Magia teatrului de păpuși va cuprinde la finalul acestei săptămâni centrul Clujului și castelul de la Bonțida, gazdele ediției a cincea a Festivalului stradal WonderPuck. Micii spectatori vor avea parte de
aventuri pline de farmec participând la spectacole, ateliere, concerte, ateliere, iar păpușile gigant și creațiile tinerilor artiști clujeni vor transforma locațiile festivalului în tărâmuri fabuloase.
Festivalul WonderPuck va avea loc la Cluj-Napoca și Bonțida în curând, mai exact între 9 și 12 septembrie. Vor avea loc 40 de evenimente de teatru de păpuși și animație, concerte, expoziții, workshopuri, ateliere de creație și multe surprize. Toate acestea vor avea loc în cinci locații din Cluj-Napoca și Bonțida, cu participarea artiștilor străini din cinci țări, la cea de-a cincea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck. Pe lângă artiști români, festivalul va aduce la Cluj invitați din cinci țări: Ungaria, Germania, Turcia, Republica Moldova și Italia. Atmosfera din Piața Unirii va fi animată de păpuși gigante: Lorelei, King Kong și Gigalateea.
Cei mici sunt așteptați alături de părinți și bunici la o diversitate de evenimente. Între acestea se numără spectacolul „Păcală”, în regia lui Ion Brancu, prezentat de Teatrul „Țăndărică” din București. Un text de Cristian Pepino după texte populare.
„La Ţăndărică, spectacolul, pus în cheie parodică, este plin de haz, antrenant şi aduce în prim-plan lumea satului românesc. Copiii învață să nu se lase păcăliți, dar şi primii pași ai unei hore românești!”, scria despre acest spectacol Veronica Gherasim, de la Cotinianul.
Magie orientală pe scena din Piața Unirii
Un alt spectacol de neratat de la WonderPuck 5 este „O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin”, programat la scena mare din Piața Unirii pentru sâmbătă, 11 septembrie, de la ora 20. Va fi prezentat de
artiștii Teatrului „Ion Creangă” din București și le promite celor mici o aventură fabuloasă a cărei esență ne hrănește imaginația, cu magie, muzică și umor.
„ Pus în scenă de Gabriela Dumitru, spectacolul și-a propus să păstreze ce e mai bun din aceste lumi plăsmuite, scoțând în evidență esența poveștii lui Aladin pe fundalul extraordinar al poveștilor
spuse în cele o mie și una de nopți pe care Șeherezada le petrece în palatul soțului său, sultanul Șehreiar”, spun reprezentanții teatrului bucureștean.
Spectacol nonverbal din Italia
Spectacolul “La danse du pied” (susținut de Monsieur David și Federica Gumina de la Feet Theatre Company din Italia duminică, 12 septembrie, de la ora 20.30, la Muzeul de artă) e o ocazie de a explora un spatiu
suprarealist dintr-o perspectivă neobișnuită. Cu toții am pășit experimentând diverse spații. Cu toții am crescut făcând această incredibilă călătorie spre ceea ce suntem azi, fără să dăm atenție celor care ne-au purtat prin această lume, încă din copilărie.
Picioarele noastre sunt cele care ne-au arătat lumea și culorile ei. Ele sunt protagonistele acestui spectacol, ele ne vor arunca în necunoscut, alături de un alt personaj principal, inima!
Teatru de păpuși de la Cluj pentru copiii din Bonțida
De asemenea, joi, 9 septembrie, în curtea castelului Bánffy de la Bonțida, Teatrul „Puck” va prezenta spectacolul „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel” (în limba maghiară), în regia Ibolyei Varga.
Totul începe în ziua în care Hänsel și Gretel se trezesc cu vești neplăcute: tatăl lor trebuie să vândă capra cea mică pentru a putea plăti datoriile. Copiii întristați sunt vizitați de Csipet, spiridușul pădurii care vrea să-i ajute în găsirea unor comori cu ajutorul unei poezii magice.
De asemenea, teatrul clujean va prezenta pe aceeași scenă de la ora 12 spectacolul „Vasilache și Marioara în jurul lumii”, în regia, scenariul și ilustrația muzicală ale lui Ionuț Constantinescu.
Plictisiți de viața pe care o trăiesc în căsuța lor, Vasilache și Marioara hotărăsc că este timpul să pornească într-o călătorie. Nu știu, însă, ce îi așteaptă și prin câte peripeții vor trece, călătorind prin timp și spațiu.
