Cea de-a opta ediție a Festivalului Stradal WonderPuck a reunit în centrul Clujului și în Parcul Poligon din Florești la manifesările desfășurate între 6 și 8 septembrie 2024 peste 30.000 de spectatori.
Ultimele trei zile ale vacanței de vară le-au adus micilor clujeni, dar și familiilor lor o mulțime de distracții. Cea de-a opta ediție a Festivalului Stradal WonderPuck a însemnat spectacole de teatru pentru copii și adulți, spectacole itinerante, concerte, o expoziție a Muzeului SteamPunk Transilvania, ateliere, precum și acrobații aeriene și multe altele. Au fost amplasate scene în Piața Unirii și în curtea Muzeului de Artă, precum și pe străzile Mihail Kogălniceanu și Universității din Cluj-Napoca, precum și Parcul Poligon din Florești. Accesul la toate aceste activități a fost liber.
Totodată, ediția din acest an a evenimentului a reunit artiști din 8 țări, mai exact Spania, Japonia, Polonia, Chile, Bulgaria, Ungaria, Olanda și România. Pe parcursul evenimentului, a avut loc workshopul „Object score”, susținut de Duda Paiva, directorul artistic al Duda Paiva Company. Piața Unirii a fost arhiplină sâmbătă seara la spectacolul „Verne” al artișilor spanioli din Grupo Puja, desfășurat la o înălțime de 40 de metri, marcând prima coproducție internațională a Festivalului Stradal WonderPuck.
Mii de vizitatori au admirat în cele trei zile de festival expoziția de mașini tip Mad Max, intitulată „Scrapland by Steampunk Transilvania”, găzduită de strada Universității din Cluj-Napoca. Un moment excepțional din festival a fost, de asemenea, demonstrația de karate în cadrul Kyokushin-kan European Championship Kyopkushin România/Budo Gym Napoca, reunind sute de sportivi în Piața Unirii în prima seară a evenimentului.
Nu în ultimul rând, pe strada Mihail Kogălniceanu am lansat în premieră Scena 16+, cu spectacole adresate adolescenților și adulților.
În total, în cele trei zile ale ediției a opta a Festivalului Stradal WonderPuck, s-au bucurat de manifestările din program peste 30.000 de spectatori.
Despre Festivalul Stradal WonderPuck
„WonderPuck” este un eveniment de tip open-air adresat întregii familii, care își propune să reunească domenii artistice precum: teatru, muzică, dans, animație video, artă vizuală și artizanală. Așadar, pe toată durata festivalului au loc o mulțime de activități educative și recreative dedicate copiilor, adolescenților și întregii familii.
Proiectul este realizat de Teatrul de Păpuși „Puck”, Asociația Esua și Clubul Lions, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, Consiliului Județean Cluj, Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) și a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.
0 comments on “Peste 30.000 de participanți la Festivalul Stradal WonderPuck 8”