TEST

Binecunoscuta poveste a celor trei purceluși le vorbește copiilor despre asumare, despre cum nu e bine să lăsăm pe mâine ce se poate face azi și despre cum responsabilitățile amânate au obiceiul de a ne ajunge din urmă.

„Cei mici ar trebui să fie atrași de acest spectacol, pentru că vor putea experimenta cât de important este să colaborăm, în loc să ne luptăm unii cu ceilalți. Este un spectacol interactiv în care sunt implicați și copiii, contribuind astfel la succesul purcelușilor și la acest împreună”, precizează regizorul.

În viziunea lui Rumi László, copiii au ocazia să participe la joaca, dar și la munca purcelușilor și, totodată, să experimenteze îndeaproape consecințele lucrului făcut de mântuială, într-un spectacol ce se bazează foarte mult pe interacțiunea cu cei mici și pe aportul lor la construcția poveștii.

Distribuția este formată din Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie, Andra Cotiușcă și Ion Iurcu. Scenariul, regia și ilustrația muzicală: Rumi László. Scenografia: Elena Ilash și Rumi László, Asistent regie: Tompa Eszter, Coordonare muzicală: Arona Bogdan

Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Întrucât numărul de locuri este limitat, cei care doresc să vizioneze spectacolul sunt rugați să se asigure că și-au făcut rezervare (http://puckpuppettheatre.eventbrite.com).

Autor: James Halliwell-Phillipps
Distribuția:
PURCELUȘ MARE – Andreea Bolovan
PURCELUȘ MIJLOCIU – Angelica Pamfilie
PURCELUȘ MIC – Andra Ștefan Cotiușcă
LUPUL – Ion Iurcu
Scenariul, regia și ilustrația muzicală: Rumi László
Scenografia: Elena Ilash și Rumi László
Asistent regie: Tompa Eszter
Coordonare muzicală: Arona Bogdan

Vârsta minimă recomandată: 3+

Did you like this? Share it!

0 comments on “TEST

Leave Comment

*

Sari la conținut