Etichetă: Árnyak színháza

Spectacolele din weekend la Teatrul de Păpuși „Puck”: „Teatrul umbrelor” și „Cartea cu Apolodor” 

Micii spectatori clujeni sunt așteptați să urmărească la finalul acestei săptămâni două spectacole speciale din repertoriul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba de „Teatrul Umbrelor”/„Árnyak színháza”, în regia și dramatizarea lui Rumi László (sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 11) și „Cartea cu Apolodor”, în regia Monei Marian (duminică, 14 aprilie, de la orele 11 și 12.30, precum și marți 16 aprilie, de la ora 17).

Povestea redată în spectacolul „Teatrul Umbrelor”/„Árnyak színháza”, programat sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 11, începe într-un orășel de provincie, al cărui teatru își închide porțile. Bătrâna doamnă sufleur, Ofelia, stinge luminile rampei. Luându-și rămas bun de la scenă, ea este copleșită de amintiri și are senzația că este urmărită. Ajungând în odaia ei se instalează în balansoar și surprinde ființele misterioase care o urmăreau: umbrele personajelor pe care le cunoștea din spectacole. Ele se adăpostesc în căsuța doamnei, dar gălăgia pe care o fac atrage mânia proprietarului, fiind amenințată cu evacuarea. Ofelia se hotărăște să adune umbrele neastâmpărate într-o trupă de teatru pentru a prezenta scene din vechile spectacole. Teatrul Umbrelor va porni într-un turneu mondial și va avea succese după succese. Umbre de personaje din toată lumea i se alătură, până când, într-o zi, apare silueta unui personaj misterios.

Regia și dramatizarea: Rumi László.

Scenografia: Molnár Jacqueline.

Compozitor: Bakos Árpád.

Asistent regie: Urmánczi Jenő.

Distribuția: Balogh Dorottya, Patka Ildikó, Péter Izolda, Pünkösti Laura, Domokos Szabolcs, Kötő Áron, Mostis Balázs și Szűcs Tamás.

Instrumentist: Horváth Jonathán.

Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Spectacol prezentat în SUA

Spectacolul „Cartea cu Apolodor”, după Gellu Naum, în viziunea regizorală a Monei Marian, va fi prezentat pe scena Teatrului de Păpuși „Puck”, duminică, 14 aprilie, de la orele 11 și 12.30 și marți, 16 aprilie, de la ora 17.

“Să-ţi spun, dragă Apolodor, de ce nu eşti ca alţii. Esti pinguin şi om, pentru că vorbeşti, cânţi, plângi şi mergi ca un om, dar ai pene albe şi negre, cioc şi aripi, eşti mic şi mare, eşti pentru copii şi pentru toţi ceilalţi, eşti un picaro şi un Wilhelm Meister (nu-i nimic dacă nu ştii ce înseamnă asta), eşti erou şi locuieşti într-o parodie, ba chiar într-un evantai de parodii, dar tu eşti atât de original încât nimeni nu te poate imita. Porţi în toate ocaziile frac. Porţi, de asemenea, fără să te sinchiseşti, numele unui celebru arhitect şi constructor din Damasc. Eşti fermecător, eşti tenor, voiajor, visător şi seducător. De tine s-au îndrăgostit o maimuţică şi mulţi cititori. Ai prieteni nemaipomeniţi în lumea ta şi cămila Suzi îţi este chiar ca o mamă, iar cu cangurul Ilie şi cu leul Amedeu faci un trifoi de neuitat”, spunea Ioana Pârvulescu în “Scrisoarea unui critic literar către un prieten pinguin”.

„Cartea cu Apolodor” a beneficiat de un turneu în Arizona, SUA, la invitaţia Arizona State University, de unul în Franţa, iar apoi a participat la Festivalul Culturii Române de Flennek la Bialystok. Totodată, spectacolul clujean a reprezentat România la Festivalul Eurokids din Washington D.C.

Regia: Mona Marian.

Scenografia: Epaminonda Tiotiu.

Sculptura: Florin Marin. Muzica: Corina Sîrbu. Procesare computerizată: Cristian Luchian.

Distribuţia: Dana Bonţidean, Călin Mureşan și Angelica Pamfilie.

Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Cum se achiziționează biletele

Biletele se pot achiziționa și online, accesând următoarele linkuri:

Pentru spectacolul „Teatrul Umbrelor”/„Árnyak színháza” de sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 11: https://tomtix.ro/evenimente/10575-rnyak-sznhza-4

Pentru spectacolul „Cartea cu Apolodor” de duminică, 14 aprilie, de la ora 11: https://tomtix.ro/evenimente/10582-cartea-cu-apolodor

Pentru spectacolul „Cartea cu Apolodor” de duminică, 14 aprilie, de la ora 12.30:  https://tomtix.ro/evenimente/10583-cartea-cu-apolodor

Pentru spectacolul „Cartea cu Apolodor” de marți, 16 aprilie, de la ora 17: https://tomtix.ro/evenimente/10572-povestea-celor-trei-veverite

De asemenea, se pot achiziționa bilete și de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică costă 48 de lei pentru adulți, 24 de lei pentru pensionari și 12 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

De asemenea, biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri costă 10 lei pentru copii, elevi, studenți (tarif redus cu 75%), pentru pensionari 20 de lei (tarif redus cu 50%), iar pentru adulți 40 de lei.

Spectatorii sunt rugați să ajungă cu 15 minute înainte de ora de începere a spectacolului.

TEATRUL UMBRELOR (HU)

Povestea începe într-un orășel de provincie, unde se închide teatrul. Bătrâna doamnă sufleur, Ofelia, stinge luminile rampei. Luându-și rămas bun de la scenă, ea este copleșită de amintiri și are senzația că este urmărită. Ajungând în odaia ei se instalează în balansoar și surprinde ființele misterioase care o urmăreau: umbrele personajelor pe care le cunoștea din spectacole. Ele se adăpostesc în căsuța doamnei, dar gălăgia pe care o fac atrage mânia proprietarului, care amenință cu evacuarea. Ofelia se hotărăște să adune umbrele neastâmpărate într-o trupă de teatru care va prezenta scene din vechile spectacole. Teatrul Umbrelor va porni într-un turneu mondial și va avea succese după succese. Umbre de personaje din toată lumea i se alătură, până când, într-o zi, apare silueta unui personaj misterios.

 

Regia și dramatizarea: Rumi László.

Scenografia: Molnár Jacqueline.

Compozitor: Bakos Árpád.

Asistent regie: Pünkösti Laura.

Distribuția: Balogh Dorottya, Patka Ildikó, Péter Izolda, Laura Pünkösti, Domokos Szabolcs, Kötő Áron, Mostis Balázs, Szűcs Tamás.

Instrumentist: Horváth Jonathán.

„Teatrul Umbrelor”/ „Árnyak színháza” este un spectacol pentru copii cu vârsta de minimum patru ani.

Spectacolul „Hänsel și Gretel”, duminică la Teatrul„Puck”

 Cei mici sunt așteptați la Teatrul „Puck” duminică, 28 mai, de la orele 11 și 12.30 să urmărească un spectacol clasic, îndrăgit de multe generații de copii. Este vorba de „Hänsel și Gretel”, după Frații Grimm, cu regia semnată de Ibolya Varga. De asemenea, sâmbătă, 27 mai, de la ora 11, pe aceeași scenă va fi prezentat spectacolul „Teatrul Umbrelor”/„Árnyak színháza”, în regia și dramatizarea lui Rumi László.

 Mesajul poveștii „Hänsel și Gretel” este acela că solidaritatea și iubirea pot să învingă forțele malefice.

„Iubirea dintre frați este protejată de o lume sacră, iar încercările prin care trec îi ajută să se regăsească. Fiecare intervine salvator atunci când celălalt este în pericol”, precizează Varga Ibolya, regizoarea spectacolului.

La fel ca în majoritatea poveștilor nordice, pădurea este un spațiu special, plin de mistere și de pericole.

Scenariul spectacolul este semnat de Ovidiu Pecican, scenografia de Epaminonda Tiotiu, iar muzica a fost compusă de Péter Venczel. În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Ionuț Constantinescu, Angelica Pamfilie și Andra Cotiușcă.

Spectacolul durează aproximativ 55 de minute, va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Spectacol cu teatru de umbre și muzică

Pentru sâmbătă, 27 mai, la sediul instituției este programat spectacolul „Teatrul Umbrelor”/„Árnyak színháza”, în regia și dramatizarea lui Rumi László.

Povestea începe într-un orășel de provincie, al cărui teatru își închide porțile. Bătrâna doamnă sufleur, Ofelia, stinge luminile rampei. Luându-și rămas bun de la scenă, ea este copleșită de amintiri și are senzația că este urmărită. Ajungând în odaia ei se instalează în balansoar și surprinde ființele misterioase care o urmăreau: umbrele personajelor pe care le cunoștea din spectacole. Ele se adăpostesc în căsuța doamnei, dar gălăgia pe care o fac atrage mânia proprietarului, fiind amenințată cu evacuarea. Ofelia se hotărăște să adune umbrele neastâmpărate într-o trupă de teatru pentru a prezenta scene din vechile spectacole. Teatrul Umbrelor va porni într-un turneu mondial și va avea succese după succese. Umbre de personaje din toată lumea i se alătură, până când, într-o zi, apare silueta unui personaj misterios.

