Etichetă: feluton

Spectacole ale Teatrului „Puck”, la Zilele Culturale Maghiare din Cluj

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” prezintă în aceste zile patru spectacole în cadrul festivalului „Zilele Culturale Maghiare” 2021.

Prima reprezentație din cadrul evenimentului va avea loc miercuri, 18, august, de la ora 11, la Teatrul de Păpuși „Puck”. Este vorba de „Palkó és Panna”/ „Palkó și Panna”, în regia Laurei Pünkösti. În centrul atenției se află doi copii: Palkó și Panna. Palkó este un băiețel blond, cu părul zburlit, iar Panna este o floare născută din stele. Pe parcursul spectacolului – dedicat micuților cu vârsta de grădiniță – cei doi copii poartă pe aripile vântului fantezia spectatorilor, demonstrând că poveștile cu regi nu și-au pierdut magia.

În distribuție: Patka Ildikó, Bondar Tibor și Kötő Áron.

Regia este semnată de Pünkösti Laura, asistent regie este Giriti Réka, scenariul original (după povești scrise de Patka Ildikó) este realizat de Szakács Kincső, scenografia de Elena Ilaș, iar muzica de Kötő Áron.

Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Joi, 19 august, de la ora 18, pe aceeași scenă va fi prezentat spectacolul „Félúton”/ „La jumătatea drumului”, conceput special pentru adolescenți.

Echipa implicată în proiect a realizat spectacolul în spiritul adolescenței: cu experiență minimă, căutări permanente, ieșiri dese din zona de confort. Astfel s-a născut acest spectacol mozaic, folosind instrumentele de tip devised theatre, combinând trei teme: școala, familia și iubirea.

În distribuție: Balogh Dorottya și Mostis Balázs. Regia este semnată de Balogh Dorottya și Mostis Balázs, scenariul de Balogh Dorottya, iar asistent regie este Erdei Emese. Muzica din spectacol a fost compusă de Domokos Előd. Scenografie, costume și păpuși: Balogh Dorottya

Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este 14 ani.

Legende din viața lui Matia Corvin

De asemenea, vineri, 20 august, micii spectatori prezenți la festival sunt așteptați la Teatrul „Puck” de la orele 10 și 12 pentru a urmări spectacolul  „Ha én lennek Mátyás Király”/”Dacă aș fi Matia Corvin”, în regia lui Urmánczi Jenő.

Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară și va aduce în prim-plan câteva episoade incredibile din viața lui Corvin: asediul cetății Szabács de la Tibrili, legende despre nebunul regelui, despre husarul îndrăgostit sau despre judecătorul crunt al Clujului.

În distribuție: Balogh Dorottya, Erdei Emese, Domokos Szabolcs și Mostis Balázs.

Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Totodată, sâmbătă, 21 august, de la ora 11, este programat în cadrul aceluiași eveniment, tot pe scena Teatrului „Puck”, spectacolul „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”, în regia Ibolyei Varga.

Totul începe în ziua în care Hänsel și Gretel se trezesc cu vești neplăcute: tatăl lor trebuie să vândă capra cea mică pentru a putea plăti datoriile. Copiii întristați sunt vizitați de Csipet, spiridușul pădurii care vrea să-i ajute în găsirea unor comori cu ajutorul unei poezii magice.

Distribuția este formată din actorii Giriti Réka, Pünkösti Laura, Domokos Szabolcs, Erdei Emese, Kötő Áron și Urmánczi Jenő.

Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Cea de-a 12-a ediție a festivalului „Zilele Culturale Maghiare” se desfășoară la Cluj-Napoca între 17 și 22 august 2021.

 Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate în cadrul Zilelor Culturale Maghiare costă 10 lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Mai multe detalii, aici: https://teatrulpuck.ro/termenii-si-conditiile-pentru-rezervarea-biletelor-la-teatrul-de-papusi-puck/?fbclid=IwAR2GBiQqztKR6CDqN8Qt_UKN06crD_c-cke2u33dL008xQzeAxrSmhnfdLQ.

Reguli de acces

Accesul publicului la spectacolele Teatrului „Puck” se va face cu respectarea normelor în vigoare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Astfel, spectatorii sunt rugați să respecte toate condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție. De asemenea, este recomandat să ajungă mai devreme cu aproximativ 30 de minute, pentru achiziționarea biletelor și pentru efectuarea triajului epidemiologic, pe baza verificării temperaturii. Persoanele care nu acceptă să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. De asemenea, va fi interzisă intrarea persoanelor care manifestă febră sau probleme respiratorii.

Spectatorii își vor dezinfecta mâinile la intrare. Consumul de alimente și băuturi în locație este interzis. Numărul maxim de persoane admise la evenimentele din weekend este de 50.

https://teatrulpuck.ro/masuri-si-reguli-pentru-evenimentele-actiunile-culturale-organizate-in-aer-liber-pe-perioada-starii-de-alerta-pentru-prevenirea-raspandirii-covid-19/.

Félúton/ La jumătatea drumului (HU)

Spectacolul „Félúton”/ „La jumătatea drumului” este conceput special pentru adolescenți și are în prim plan problemele și trăirile specifice acestora.

Ce se întâmplă? Ce se întâmplă cu mine? Sunt copil? Sunt adult? Sunt la jumătatea drumului? E ciudat să mă gândesc la asta? La asta mă gândesc. Și tu la fel? Și eu la fel.