Un alt moment special din program va fi spectacolul nonverbal „La dans du pied”, prezentat de Monsieur David și Federica Gumina, de la Feet Theatre Company din Italia, programat la Muzeul de Artă duminică, 12
septembrie, de la ora 20.30.
Studenți implicați în WonderPuck 2021
Studenții universităților clujene sunt în acest an protagoniști ai festivalului WonderPuck. Astfel, cei de la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din
Cluj-Napoca, vor oferi copiilor, prin joc, creație, ghicitori și discuții interactive, o călătorie în lumea fascinantă a Biodiversității. Vor întâlni animale și păsări și vor afla despre comportamentul și obiceiurile acestora.
Totodată, studenții Facultății de Teatru și Film de la UBB vor susține la această ediție a festivalului momente de Commedia dell’arte și interacțiuni cu publicul.
De asemenea, studenții Universității de Arte și Design (UAD) vor prezenta expoziții care vor deveni decor la festival.
Proiect realizat de Teatrul PUCK, Asociația ESUA, Clubului Lions, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și a Administrației Fondului Cultural Național.
Parteneri: Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Transylvania Trust, Magic Puppet, Leo Club, Asociația Prietenii lui Puck, OVB, Banca Transilvania, Turkish Airline, Group Transilvae, PMA Invest, Spot Optik, Stegăroiu și Asociații, Amprenta Advertising, Narativo.ro, Verdino, Bronto, Nippon Food, Modular Housing Transilvania, Copyland Trading, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Universitatea de Arte și Design, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” prezintă în aceste zile patru spectacole în cadrul festivalului „Zilele Culturale Maghiare” 2021.
Prima reprezentație din cadrul evenimentului va avea loc miercuri, 18, august, de la ora 11, la Teatrul de Păpuși „Puck”. Este vorba de „Palkó és Panna”/ „Palkó și Panna”, în regia Laurei Pünkösti. În centrul atenției se află doi copii: Palkó și Panna. Palkó este un băiețel blond, cu părul zburlit, iar Panna este o floare născută din stele. Pe parcursul spectacolului – dedicat micuților cu vârsta de grădiniță – cei doi copii poartă pe aripile vântului fantezia spectatorilor, demonstrând că poveștile cu regi nu și-au pierdut magia.
În distribuție: Patka Ildikó, Bondar Tibor și Kötő Áron.
Regia este semnată de Pünkösti Laura, asistent regie este Giriti Réka, scenariul original (după povești scrise de Patka Ildikó) este realizat de Szakács Kincső, scenografia de Elena Ilaș, iar muzica de Kötő Áron.
Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Joi, 19 august, de la ora 18, pe aceeași scenă va fi prezentat spectacolul „Félúton”/ „La jumătatea drumului”, conceput special pentru adolescenți.
Echipa implicată în proiect a realizat spectacolul în spiritul adolescenței: cu experiență minimă, căutări permanente, ieșiri dese din zona de confort. Astfel s-a născut acest spectacol mozaic, folosind instrumentele de tip devised theatre, combinând trei teme: școala, familia și iubirea.
În distribuție: Balogh Dorottya și Mostis Balázs. Regia este semnată de Balogh Dorottya și Mostis Balázs, scenariul de Balogh Dorottya, iar asistent regie este Erdei Emese. Muzica din spectacol a fost compusă de Domokos Előd. Scenografie, costume și păpuși: Balogh Dorottya
Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este 14 ani.
Legende din viața lui Matia Corvin
De asemenea, vineri, 20 august, micii spectatori prezenți la festival sunt așteptați la Teatrul „Puck” de la orele 10 și 12 pentru a urmări spectacolul „Ha én lennek Mátyás Király”/”Dacă aș fi Matia Corvin”, în regia lui Urmánczi Jenő.
Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară și va aduce în prim-plan câteva episoade incredibile din viața lui Corvin: asediul cetății Szabács de la Tibrili, legende despre nebunul regelui, despre husarul îndrăgostit sau despre judecătorul crunt al Clujului.
În distribuție: Balogh Dorottya, Erdei Emese, Domokos Szabolcs și Mostis Balázs.
Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Totodată, sâmbătă, 21 august, de la ora 11, este programat în cadrul aceluiași eveniment, tot pe scena Teatrului „Puck”, spectacolul „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”, în regia Ibolyei Varga.