Regia și dramatizarea: Rumi László.

Scenografia: Molnár Jacqueline.

Compozitor: Bakos Árpád.

Asistent regie: Pünkösti Laura.

Distribuția: Balogh Dorottya, Patka Ildikó, Péter Izolda, Pünkösti Laura, Domokos Szabolcs, Kötő Áron și Mostis Balázs.

Instrumentist: Horváth Jonathán.

Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

De Ziua Copilului, micii clujeni sunt așteptați în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” la o nouă ediție a evenimentului „1 Iunie – Hai hui printre povești”. În 1 și 2 iunie, cu toții vor avea acces gratuit la spectacole, jocuri de societate, concerte, ateliere și multe altele, în zona Centrului de Cultură Urbană Casino din parc.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervări: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Valabilitatea rezervărilor expiră cu 15 minute înainte de începerea fiecărui spectacol, motiv pentru care spectatorii sunt rugați să ajungă la timp.

 

„Teatrul umbrelor” și „Spiridușul voinic” revin pe scena Teatrului „Puck”

Micii spectatori clujeni sunt așteptați la Teatrul de Păpuși „Puck” la final de săptămână cu două spectacole: „Teatrul Umbrelor”/„Árnyak színháza”, în regia și dramatizarea lui Rumi László  (sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 11) și „Spiridușul voinic”, în regia Andreei Bolovan (duminică, 2 aprilie, de la orele 11 și 12.30).

Primul spectacol al lunii aprilie la Teatrul „Puck” va fi „Teatrul Umbrelor”/ „Árnyak színháza”, în regia și dramatizarea lui Rumi László, programat pentru sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 11.

Povestea începe într-un orășel de provincie, al cărui teatru își închide porțile. Bătrâna doamnă sufleur, Ofelia, stinge luminile rampei. Luându-și rămas bun de la scenă, ea este copleșită de amintiri și are senzația că este urmărită. Ajungând în odaia ei se instalează în balansoar și surprinde ființele misterioase care o urmăreau: umbrele personajelor pe care le cunoștea din spectacole. Ele se adăpostesc în căsuța doamnei, dar gălăgia pe care o fac atrage mânia proprietarului, fiind amenințată cu evacuarea. Ofelia se hotărăște să adune umbrele neastâmpărate într-o trupă de teatru pentru a prezenta scene din vechile spectacole. Teatrul Umbrelor va porni într-un turneu mondial și va avea succese după succese. Umbre de personaje din toată lumea i se alătură, până când, într-o zi, apare silueta unui personaj misterios.

Regia și dramatizarea: Rumi László.

Scenografia: Molnár Jacqueline.

Compozitor: Bakos Árpád.

Asistent regie: Urmánczi Jenő.

Distribuția: Balogh Dorottya, Patka Ildikó, Péter Izolda, Laura Pünkösti, Domokos Szabolcs, Kötő Áron, Mostis Balázs, Szűcs Tamás.

Instrumentist: Horváth Jonathán.

Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Spectacol cu o atmosferă magică

Chiar dacă ești mic, poți să fii curajos și puternic. Acesta este mesajul principal al spectacolului „Spiridușul voinic”, adaptare originală după o idee de Mihnea Moisescu, în regia Andreei Bolovan, programat pentru duminică, duminică, 2 aprilie, de la orele 11 și 12.30.

Povestea prezintă călătoria eroului spiriduș care, prin curajul și bunătatea sa, caută să restabilească armonia în Poiana Izvorului de Aur. În această incursiune magică descoperim imaginarul fantastic al lumii necuvântătoarelor.

Spectacolul are un impact vizual puternic, iar concepția scenică unește organic estetica păpușilor și marionetelor cu decorul, muzica și jocul actorilor.

E un spectacol foarte colorat, impresionant din punct de vedere vizual, cu păpuși expresive și decoruri pline de culoare, cu licurici aurii care dansează, alcătuind o atmosferă magică.

Distribuția este alcătuită din Ion Iurcu, Iulian Lungu și Andreea Bolovan. Figurație: Cosmin Cîrlea.

Scenografia și pictura sunt semnate de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, muzica de Kevin MacLeod, iar pregătirea muzicală de Robert Papp. De asemenea, Attila Nagy asigură sound design-ul, iar Călin Negrea se ocupă de light design.