Echipa implicată în proiect a realizat spectacolul în spiritul adolescenței: cu experiență minimă, căutări permanente, ieșiri dese din zona de confort. Astfel s-a născut acest spectacol mozaic, folosind instrumentele de tip devised theatre, combinând trei teme: școala, familia și iubirea.

În distribuție: Balogh Dorottya și Mostis Balázs

Regia: Balogh Dorottya, Mostis Balázs

Scenariul: Balogh Dorottya

Asistent regie: Erdei Emese

Compozitor: Domokos Előd

Scenografie, costume și păpuși: Balogh Dorottya

Ateliere: Balogh Dorottya, Mostis Balázs

Sonorizare: Cebrat Szilárd

Lumini: Almási Attila

Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este 14 ani.

 

O nouă premieră și două spectacole îndrăgite de copii, la Teatrul „Puck”

În următoarele zile, artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca își așteaptă publicul cu câteva reprezentații deosebite: premiera spectacolului „Félúton”/ „La jumătatea drumului”, precum și titluri foarte populare pentru cei mici, cum ar fi „Aventurile lui Paprikajancsi” sau „Pinocchio”.

Spectacolul „Félúton”/ „La jumătatea drumului” este conceput special pentru adolescenți și are în prim plan problemele și trăirile specifice acestora.

Ce se întâmplă? Ce se întâmplă cu mine? Sunt copil? Sunt adult? Sunt la jumătatea drumului? E ciudat să mă gândesc la asta? La asta mă gândesc. Și tu la fel? Și eu la fel.

Echipa implicată în proiect a realizat spectacolul în spiritul adolescenței: cu experiență minimă, căutări permanente, ieșiri dese din zona de confort. Astfel s-a născut acest spectacol mozaic, folosind instrumentele de tip devised theatre, combinând trei teme: școala, familia și iubirea.

În distribuție: Balogh Dorottya și Mostis Balázs

Regia: Balogh Dorottya, Mostis Balázs

Scenariul: Balogh Dorottya

Asistent regie: Erdei Emese

Compozitor: Domokos Előd

Scenografie, costume și păpuși: Balogh Dorottya

Ateliere: Balogh Dorottya, Mostis Balázs

Sonorizare: Cebrat Szilárd

Lumini: Almási Attila

Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este 14 ani.

Totodată, spectacolul „Vasilache și Marioara în jurul lumii”, în regia lui Ionuț Constantinescu va fi prezentat micilor spectatori din Răchițele vineri, 28 mai, de la ora 10.30.

Sâmbătă, 29 mai, de la ora 11, Teatrul „Puck” va găzdui spectacolul „Aventurile lui Paprikajancsi”/„Paprikajancsi kalandjai”, în regia lui Vadas László.

Inspirat din povești tradiționale maghiare, spectacolul a avut premiera în urmă cu aproape doi ani, la aniversarea a 68 de ani de la înființarea Teatrului de Păpuși „Puck”. Dramatizarea este semnată de Demeter Ferencz, iar regia de Vadas László.

Este prin excelență un spectacol de bâlci, cu aventură și umor. Cei doi actori din distribuție (György László și Giriti Réka) interpretează peste 10 roluri. Păpușile au fost realizate de György László și Szabó Tünde.

Spectacolul se joacă în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

De asemenea, duminică, 30 mai, de la ora 12, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Pinocchio”, după Carlo Collodi. Scenariul și regia sunt semnate de Călin Mocanu.

„Spectacolul este un Pinocchio în variantă actuală. Dacă privim în jur, putem vedea sute şi mii de personaje Pinocchio: toţi copiii au câte un drum iniţiatic de parcurs sau chiar mai multe, legate unele de altele, au vârste şi vârste de depăşit. Aceasta e povestea pe care mi-am propus să o redau, strâns legată de copilul pe care îl vedem acum în societatea actuală românească şi nu numai”, precizează Mocanu.

Scenografia spectacolului este semnată de Sandu Marian, iar muzica de Dan Bălan. În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Dana Bonțidean, Robert Trifan, Călin Mureșan, Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie și Ionuț Constantinescu. Figurație: Cosmin Cârlea și Bogdan Motoșcă.

Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca în zilele de sâmbătă și duminică va costa 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri va costa 28 de lei (pentru adulți), 14 lei (pentru pensionari) și 7 lei pentru preșcolari, elevi și studenți).

Abonamentul  cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Reguli de acces

Accesul publicului la spectacolele Teatrului „Puck” se va face cu respectarea normelor în vigoare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Astfel, spectatorii sunt rugați să respecte toate condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție. De asemenea, este recomandat să ajungă mai devreme cu aproximativ 30 de minute, pentru achiziționarea biletelor și pentru efectuarea triajului epidemiologic, pe baza verificării temperaturii. Persoanele care nu acceptă să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. De asemenea, va fi interzisă intrarea persoanelor care manifestă febră sau probleme respiratorii.

Spectatorii își vor dezinfecta mâinile la intrare. Consumul de alimente și băuturi în locație este interzis. Numărul maxim de persoane admise la evenimentele din weekend este de 50.

https://teatrulpuck.ro/masuri-si-reguli-pentru-evenimentele-actiunile-culturale-organizate-in-aer-liber-pe-perioada-starii-de-alerta-pentru-prevenirea-raspandirii-covid-19/.

 

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.