Totul începe în ziua în care Hänsel și Gretel se trezesc cu vești neplăcute: tatăl lor trebuie să vândă capra cea mică pentru a putea plăti datoriile. Copiii întristați sunt vizitați de Csipet, spiridușul pădurii care vrea să-i ajute în găsirea unor comori cu ajutorul unei poezii magice.
Distribuția este formată din actorii Giriti Réka, Pünkösti Laura, Domokos Szabolcs, Erdei Emese, Kötő Áron și Urmánczi Jenő.
Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Cea de-a 12-a ediție a festivalului „Zilele Culturale Maghiare” se desfășoară la Cluj-Napoca între 17 și 22 august 2021.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate în cadrul Zilelor Culturale Maghiare costă 10 lei.
Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.
Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.
Mai multe detalii, aici: https://teatrulpuck.ro/termenii-si-conditiile-pentru-rezervarea-biletelor-la-teatrul-de-papusi-puck/?fbclid=IwAR2GBiQqztKR6CDqN8Qt_UKN06crD_c-cke2u33dL008xQzeAxrSmhnfdLQ.
Reguli de acces
Accesul publicului la spectacolele Teatrului „Puck” se va face cu respectarea normelor în vigoare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Astfel, spectatorii sunt rugați să respecte toate condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție. De asemenea, este recomandat să ajungă mai devreme cu aproximativ 30 de minute, pentru achiziționarea biletelor și pentru efectuarea triajului epidemiologic, pe baza verificării temperaturii. Persoanele care nu acceptă să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. De asemenea, va fi interzisă intrarea persoanelor care manifestă febră sau probleme respiratorii.
Spectatorii își vor dezinfecta mâinile la intrare. Consumul de alimente și băuturi în locație este interzis. Numărul maxim de persoane admise la evenimentele din weekend este de 50.
https://teatrulpuck.ro/masuri-si-reguli-pentru-evenimentele-actiunile-culturale-organizate-in-aer-liber-pe-perioada-starii-de-alerta-pentru-prevenirea-raspandirii-covid-19/.
La finalul acestei săptămâni, micii spectatori clujeni sunt așteptați la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” cu două spectacole. Este vorba de de „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel” (sâmbătă, 15 mai, de la ora 11) și de „Vasilache și Marioara în jurul lumii” (duminică, 16 mai, de la orele 10 și 12).
Sâmbătă, 15 mai, de la ora 11, este programat spectacolul „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”, în regia Ibolyei Varga.
Totul începe în ziua în care Hänsel și Gretel se trezesc cu vești neplăcute: tatăl lor trebuie să vândă capra cea mică pentru a putea plăti datoriile. Copiii întristați sunt vizitați de Csipet, spiridușul pădurii care vrea să-i ajute în găsirea unor comori cu ajutorul unei poezii magice.

Distribuția este formată din actorii Giriti Réka, Pünkösti Laura, Domokos Szabolcs, Erdei Emese, Kötő Áron și Urmánczi Jenő.
Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Prima reprezentație de duminică este sold-out
Duminică, 16 mai, de la orele 10 și 12, vor fi prezentate două reprezentații ale spectacolului „Vasilache și Marioara în jurul lumii”, cu regia, scenariul și ilustrația muzicală semnate de Ionuț Constantinescu.
Plictisiți de viața pe care o trăiesc în căsuța lor, Vasilache și Marioara hotărăsc că este timpul să pornească într-o călătorie. Nu știu, însă, ce îi așteaptă și prin câte peripeții vor trece, călătorind prin timp și spațiu.
Ionuț Constantinescu regândește și adaptează povestea lui Vasilache și a Marioarei din teatrul de bâlci tradițional, într-un context nou, cu personaje noi, cu întâlniri fantastice și obiecte vrăjite. De data aceasta, protagoniștii devin exploratori, iar în drumul lor se întâlnesc cu Dumnezeu, Dracul, Moartea, Elvis Presley și alte personaje care animă savuros situațiile.
„În teatrul de bâlci în general și în special în Vasilache și Marioara, există personaje iconice, care înving întotdeauna, datorită istețimii și bunătății lor sufletești. Am păstrat această dimensiune a personajelor, pe care am redat-o sub forma unei ingenuități specifice oamenilor curioși și dornici de a cunoaște lumea înconjurătoare”, explică Ionuț Constantinescu.
