Teatrul de Păpuși „Puck” se alătură în acest weekend ediției a 20-a a Campaniei „Artiștii pentru artiști”, desfășurată de UNITER, un maraton caritabil dedicat artiștilor aflați în situații dificile. Vor fi donate acestei cauze încasările de la spectacolele din acest weekend: „Aventurile lui Pulcinella”/ „Pulcinella, kutyabaja”, (sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 11) și „Spiridușul voinic” (duminică, 7 aprilie, de la orele 11 și 12.30). La aceste reprezentații, biletele se vând doar în format fizic.
Primul spectacol susținut de artiștii Teatrului „Puck” în cadrul acestei acțiuni este spectacolul „Aventurile lui Pulcinella”/ „Pulcinella, kutyabaja”, conceput și interpretat de Szűcs Tamás, programat sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 11.

Diavolul nu doarme niciodată, iar acum îl antrenează pe prostuțul Bodri, câinele de pază al iadului. Pulcinella, care se bucură de viață și de distracția oamenilor, dă peste ei într-o zi și nu lipsesc nici răutățile. Dar, ca întotdeauna, Pulcinella are totul sub control…
Consultant artistic: Bonczidai Dezső.
Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Durata spectacolului: 35 minute.
Călătorie într-un decor magic
Chiar dacă ești mic, poți să fii curajos și puternic. Acesta este mesajul principal al spectacolului „Spiridușul voinic”, în regia Andreei Bolovan, care va fi prezentat la Teatrul „Puck” duminică, 7 aprilie, de la orele 11 și 12.30.
Povestea prezintă călătoria eroului spiriduș care, prin curajul și bunătatea sa, caută să restabilească armonia în Poiana Izvorului de Aur. În această incursiune magică descoperim imaginarul fantastic al lumii necuvântătoarelor.

Spectacolul are un impact vizual puternic, iar concepția scenică unește organic estetica păpușilor și marionetelor cu decorul, muzica și jocul actorilor.
E un spectacol foarte colorat, impresionant din punct de vedere vizual, cu păpuși expresive și decoruri pline de culoare, cu licurici aurii care dansează, alcătuind o atmosferă magică.
Distribuția este alcătuită din Ion Iurcu, Iulian Lungu și Andra Cotiușcă. Figurație: Cosmin Cîrlea.
Scenografia și pictura sunt semnate de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, muzica de Kevin MacLeod, iar pregătirea muzicală de Robert Papp. De asemenea, Attila Nagy asigură sound design-ul, iar Călin Negrea se ocupă de light design.
Spectacolul se joacă în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Campanie națională pentru artiștii aflați în nevoie
Teatrul de Păpuși „Puck” se alătură în acest weekend ediției a 20-a a Campaniei „Artiștii pentru artiști”, desfășurată de UNITER, „un maraton caritabil dedicat artiștilor care, din diferite motive, nu mai pot crea misterul teatral pentru o vreme sau pentru totdeauna”, potrivit organizatorilor.
Astfel biletele de la spectacolele din weekendul 6-7 aprilie pot fi achiziționate DOAR NUMERAR, înainte de începerea spectacole și vor avea prețul unic de 20 de lei. NU se vor vinde bilete online pentru aceste reprezentații.
Fiți parte din schimbarea de atitudine faţă de situaţia delicată a unora dintre artiştii români!
Cumpărați bilete la spectacolele de teatru din cadrul Campaniei și contribuiți în mod direct la alimentarea Fondului de Solidaritate Teatrală – RO14BRDE445SV17256174450!
Mesaj video ambasador: https://vimeo.com/925369834?share=copy
Iată programul celor 39 de spectacole din toată țara, parte din a 20-a ediție a Campaniei Naționale „Artiștii pentru Artiști”: https://www.uniter.ro/…/campania-nationala…/program/
Spectatorii sunt rugați să ajungă cu 15 minute înainte de ora de începere a spectacolului.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului (27 martie), Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca se alătură celei de-a 19-a ediții a Campaniei Naționale „Artiștii pentru Artiști”, organizată de UNITER. Astfel, instituția va dona încasările din vânzarea biletelor de intrare la două spectacole ale lunii martie, pentru sprijinirea oamenilor de teatru din toată țara aflați în situații dificile.
Campania Națională „Artiștii pentru Artiști” din acest an este suținută de Uniunea Teatrală din România (UNITER), în parteneriat cu 39 teatre din toată țara. Pe scena fiecărei instituții teatrale implicate au loc în această perioadă spectacole ale căror încasări rezultate din vânzarea biletelor vor fi donate Fondului de Solidaritate Teatrală.
„Iniţiată în 2002, Campania Naţională „Artiştii pentru Artişti” este un stimulator al solidarităţii de breaslă, un resort financiar pentru artiştii cu probleme de existenţă şi un semnal pentru public şi autorităţi în legătură cu situaţia acestora şi demnitatea lor. Reluăm acest eveniment după 3 ani de pauză cauzată de pandemia de
SARS-COV2 și de realitatea războiului cu Ucraina”, precizează reprezentanții UNITER.
Poveștile cu regi nu și-au pierdut magia
Primul spectacol dedicat de Teatrul „Puck” acestei cauze va fi „Palkó és Panna”/„Palkó si Panna”, în regia Laurei Pünkösti, programat pentru sâmbătă, 25 martie, de la ora 11.
În centrul atenției se află doi copii: Palkó și Panna. Palkó este un băiețel blond, cu părul zburlit, iar Panna este o floare născută din stele. Pe parcursul spectacolului – dedicat micuților cu vârsta de grădiniță – cei doi copii poartă pe aripile vântului fantezia spectatorilor, demonstrând că poveștile cu regi nu și-au pierdut magia.

