Etichetă: World Puppetry Day

Ziua Mondială a Teatrului de Păpuși, aniversată de Teatrul „Puck” cu trei spectacole

Marți, 21 martie, de  Ziua Mondială a Teatrului de Păpuși (World Puppetry Day), artiștii Teatrului „Puck” le vor prezenta micilor spectatori clujeni trei reprezentații.

Primul spectacol aniversar din programul zilei este „Crăiasa Zăpezii”, după Hans Christian Andersen, în regia lui Traian Savinescu. Povestea vorbește cu căldură și tandrețe despre prietenie, într-un univers dominat de atmosferă glacială. Renul Kariboo, un personaj de neuitat și foarte îndrăgit de copii, dă o notă de umor aparte spectacolului, interacționând deseori cu publicul.

Scenariul, regia și muzica sunt semnate de Traian Savinescu, iar scenografia de Epaminonda Tiotiu. Distribuția: Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Laura Corpodean, Angelica Pamfilie, Ion Iurcu și Radu Lărgeanu.
Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Tot de la ora 10, artiștii secției maghiare a instituției vor prezenta la Grădinița „Dumbrava minunată” din Cluj-Napoca spectacolul „Palkó és Panna”/ „Palkó și Panna”, în regia Laurei Pünkösti. În centrul atenției se află doi copii, Palkó este un băiețel blond, cu părul zburlit și Panna, o floare născută din stele.

În distribuție: Patka Ildikó, Mostis Balázs și Kötő Áron.

Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

De asemenea, de la ora 17, cei mici sunt așteptați la Teatrul de Păpuși „Puck” pentru a urmări spectacolul „Povestea celor trei veverițe”, în regia Danei Bonțidean.

Spectacolul a fost inspirat din volumul de „Povești raționale pentru copii” al Virginiei Waters, volum apărut în 1980 și editat în limba română în anul 2003 de Centrul Român de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale.
În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Călin Mureșan, Robert Trifan și Adina Ungur. Figurația: Cosmin Cîrlea. Interpretarea audio: Dana Bonțidean și Ionuț Constantinescu.


Scenariul și regia sunt semnate de Dana Bonțidean, scenografia și pictura de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, iar ilustrația muzicală de Attila Nagy.Spectacolul are o durată de aproximativ 45 de minute, este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, în format cash, înainte de intrarea la spectacole.
Rezervări: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com

Un proiect care reunește păpușarii din întreaga lume

Lansată în 2003, Ziua Mondială a Marionetei este un instrument de promovare a artei păpușeriei, dar și un proiect care reunește actorii păpușari din întreaga lume. Această zi își propune să promoveze, printre altele, menținerea și salvarea tradiției, în paralel cu reînnoirea artei păpușeriei și, de asemenea, utilizarea acesteia ca mijloc de educație etică și estetică.

Mesajul anului 2023 este transmis de Nina Malíková din Cehia: “Fundamentul teatrului de păpuși este puterea magică ancestrală a acestei arte. Ca formă teatrală stilizată, cu limbaj metaforic propriu, arta păpușeriei oglindește activitatea umană, și, uneori cu umor, alteori cu seriozitate explorează, caută soluții.”

 

Sari la conținut