În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Ion Iurcu și Robert Trifan. Scenografia este semnată de Andra Ștefan, light designul de Călin Negrea, sound design de Nagy Attila, iar regia tehnică de Mihai Pamfiloiu. Sculptura este realizată de Florin Marin, iar pictura de Elena Ilaș.

Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de cinci ani.
Reprezentația de la ora 10 va fi prezentată cu casa închisă.
Vasilache ajunge și la Bistrița
Miercuri, 19 mai, de la ora 11 și 12.30, spectacolul „Vasilache și Marioara în jurul lumii” va fi prezentat la Palatul Culturii din Bistrița. Biletele vor avea prețul unic de 7 lei.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca în zilele de sâmbătă și duminică va costa 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri va costa 28 de lei (pentru adulți), 14 lei (pentru pensionari) și 7 lei pentru preșcolari, elevi și studenți).
Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.
Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.
Reguli de acces
Accesul publicului la spectacolele Teatrului „Puck” se va face cu respectarea normelor în vigoare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Astfel, spectatorii sunt rugați să respecte toate condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție. De asemenea, este recomandat să ajungă mai devreme cu aproximativ 30 de minute, pentru achiziționarea biletelor și pentru efectuarea triajului epidemiologic, pe baza verificării temperaturii. Persoanele care nu acceptă să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. De asemenea, va fi interzisă intrarea persoanelor care manifestă febră sau probleme respiratorii.
Spectatorii își vor dezinfecta la intrare mâinile. Consumul de alimente și băuturi în locație este interzis. Numărul maxim de persoane admise la un eveniment este de 24. Mai multe detalii, aici:
https://teatrulpuck.ro/masuri-si-reguli-pentru-evenimentele-actiunile-culturale-organizate-in-aer-liber-pe-perioada-starii-de-alerta-pentru-prevenirea-raspandirii-covid-19/.
Primul weekend cu spectacole din stagiunea 2020-2021 la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj le aduce micilor clujeni o premieră. Este vorba de spectacolul „Vasilache și Marioara în jurul lumii”, cu regia, scenariul și ilustrația muzicală semnate de Ionuț Constantinescu. Evenimentul este programat pentru duminică, 20 septembrie, de la ora 11, iar sâmbătă, 19 septembrie, de la aceeași oră va avea loc reprezentația „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”, după Hans Christian Andersen.
Premiera va avea loc duminică 20 septembrie, de la ora 11. Plictisiți de viața pe care o trăiesc în căsuța lor, Vasilache și Marioara hotărăsc că este timpul să pornească într-o călătorie. Nu știu, însă, ce îi așteaptă și prin câte peripeții vor trece, călătorind prin timp și spațiu.
Ionuț Constantinescu regândește și adaptează povestea lui Vasilache și a Marioarei din teatrul de bâlci tradițional, într-un context nou, cu personaje noi, cu întâlniri fantastice și obiecte vrăjite. De data aceasta, protagoniștii devin exploratori, iar în drumul lor se întâlnesc cu Dumnezeu, Dracul, Moartea, Elvis Presley și alte personaje care animă savuros situațiile.
„În teatrul de bâlci în general și în special în Vasilache și Marioara, există personaje iconice, care înving întotdeauna, datorită istețimii și bunătății lor sufletești. Am păstrat această dimensiune a personajelor, pe care am redat-o sub forma unei ingenuități specifice oamenilor curioși și dornici de a cunoaște lumea înconjurătoare”, explică Ionuț Constantinescu.

În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Ion Iurcu și Robert Trifan. Scenografia este semnată de Andra Ștefan, light designul de Călin Negrea, ilustrația muzicală de Nagy Attila, iar regia tehnică de Mihai Pamfiloiu. Sculptura este realizată de Florin Marin, iar pictura de Elena Ilaș.
Vârsta minimă recomandată este de cinci ani.
Totodată, sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 11.00, este programat spectacolul „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”, prezentat în limba maghiară.
Totul începe în ziua în care Hänsel și Gretel se trezesc cu vești neplăcute: tatăl lor trebuie să vândă capra cea mică pentru a putea plăti datoriile. Copiii întristați sunt vizitați de Csipet, spiridușul pădurii, care vrea să-i ajute în găsirea unor comori cu ajutorul unei poezii magice. Drumul le este îngreunat de Baba Cloanță. În timp ce spiridușul Csipet și ursul Döme fac tot ce le stă în putinţă pentru a ajuta copiii, în final Gretel reușește să evadeze din mâinile vrăjitoarei.

