde cu ușurință în acest tărâm magic datorită „poveștilor tatălui”, în care briza și trandafirii capătă voci umane, unde Poștașul-vânt aduce o scrisoare din partea lui Moș Crăciun, iar regele fluturilor o vindecă pe Pannika în mod miraculos.
Dramaturg și regizor: Ibolya Varga
Compozitor: Péter Venczel
Scenografie, costume, păpuși: Anetta Fekete
Muzicant și recuziter: Horváth Jonathán
Distribuție: Ildikó Patka, Laura Pünkösti, Urmánczi Jenő, Áron Kötő.
Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
„Un veritabil ritual de trecere”
Duminică, 18 mai, de la orele 11 și 12.30 mai, la sediul instituției va fi prezentat spectacolul „Cartea junglei”, în regia Cristian Pepino.
În inima junglei indiene, un băiat pe nume Mowgli este crescut de o haită de lupi după ce a fost pierdut în sălbăticie. Sub protecția lupoaicei-mamă și îndrumat de ursul Baloo, el învață legile junglei și se luptă să supraviețuiască între animale și pericole. Dar cel mai mare pericol vine de la tigrul Shere Khan, care îl vede pe băiețel ca pe o amenințare.
Trecând prin aventuri pline de suspans, descoperind ce înseamnă prietenia și înțelepciunea, Mowgli ajunge să afle unde îi este adevăratul loc: printre oameni sau în junglă? „Cartea junglei” este o poveste atemporală despre identitate, apartenență și forța legăturilor care ne definesc.
După Rudyard Kipling
Scenariul și regia: Cristian Pepino
Scenografia: Raluca Maria Aionițoaie, Cristian Pepino
Asistenți scenografie: Elena Ilaș, Florin Marin
Muzica originală: Szocs Levente
Distribuție: Andra Cotiușcă, Robert Trifan, Angelica Pamfilie, Andreea Bolovan, Adina Ungur, Laura Corpodean, Călin Mureșan, Ion Iurcu, Ramona Atănăsoaie.
Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică costă 48 de lei pentru adulți, 24 de lei pentru pensionari și 12 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
De asemenea, biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri costă 10 lei pentru copii, elevi, studenți (tarif redus cu 75%), pentru pensionari 20 de lei (tarif redus cu 50%), iar pentru adulți 40 de lei.
Biletele se pot achiziționa online, accesând următoarele linkuri:
Pentru spectacolul de sâmbătă:
Pentru spectacolul de duminică, de la ora 11:
Pentru spectacolul de duminică, de la ora 12.30:
De asemenea, se pot achiziționa bilete și de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.
Spectatorii sunt rugați să ajungă cu 15 minute înainte de ora de începere a spectacolului.
0 comments on “Povești din tărâmuri magice și aventuri în inima junglei, în curând, pe scena Teatrului de Păpuși „Puck””