Spectacolul se joacă în limba română și va avea o reprezentație și marți, 8 aprilie, de la ora 17. Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, în format cash, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Valabilitatea rezervărilor expiră cu 15 minute înainte de începerea fiecărui spectacol, motiv pentru care spectatorii sunt rugați să ajungă la timp.

 

„Teatrul umbrelor” și „Crăiasa Zăpezii”, pe scena Teatrului „Puck” în weekend

Micii spectatori sunt așteptați la sfârșitul săptămânii la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, unde vor fi prezentate spectacolele „Teatrul Umbrelor”/„Árnyak színháza”, în regia și dramatizarea lui Rumi László  (sâmbătă, 18 februarie, de la ora 11) și „Crăiasa Zăpezii” (duminică, 19 februarie, de la orele 11 și 12.30).

„Teatrul Umbrelor”/ „Árnyak színháza” (programat pentru sâmbătă, 18 februarie, de la ora 11) este un spectacol pentru copii cu vârsta de minimum patru ani.

Povestea începe într-un orășel de provincie, unde se închide teatrul. Bătrâna doamnă sufleur, Ofelia, stinge luminile rampei. Luându-și rămas bun de la scenă, ea este copleșită de amintiri și are senzația că este urmărită. Ajungând în odaia ei se instalează în balansoar și surprinde ființele misterioase care o urmăreau: umbrele personajelor pe care le cunoștea din spectacole. Ele se adăpostesc în căsuța doamnei, dar gălăgia pe care o fac atrage mânia proprietarului, care amenință cu evacuarea. Ofelia se hotărăște să adune umbrele neastâmpărate într-o trupă de teatru care va prezenta scene din vechile spectacole. Teatrul Umbrelor va porni într-un turneu mondial și va avea succese după succese. Umbre de personaje din toată lumea i se alătură, până când, într-o zi, apare silueta unui personaj misterios.

Regia și dramatizarea: Rumi László.

Asistent regie: Urmánczi Jenő.

Scenografia: Molnár Jacqueline.

Compozitor: Bakos Árpád.

Asistent regie: Pünkösti Laura.

Distribuția: Balogh Dorottya, Patka Ildikó, Péter Izolda, Laura Pünkösti, Domokos Szabolcs, Kötő Áron, Mostis Balázs, Szűcs Tamás.

Instrumentist: Horváth Jonathán.

Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară.

 „Crăiasa Zăpezii” revine pe scena Teatrului „Puck”

De asemenea, duminică, 19 februarie, de la orele 11 și 12.30 va fi prezentat spectacolul „Crăiasa Zăpezii”, în regia lui Traian Savinescu.

Povestea lui Andersen vorbește cu căldură și tandrețe despre prietenie, într-un univers dominat de glacial. Obstacolele-test pe care Gerda le depășește, cu efort și sacrificii, pentru a-și proba devotamentul față de Edgar, dau seama despre forța unui caracter în devenire. Renul Kariboo, interpretat de Radu Lărgeanu, este un personaj de neuitat și foarte îndrăgit de copii și dă o notă de umor aparte spectacolului, interacționând deseori cu publicul.

Scenariul, regia și muzica sunt semnate de Traian Savinescu, iar scenografia de Epaminonda Tiotiu. Distribuția: Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Laura Corpodean, Angelica Pamfilie, Ion Iurcu și Radu Lărgeanu.

Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

De asemenea, marți, 21 februarie, de la aceeași oră, este programat pe scena instituției spectacolul „Lupul interzis”, în regia lui Radu Dinulescu.

Pe parcursul acestei săptămâni, la sediul Teatrului „Puck” au mai fost prezentate spectacolele „Fata babei și fata moșneagului” (marți, 14 februarie)  și „Poveste de iarnă”/„Téli mese” (miercuri, 15 februarie).

 Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Spectacolele anunțate pentru zilele de marți și miercuri, de la ora 18, vor avea bilete la prețul unic de 10 lei.

Abonamentul  cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Maraton de povești românești în format audio, oferit de Teatrul Puck de Ziua Culturii Naționale

Duminică, 15 ianuarie, iubitorii basmelor sunt invitați să se bucure de Maratonul celor mai iubite povești românești, cu ocazia Zilei Culturii Naționale.

Ziua Culturii Naționale și împlinirea, în data 15 ianuarie 2023, a 173 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu vor fi marcate în cadrul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca prin difuzarea pe pagina https://www.facebook.com/teatruldepapusi.puck a unei serii de povești în format audio, în lectura actorilor instituției.