Regia este semnată de Varga Ibolya. Distribuția este formată din actorii Giriti Réka, Pünkösti Laura, Urmánczi Jenő, Erdei Emese, Kötő Áron și Domokos Szabolcs. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică va costa 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Abonamentul (valabil pe 12 luni) cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.
Biletele pentru spectacolele din 19 și 20 septembrie se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.
Reguli de acces
Accesul publicului la spectacolele Teatrului „Puck” se va face cu respectarea normelor în vigoare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Astfel, spectatorii sunt rugați să respecte toate condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție. De asemenea, este recomandat să ajungă mai devreme cu aproximativ 30 de minute, pentru achiziționarea biletelor și pentru efectuarea triajului epidemiologic, pe baza verificării temperaturii. Persoanele care nu acceptă să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. De asemenea, va fi interzisă intrarea persoanelor care manifestă febră sau probleme respiratorii.
Spectatorii își vor dezinfecta la intrare. Consumul de alimente și băuturi în locație este interzis. Numărul maxim de persoane admise la un eveniment este de 30. Mai multe detalii, aici:
https://teatrulpuck.ro/masuri-si-reguli-pentru-evenimentele-actiunile-culturale-organizate-in-aer-liber-pe-perioada-starii-de-alerta-pentru-prevenirea-raspandirii-covid-19/.
Într-un castel părăsit, întunecat, în care toate lucrurile sunt negre, trăieşte o vrăjitoare alături de motanul ei, Alfonso. Enervată de faptul că motanul este invizibil în castelul negru, vrăjitoarea îl preschimbă într-un motan verde. Continuarea, în spectacolul „Alfonso și vrăjitoarea”, programat pentru duminică, 27 octombrie, la Teatrul de Păpuși „Puck”, de la orele 11 și 12.30.
Premiera spectacolului a avut loc luni, 14 octombrie, în cadrul Festivalului Internațional „Puck”.
„Alfonso și vrăjitoarea”, în scenariul și regia lui Decebal Marin, este un spectacol nonverbal care îl are în prim-plan pe motanul vrăjit, a cărui viață s-a schimbat brusc: nu mai poate dormi pe fotoliu pentru că este văzut, nu se mai poate căţăra pe candelabru pentru că este prins, nu se mai poate vârî în pat pentru că este descoperit şi alungat în grădină… în grădina verde!
Înfuriată, vrăjitoarea îi schimbă din nou culoarea blănii, o face multicoloră, astfel încât motanul are acum aspectul unui papagal. Mare tristeţe mare pe capul lui! Se retrage într-un copac din fundul grădinii, unde păsări gureşe, de toate soiurile şi culorile, îi dau târcoale şi râd de el. Motanul plânge cu sughiţuri, înduioşând-o pe vrăjitoare, ruşinat de starea lui.

Atunci, vrăjitoarea dezleagă vraja şi Motanul este fericit din nou. Şi, pentru ca încurcăturile să nu reînceapă, o ultimă vrajă transformă castelul mohorât, întunecat şi negru în unul multicolor.
Scenografia și pictura sunt semnate de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, iar mecanismele de Iulian Lungu, Călin Mureșan și Decebal Marin.
Distribuția este formată din Ramona Atănosoaie, Iulian Lungu, Călin Mureșan și Angelica Pamfilie.
Vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Totodată, sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 11, va fi prezentat spectacolul „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”, în regia Ibolyei Varga.
Totul începe în ziua în care Hänsel și Gretel se trezesc cu vești neplăcute: tatăl lor trebuie să vândă capra cea mică pentru a putea plăti datoriile. Copiii întristați sunt vizitați de Csipet, spiridușul pădurii care vrea să-i ajute în găsirea unor comori cu ajutorul unei poezii magice. Drumul le este îngreunat de Baba Cloanță. În timp ce spiridușul Csipet și ursul Döme fac tot ce le stă în putinţă pentru a ajuta copiii, în final Gretel reușește să evadeze din mâinile vrăjitoarei.
Distribuția este formată din actorii Giriti Réka, Pünkösti Laura, Urmánczi Jenő, György László, Kötő Áron și Csortán Márton.
Vârsta minimă recomandată este de patru ani.