Etichetă: sambata wonderpuck

Ce puteți face sâmbătă în centrul Clujului, la Festivalul Stradal WonderPuck 8

Cea de-a doua zi a Festivalului Stradal WondePuck, ediția a opta, aduce în centrul municipiului Cluj-Napoca o mulțime de activități, atât pentru copii, cât și pentru publicul de peste 16 ani. Piața Unirii va găzdui sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 20, spectacolul de acrobații aeriene „Verne”, prezentat de Grupo Puja.

Spectacolele vor avea loc pe tot parcusul zilei de sâmbătă, 7 septembrie, la Scena Mare și pe Podiumul din Piața Unirii, în curtea Muzeului de Artă, precum și la scena 16+ de pe strada Mihail Kogălniceanu. Pe lângă acestea, în Piața Unirii și pe esplanadele Muzeului de Artă se desfășoară ateliere de lectură, IT, nutriție, jonglerie, țesut mărgele, olărit sau creare de animăluțe din sârmă plușată. De asemenea, pe strada Universității poate fi admirată pe tot parcursul festivalului (6 – 8 septembrie 2024) expoziția de mașini tip Mad Max, intitulată „Scrapland by Steampunk Transilvania”.

Programul celei de-a doua zile a Festivalului Stradal WonderPuck 8:

Sâmbătă, 7 septembrie 2024

PIAȚA UNIRII
Scena Mare

Ora 10. Povestea lui Tom Degețel – Teatrul pentru Copii Arlechino Brașov

RO/3+/ 45 min

Ora 19. Trei cadouri fermecate – Teatrul de Păpuși „Puck”, Cluj Napoca. RO/5+/ 50 min

Ora 20. VERNE – Grupo Puja (Spania) – Spectacol nonverbal de acrobație aeriană/Toate vârstele/50 min

Podium

Ora 11. Scufița roșie – Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia. RO/4+/45 min

Ora 12. Myrmekodia (teatru în miniatură) – La Bayka (Polonia, Chile). Nonverbal/6+/2h

 SCENA M. KOGĂLNICEANU

Ora 19. POC – Georgiana  Cristurean, Andrada Coleșa, Gabriel Enache, Izabela Tsujimoto, Cluj Napoca. RO/16+/ 60 min

Ora 21. P.O.T. – Impro show cu păpuși. Teatrul Magic Puppet, Cluj Napoca. RO/16+/ 60 min

ITINERANTE

Ora 10. Libelula și Rădașca – Teatrul Magic Puppet, Cluj Napoca

Ora 11. Momente de Commedia – Les Chobeaux, Cluj Napoca

Ora 12.30. Zâna Florilor – Teatrul pe Roți, Arad

Ora 16. PP Theatre (Theatre for One) – Theatre ✫Puppeteria (Japonia)

Ora 17. Narnanja – StilltLife (Olanda)

Ora 19. Narnanja – Stiltlife (Olanda)

Ora 19.30. Narnanja – StilltLife (Olanda)

 MUZEUL DE ARTĂ

 Ora 11. Minu și valiza – Teatrul Național Aureliu Manea Turda. RO/3+/45 min

Ora 18. Fata babei și fata moșneagului – Teatrul Spiriduș Satu Mare. RO/2+/ 45 min

Ora 21. AristoCats – Studenții Departamentului de Canto, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj Napoca. RO/10+/ 50 min

 

Despre Festivalul Stradal WonderPuck

„WonderPuck” este un eveniment de tip open-air adresat întregii familii, care își propune reunească domenii artistice precum: teatru, muzică, dans, animație video, artă vizuală și artizanală. Așadar, pe toată durata festivalului au loc o mulțime de activități educative și recreative dedicate copiilor, adolescenților și întregii familii.

Proiectul este realizat de Teatrul de Păpuși „Puck”, Asociația Esua și Clubul Lions, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, Consiliului Județean Cluj, Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) și a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.

 

 

 

 

Sari la conținut