În distribuție: Patka Ildikó, Mostis Balázs și Kötő Áron.
Asistent regie este Giriti Réka, scenariul original (după povești scrise de Patka Ildikó) este realizat de Szakács Kincső, scenografia de Elena Ilaș, iar muzica de Kötő Áron.
Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Spectacol despre prietenie
Duminică, 26 martie, de la orele 11 și 12.30 va fi prezentat spectacolul „Crăiasa Zăpezii”, în regia lui Traian Savinescu.
Povestea lui Andersen vorbește cu căldură și tandrețe despre prietenie, într-un univers dominat de glacial. Obstacolele-test pe care Gerda le depășește, cu efort și sacrificii, pentru a-și proba devotamentul față de Edgar, dau seama despre forța unui caracter în devenire. Renul Kariboo, interpretat de Radu Lărgeanu, este un personaj de neuitat și foarte îndrăgit de copii și dă o notă de umor aparte spectacolului, interacționând deseori cu publicul.

Scenariul, regia și muzica sunt semnate de Traian Savinescu, iar scenografia de Epaminonda Tiotiu. Distribuția: Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Laura Corpodean, Angelica Pamfilie, Ion Iurcu și Radu Lărgeanu.
Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Cum îi puteți ajuta pe artiști
Fondurile rezultate din vânzarea biletelor de intrare la aceste spectacole vor fi donate campaniei „Artiștii pentru Artiști”, derulate de UNITER în sprijinul artiștilor aflați în dificultate.
Pe lângă aceasta, cei care vor să se implice în această acțiune au la dispoziție următoarele modalități:
Sponsorizări dedicate Campaniei
Donaţii în contul Campaniei
Formularul de 2 % din venitul global
Contul Campaniei „Artiștii pentru Artiști: Fondul de Solidaritate Teatrală
cod IBAN RO40RZBR0000060007801286
deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei.
Cum se achiziționează biletele
Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei. Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, în format cash, înainte de intrarea la spectacole.
Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com. Valabilitatea rezervărilor expiră cu 15 minute înainte de începerea fiecărui spectacol, motiv pentru care spectatorii sunt rugați să ajungă la timp.
Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca se alătură Campaniei umanitare „Artiști români pentru artiști ucraineni”, inițiată de UNITER, donând acestei cauze încasările de la reprezentațiile de duminică, 29 mai 2022. În această zi, de la orele 11 și 12.30, va fi prezentat spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, după Ion Creangă, în regia Angelicăi Pamfilie. Totodată, sâmbătă, 28 mai, de la ora 11, este programat spectacolul „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga.
Campania umanitară „Artiști români pentru artiști ucraineni” este un proiect de strângere de fonduri care se va desfășura în perioada 16 mai – 15 iunie, inițiat de Uniunea Teatrală din România (UNITER), în parteneriat cu Worldwide Reading Project și CITD (The Center for International Theatre Development) din Baltimore. Astfel, în urma propunerii UNITER, 46 de instituții culturale de stat și independente au răspuns favorabil apelului de a fi împreună, prin teatru, pentru păstrarea demnității artiștilor și pentru susținerea culturii ucrainene. În perioada menționată, instituțiile de cultură din România și Republica Moldova vor organiza spectacole lectură pe baza a 10 texte scrise de autori ucraineni, după declanșarea războiului din Ucraina sau vor programa spectacole din repertoriul propriu, donând încasările. Miza este aceeași: sprijin financiar pentru artiștii ucraineni care trec acum prin momente teribile.
Un spectacol despre despre bine și rău
Teatrul „Puck” contribuie la această cauză cu încasările de la reprezentațiile de duminică, 29 mai 2022, de la orele 11 și 12.30. Este vorba de spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, după Ion Creangă, în regia Angelicăi Pamfilie. Scrisă de Ion Creangă, „Fata babei și fata moșneagului” rămâne una dintre cele mai iubite povești pentru copii și părinți. Drumul către Sfânta Duminică și întâlnirea cu personaje fantastice precum Cățelușa, Părul, Fântâna și Cuptorul, sunt ilustrate scenic în spectacolul omonim regizat de Angelica Pamfilie. Respectând firul poveștii, spectacolul îi poartă pe cei mari și mici într-o frumoasă călătorie despre altruism și smerenie, despre bine și rău.

