Etichetă: premiera puck

Premieră la Teatrul „Puck”: „Trei crai din Betleem”  

Sâmbătă, 7 decembrie, de la orele 11 și 17, artiștii Teatrului „Puck” vor prezenta o nouă premieră. Este vorba de un spectacol cu tematică de Crăciun – „Trei crai din Betleem”/„A Betlehemi királyok”, în regia lui Demeter Ferenc. Duminică, 8 decembrie, de la orele 11 și 12.30, cei mici sunt așteptați la „Alfonso și vrăjitoarea”, în regia lui Decebal Marin.

 Dacă un înger ar coborî din cer, am mai putea oare să credem asta? Într-o lume plină de târguri de Crăciun si de oferte irezistibile, mai există loc pentru miracol?

Cei trei crai descoperă chemarea divină și pornesc la drum spre Betleem. Pe drum se ceartă, se împacă și, pe neobservate, ne conduc la palatul lui Irod, iar apoi la ieslea din Betleem, locul cel mai sfânt.

În povestea noastră, nici diavolul nu doarme, ba chiar încearcă să îl fure pe nou-născut. Bineînțeles, nu reușește, pentru că este oprit de îngeraș, de mielușel și de copii.

„Poveștile de Crăciun au o tradiție veche, având origini încă din vremurile apariției creștinismului. Una dintre cele mai importante sărbători, Crăciunul deschide seria sărbătorilor de iarnă. Este o ocazie bună pentru a evoca și a retrăi experiența miracolului sfânt, printr-o atmosferă plină de emoție. Pregătirile pentru poveștile de Crăciun încep odată cu serile lungi de iarnă, când nu doar copiii, ci și adulții iau parte la jocurile specifice perioadei. Colindele și jocurile pline de bucurie ne amintesc, așadar, de copilărie”, spune regizorul Demeter Ferenc.

Este un spectacol tradițional, cu inserții moderne, prezentat de actorii Erdei Emese, Bodnár Tibor și Mostis Balázs. Păpușile sunt create de Gál Orsolya, iar textul spectacolului este adaptat de Demeter Ferenc, având la bază poezia lui József Attila: Három királyok (Trei crai) și elemente folclorice.

Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

De asemenea, duminică, 8 decembrie, de la orele 11 și 12.30 este programat spectacolul nonverbal „Alfonso și vrăjitoarea”, în regia și scenariul lui Decebal Marin.

Este povestea motanului Alfonso, care trăiește alături de o vrăjitoare într-un castel în care toate lucrurile sunt negre. Enervată de faptul că motanul este invizibil în castelul negru, vrăjitoarea apelează la magie și îl transformă într-un motan verde. Viața lui se schimbă brusc: nu mai poate dormi pe fotoliu pentru că este văzut, nu se mai poate căţăra pe candelabru pentru că este prins, nu se mai poate vârî în pat pentru că este descoperit şi alungat în grădina verde!

Scenografia și pictura sunt semnate de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, iar mecanismele de Iulian Lungu, Călin Mureșan și Decebal Marin.

Distribuția este formată din Ramona Atănăsoaie, Iulian Lungu, Călin Mureșan și Angelica Pamfilie.

Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Totodată, Teatrul de Păpuși „Puck” participă, alături de Clubul Leo Bastion Cluj-Napoca la proiectul Transilvania 4 Sierra Leone, coordonat de Blitz VIP. Clujenii sunt invitați, așadar, să doneze ghiozdane echipate (cu rechizite școlare, jucării de dimensiuni mici și, opțional, o scrisoare în limba engleză cu o dedicație de la micii donatori) pentru a putea bucura școlarii din Sierra Leone. Ghiozdanele pot fi depuse în cutia amplasată în foaierul Teatrului „Puck” până în 20 decembrie.

Prin ochii Micului Prinț (HU)

Spectacolul „Prin ochii Micului Prinț”/ „Kishercegszemmel” este o reprezentație nonverbală inspirată din povestea lui Antoine de Saint-Exupéry , scenariul și regia fiind semnate de Vadas László.

Proiectul are la bază viziunea lui Antoine de Saint-Exupéry  și opera acestuia „Micul Prinț”, o poveste al cărui protagonist este un simbol al purității, al inocenței și al bucuriei fără limite.

„Adulții sunt înrobiți de convenții și prejudecăți sociale și de putere, dar de-a lungul poveștii găsesc o modalitate de a înfrunta propria transformare și de a se întoarce la joc, la puritate naturală și astfel, se întorc la starea copilăriei. Ca spectator, ne putem întreba, oare reușim uneori acest lucru?”, spune regizorul.

Spectacolul  ne poartă prin procesul regăsirii sinelui, a copilului  din noi, folosind instrumente vizuale, de mișcare și de muzică.

Distribuția este formată din Balogh Dorottya, Bondár Tibor, Domokos Szabolcs, Erdei Emese, Mostis Balázs, Urmánczi Jenő și Jakabfi Ivett-invitat special. Asistent de regie este Pünkösti Laura. Scenografia  este semnată de Albert Alpár, costumele de Borsos Viola, coregrafia de Jakab Melinda, iar muzica de Domokos Előd. De asemenea, video designul este realizat de Lepedus-Sisko Péter, Cebrat Szilárd este operator sunet, operator lumini este Portik Zoltán, mașiniști sunt Balog Ferencz, Domokos Előd, regia tehnică este semnată de Kovács Ferenc, iar ilustrația de Albert Alpár.

Premiera a avut loc în 23 noiembrie 2019.

