Etichetă: spectatori wonderpuck

Festivalul Stradal WonderPuck 9 a reunit peste 30.000 de spectatori în centrul Clujului

Peste 30.000 de spectatori au luat parte la activitățile ediției a noua a Festivalului Stradal WonderPuck. Timp de trei zile, micii clujeni și familiile lor s-au bucurat de magia spectacolelor de teatru, precum și de concerte, ateliere, acrobații nemaivăzute și multe alte distracții.

Scenele din Piața Unirii și din curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca au găzduit timp de trei zile (de vineri, 5 septembrie și până duminică, 7 septembrie 2025) spectacole pentru copii din Belgia, Italia, Olanda, Ungaria, Argentina și România. Au mai fost prezentate recitaluri muzicale, iar străzile din zonă au fost animate de personajele fantastice ale spectacolelor itinerante. De asemenea, la scena de pe strada Mihail Kogălniceanu au fost prezentate spectacole adresate publicului adult și un senzațional show cu foc pe strada Universității.

Pe tot parcursul festivalului, în Piața Unirii și în curtea Muzeului de Artă au avut loc ateliere de lectură, olărit, cusut, desenat, nutriție, robotică și multe altele.

Nu în ultimul rând, un moment din program i-a încântat pe copiii din Florești.

Astfel, cea de-a noua ediție a Festivalului Stradal WonderPuck a reunit peste 30.000 de spectatori. Participarea la toate activitățile din program a fost gratuită.

Proiectul a fost realizat de Teatrul de Păpuși ‘Puck’ și Asociația Esua, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, Consiliului Județean Cluj și Lions Club.

Record de participanți la WonderPuck. Peste 28.000 de spectatori la ediția a șaptea a festivalului

Ultimele trei zile ale vacanței de vară le-au adus celor mici multe distracții în centrul Clujului și la Bonțida. Un număr record de peste 28.000 de clujeni de toate vârstele au luat parte la spectacole de teatru de păpuși și marionete, spectacole itinerante cu muzică, păpuși gigant sau artiști pe picioroange, un minunat show cu acrobații aeriene, concerte, ateliere și multe altele.

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck a început vineri, 8 septembrie, cu două spectacole (unul în limba română și celălalt în limba maghiară), susținute de artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca în curtea castelului Bánffy de la Bonțida.

Au urmat apoi spectacole de teatru pentru copii la cele scenele amplasate în Piața Unirii, la cea din curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, precum și spectacole itinerante care au încântat publicul pe traseul dintre Piața Muzeului și Piața Unirii. Nu au lipsit concertele, baloanele de săpun, sesiunile de face painting sau de jonglerie. Pe parcursul celor trei zile de festival, cei mici au meșterit în Piața Unirii la atelierele de olărit, de țesut cu mărgele sau confecționat păpuși. De asemenea, pe esplanada Muzeului de Artă au avut loc ateliere de lectură și de IT și s-au citit multe povești.

Publicul clujean s-a bucurat de dimineața și până seara de spectacole prezentate de artiști din Spania, Italia, Polonia, Olanda, Bulgaria, Ucraina sau Ungaria. De asemenea, au susținut spectacole, concerte și show-uri artiști din teatre independente din Cluj-Napoca, dar și din instituții și companii teatrale din Alba Iulia, Arad, București, Iași, Brașov, Satu Mare și Sibiu.

O seară magică a fost cea de sâmbătă, 9 septembrie, iar protagoniștii au fost artiștii spanioli din trupa Grupo Puja, care au fermecat mii de spectatori cu spectacolul de acrobații aeriene „Peter Pen”, desfășurat practic la 40 de metri deasupra Pieței Unirii, în care actorii au evoluat suspendați de o macara hidraulică.

Ediția din acest an a a festivalului a inclus, de asemenea, o tombolă, la care s-au înscris peste 1.000 de participanți. Premiile, puse la dispoziție de partenerii de la OVB Allfinanz România,  au constat în două două console PlayStation 5, două Console Nintendo Switch, precum și 49 console GameBoy Darklove. La final, micii spectatori au primit 53 de premii, câte un premiu pentru fiecare an dintre cei 53 trecuți de la înființarea Grupului OVB Holding, acționar OVB România.

Ediția din acest an a festivalului s-a încheiat în acorduri de rock, cu un concert susținut de adolescenții din trupa clujeană High Velocity.

În total, la toate manifestările din programul WonderPuck 2023 au luat parte peste 28.000 de spectatori.

La fel ca în fiecare an, participarea la toate evenimentele din cadrul festivalului a fost gratuită.

Ce-a de-a șaptea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck este organizată de Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, Asociația ESUA și Clubul Lions, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, al Consiliului Județean Cluj și al Administrației Fondului Cultural Național. De asemenea, evenimentul a avut parte și în acest an de sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România.

Câți spectatori au luat parte la Festivalul Stradal WonderPuck 2020

Cea de-a patra ediție a Festivalului Stradal WonderPuck, desfășurată între 11 și 13 septembrie 2020 în patru locații din Cluj-Napoca și Bonțida, a reunit peste 4.000 de spectatori la fața locului, plus  aproximativ 112.000 de vizualizări în mediul online.

Mai exact, numărul total al spectatorilor prezenți fizic la evenimentele celei de-a patra ediții a Festivalului Stradal WonderPuck 2020 a fost de aproximativ 4.380. Numărul maxim permis în locație – 500 – s-au înregistrat la avanpremiera spectacolului „Vasilache și Marioara în jurul lumii”, prezentat de artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Tot 500 de persoane au luat parte la spectacolul cu foc prezentat de Compania de Teatru de Animație și Evenimente MAG din București. De asemenea, spectacolele „Pisicile nearistocrate” (al Teatrului pentru Copii „Arlechino” din Brașov) și „O poveste din lumea păpușilor” (al Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia) au reunit 470, respectiv 450 de spectatori. Menționăm că numărul de spectatori a fost restricționat conform normelor de prevenire în vigoare în contextul pandemiei de coronavirus.

Pentru ca evenimentele din cadrul festivalului să ajungă la cât mai mulți spectatori, au fost organizate atât ateliere online, cât și transmisiuni în direct pe internet.

Transmisiunile live ale manifestărilor din cadrul celei de-a patra ediții a festivalului clujean au înregistrat aproximativ 112.000 de vizualizări.

Festivalul și-a păstrat caracterul internațional și la această ediție (Polonia a avut participare directă, iar Canada și Turcia au avut spectacole sub formă de proiecții).

Festivalul din acest an a reunit neașteptat de mulți spectatori, iar actorii invitați din alte orașe au fost impresionați de ordinea, de civilizația și de buna organizare de la Cluj. Ne bucurăm că am reușit să le oferim clujenilor condiții sigure de vizionare în contextul pandemiei și am fost impresionați de modul în care chiar și cei mici au respectat regulile. Am simțit multă bucurie și căldură din partea publicului, clujenilor le era dor să participe la un eveniment cultural.

Le adresăm mulțumiri partenerilor de la Consiliul Județean Cluj, Primăria municipiului Cluj-Napoca, ESUA Asociație Culturală Româno-Germană, Asociația „Prietenii lui Puck”, Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), Institutul Francez Cluj, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul de Istorie a Transilvaniei, Fundația Transylvania Trust, Ambasada Olandei, Clubul Lions, precum și presei clujene care ne-a promovat evenimentele, ca în fiecare an.

Sari la conținut