În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Angelica Pamfilie, Adina Ungur și Iulian Lungu.
Scenografia este semnată de Andra Ștefan, sculptura de Florin Marin, pictura de Elena Ilaș, iar ilustrația muzicală de Ionuț Constantinescu.
Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de doi ani.
Spectacol cu întâmplări neașteptate
De asemenea, sâmbătă, 28 mai 2022, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga. Sunt redate două povești scrise de José Géal, ambele avându-l ca protagonist pe Plüm-Plüm. Spectacolul este plin de întâmplări neașteptate, acestea fiind prezentate cu nuanțe de umor absurd.

În distribuție: Balogh Dorottya, Giriti Réka, Erdei Emese, Domokos Szabolcs și Mostis Balázs.
Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Spectacol clujean la Köln
De asemenea, artiștii instituției clujene vor participa în 27 mai la Festivalul Hänneschen 2022 de la Köln, cu spectacolul nonverbal „Pălăria buclucașă”. Ediția din acest an a festivalului se desfășoară între 25 și 29 mai. Participarea Teatrului de Păpuși „Puck” la eveniment are loc în cadrul manifestărilor organizate de orașele înfrățite Cluj-Napoca – Köln. Primul spectacol al săptămânii la Teatrul „Puck” a fost „Fata babei și fata moșneagului” (marți, 24 mai), urmat de „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm” (miercuri, 25 mai), ambele la sediul instituției. Totodată, vineri, 27 mai, spectacolul „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm” va fi prezentat micilor
spectatori din Târgu Mureș.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți. Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei. Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei. Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, doar cu bani cash, înainte de intrarea la spectacole. Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.
Chiar dacă restricțiile impuse de pandemie au fost ridicate, spectatorii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca sunt rugați să poarte mască de protecție în sala de spectacole, din grijă pentru ei și pentru cei din jur.
UNITER a demarat de la 1 martie o nouă ediție a Campaniei umanitare „Artiștii pentru artiști”, prin care se strâng fonduri pentru artiștii de orice vârstă, din toata țara, care au probleme medicale și o sănătate precară. Teatrul de Păpuși „Puck” se implică în acțiune prin donarea încasărilor obţinute din spectacolele din acest weekend.
Sâmbătă, 23 martie 2019, de la ora 11.00, este programat spectacolul Én vagyok Pinokkió”/„Eu sunt Pinocchio”, după Carlo Collodi, în regia lui Călin Mocanu. În viziunea sa, Pinocchio este fiecare copil, iar transformarea lui din lemn în ființă cu suflet este povestea fiecărei inițieri, a fiecărui proces educativ. „Această poveste este aventura transformării lui Pinocchio dintr-o bucată de lemn în copil, este povestea copilului care de la naştere, dintr-un boţ de carne, ajunge să aibă mai întâi conştienţă şi apoi conştiinţă”, precizează regizorul.

Scenariul este semnat tot de Călin Mocanu, scenografia spectacolului este semnată de Sandu Marian, Paul Sarvadi este asistent de regie, iar muzica este compusă de Dan Bălan. Distribuția este formată din actorii Balogh Dorottya, Patka Ildikó, Urmánczi Jenő, Bondár Tibor, Giriti Réka, Erdei Emese, Domokos Szabolcs. Spectacolul se joacă în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Duminică, 24 martie 2019, de la ora 11.00, se va juca spectacolul „Pinocchio”, tot în regia lui Călin Mocanu.
„Spectacolul este un Pinocchio în variantă actuală. Dacă privim în jur, putem vedea sute şi mii de personaje Pinocchio: toţi copiii au câte un drum iniţiatic de parcurs sau chiar mai multe, legate unele de altele, au vârste şi vârste de depăşit. Aceasta e povestea pe care mi-am propus să o redau, strâns legată de copilul pe care îl vedem acum în societatea actuală românească şi nu numai”, precizează Mocanu. Scenografia spectacolului este semnată de Sandu Marian, iar muzica de Dan Bălan. În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Andra Ștefan, Robert Gutunoiu, Călin Mureșan, Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie și Ionuț Constantinescu. Figurație: Cosmin Cîrlea și Bogdan Motoșcă. Spectacolul se joacă în limba română. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Ambele spectacole se joacă în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”, eveniment organizat de UNITER (Uniunea Teatrală din România), aflat la cea de-a 18-a ediție, dedicat sprijinirii artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă. Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări se pot vira în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei, Fondul de Solidaritate Teatrală.