Spectacolul este nonverbal, durează aproximativ 45 de minute, iar vârsta minimă recomandată este de opt ani.

Premieră la Teatrul „Puck”: „Prin ochii Micului Prinț”

Sâmbătă, 23 noiembrie, de la orele 11 și 17, Teatrul de Păpuși Puck va găzdui o nouă premieră. Este vorba de spectacolul „Prin ochii Micului Prinț”, reprezentație nonverbală inspirată din povestea lui Antoine de Saint-Exupéry , scenariul și regia fiind semnate de Vadas László.

Proiectul are la bază viziunea lui Antoine de Saint-Exupéry  și opera acestuia „Micul Prinț”, o poveste al cărui protagonist este un simbol al purității, al inocenței și al bucuriei fără limite.

„Adulții sunt înrobiți de convenții și prejudecăți sociale și de putere, dar de-a lungul poveștii găsesc o modalitate de a înfrunta propria transformare și de a se întoarce la joc, la puritate naturală și astfel, se întorc la starea copilăriei. Ca spectator, ne putem întreba, oare reușim uneori acest lucru?”

Spectacolul  ne poartă prin procesul regăsirii sinelui, a copilului  din noi, folosind instrumente vizuale, de mișcare și de muzică.

Distribuția este formată din Balogh Dorottya, Bondár Tibor, Domokos Szabolcs, Erdei Emese, Mostis Balázs, Urmánczi Jenő și Jakabfi Ivett-invitat special. Asistent de regie este Pünkösti Laura. Scenografia  este semnată de Albert Alpár, costumele de Borsos Viola, coregrafia de Jakab Melinda, iar muzica de Domokos Előd. De asemenea, video designul este realizat de Lepedus-Sisko Péter, Cebrat Szilárd este operator sunet, operator lumini este Portik Zoltán, mașiniști sunt Balog Ferencz, Domokos Előd, regia tehnică este semnată de Kovács Ferenc, iar ilustrația de Albert Alpár.

Spectacolul este nonverbal, durează aproximativ 45 de minute, iar vârsta minimă recomandată este de opt ani.

Duminică, 24 noiembrie, de la orele 11 și 12.30, cei mici și cei mari sunt așteptați la două reprezentații ale spectacolului „Capra cu trei iezi”, în scenariul, regia și ilustrația muzicală a Doinei Dejica.

Cunoscuta poveste omonimă a lui Ion Creangă stă la baza spectacolului îndrăgit de generații întregi de spectatori. Respectând convenţia clasică a păpuşilor la paravan, acesta este construit astfel încât copiii să regăsească pe scenă toate detaliile poveştii consacrate.

Experienţa de o viaţă pe scena teatrului de păpuşi a Doinei Dejica, a scenografului Epaminonda Tiotiu, dar și elemente percum mânuirea păpuşilor bi-ba-boo, interpretarea actorilor și ilustrația muzicală alcătuiesc o reprezentaţie clasică valoroasă, dinamică și plină de umor.

Distribuția: Frunzina Anghel, Ionuț Constantinescu, Laura Corpodean, Angelica Pamfilie și Adina Ungur.

Spectacolul se joacă în limba română, durează  45 de minute, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

ALBĂ CA ZĂPADA ȘI CEI ȘAPTE PITICI (HU)

Sâmbătă, 11 mai, de la ora 11, a avut loc la Teatrul de Păpuși „Puck” o nouă premieră, la secția maghiară: „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”/„ Hófehérke és a hét törpe”, după Frații Grimm, în dramatizarea și regia Ibolyei Varga, o poveste clasică despre puterea inocenței de a învinge forțele malefice.

„În prezent, Albă ca Zăpada cunoaște o revenire în ecranizări, în filmologie, subiectul e dezbătut de psihologi. Dincolo de asta, e un titlu evergreen, valabil oricând, foarte iubit de copii. Pe lângă titlul în sine, povestea atrage și pentru că are un conflict ieșit din comun, între două forțe feminine”, explică Varga Ibolya.

Forța masculină din poveste este una latentă, reprezentată la început de împărat, tatăl Albei ca Zăpada, iar la final de prinț. Piticii sunt forțe protectoare, niște personaje magice. În contrast cu ei se află un alt personaj magic, oglinda, care este de partea reginei și reprezintă un alter ego al ei, o conștiință lucidă.

Singurul personaj care trece prin schimbări dramatice este chiar regina, care simte treptat cum pierde din putere în lupta ei împotriva Albei ca Zăpada.

„Regina nu poate să câștige, pentru că Alba ca Zăpada, ca toate ființele inocente, este doar aparent fragilă. În apărarea ei sunt puse forțe puternice, forțe magice impresionante. Ea este apărată de dincolo de lumea asta, de dragostea mamei bune și de pitici, dar și de vânător. Albă ca Zăpada reprezintă sufletul nostru pur, inocent, adus și păstrat din copilărie. Această parte bună a sufletului, partea angelică nu poate fi ucisă”, precizează regizoarea.

Muzica din spectacol este semnată de Venczel Péter, scenografia de Cristian Rusu, pictura de Elena Ilaș iar sculptura de Florin Marin.

Distribuția este alcătuită din Balogh Dorottya, Bondár Tibor, Domokos Szabolcs, Erdei Emese, Giriti Réka, György László, Kötő Áron, Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Urmánczi Jenő, Balog Ferencz și Tóthpál Tamás.

Spectacolul se joacă în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de șase ani.

Sari la conținut