Prima poveste va putea fi ascultată, așadar, duminică, 15 ianuarie, de la ora 10. Este vorba de „Doi feți cu stea în frunte”, în lectura actorului Iulian Lungu. De la ora 12, pe pagina de Facebook a instituției va fi postată povestea audio „Neghiniță”, de Barbu Ștefănescu Delavrancea, în lectura Angelicăi Pamfilie. Maratonul celor mai iubite povești românești va continua de la ora 16 cu povestea „Păcală în satul lui”, de Ioan Slavici, în lectura lui Ionuț Constantinescu. De la ora 18, va fi postat basmul „Prâslea cel voinic și merele de aur”, de Petre Ispirescu, în lectura actorului Călin Mureșan. Cea din urmă poveste în format audio care va fi postată în această zi va fi „Făt Frumos din lacrimă”, de Mihai Eminescu. Toate înregistrările vor fi difuzate gratuit.

Spectacol de umbre și muzică

La sediul instituției este programat pentru sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 11, spectacolul „Teatrul Umbrelor”/ „Árnyak színháza”, în regia și dramatizarea lui Rumi László.

Povestea începe într-un orășel de provincie, al cărui teatru își închide porțile. Bătrâna doamnă sufleur, Ofelia, stinge luminile rampei. Luându-și rămas bun de la scenă, ea este copleșită de amintiri și are senzația că este urmărită. Ajungând în odaia ei se instalează în balansoar și surprinde ființele misterioase care o urmăreau: umbrele personajelor pe care le cunoștea din spectacole. Ele se adăpostesc în căsuța doamnei, dar gălăgia pe care o fac atrage mânia proprietarului, fiind amenințată cu evacuarea. Ofelia se hotărăște să adune umbrele neastâmpărate într-o trupă de teatru pentru a prezenta scene din vechile spectacole. Teatrul Umbrelor va porni într-un turneu mondial și va avea succese după succese. Umbre de personaje din toată lumea i se alătură, până când, într-o zi, apare silueta unui personaj misterios.

Regia și dramatizarea: Rumi László.

Scenografia: Molnár Jacqueline.

Compozitor: Bakos Árpád.

Asistent regie: Pünkösti Laura.

Distribuția: Balogh Dorottya, Patka Ildikó, Péter Izolda, Laura Pünkösti, Domokos Szabolcs, Kötő Áron, Mostis Balázs  și Szűcs Tamás.

Instrumentist: Horváth Jonathán.

Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

„Lumea e doar un decor”

Totodată, duminică, 15 ianuarie, de la orele 11 și 12.30, pe aceeași scenă va fi prezentat spectacolul „Motanul încălțat”, după Charles Perrault, în regia lui Cristian Nedea.

Povestea clasică e reinterpretată, propunerea regizorului respectând rețeta unui love story, dar unul pisicesc prin excelență.

„Pentru Motanul încălțat, lumea e doar un decor și oamenii sunt doar o figurație necesară. Întreaga relație cu stăpânul este văzută aici ca o simplă unealtă a îndeplinirii destinului pisicesc”, subliniază regizorul.

Spectacolul „Motanul încălțat” este o creație colectivă coordonată de Cristian Nedea.

Distribuția și interpretarea muzicală este alcătuită din Ionuț Constantinescu, Ion Iurcu și Iulian Lungu.

Scenografia și pictura sunt semnate de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, iar ilustrația muzicală de Ion Iurcu. Coordonarea muzicală a fost asigurată de Arona Bogdan.

Spectacolul va fi prezentat în limba română. Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

 

Premieră la Teatrul „Puck” – „Teatrul Umbrelor”/ „Árnyak színháza”

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca vor prezenta vineri, 23 decembrie, ultima premieră a anului 2022. Este vorba de „Teatrul Umbrelor”/ „Árnyak színháza”, în regia și dramatizarea lui Rumi László.

Evenimentul va avea loc la sediul instituției (str. I. I. C. Brătianu, nr. 23) vineri, 23 decembrie, de la ora 18.

„Teatrul Umbrelor”/ „Árnyak színháza” este un spectacol pentru copii cu vârsta de minimum patru ani. Povestea începe într-un orășel de provincie, unde se închide teatrul. Bătrâna doamnă sufleur, Ofelia, stinge luminile rampei. Luându-și rămas bun de la scenă, ea este copleșită de amintiri și are senzația că este urmărită. Ajungând în odaia ei se instalează în balansoar și surprinde ființele misterioase care o urmăreau: umbrele personajelor pe care le cunoștea din spectacole. Ele se adăpostesc în căsuța doamnei, dar gălăgia pe care o fac atrage mânia proprietarului, care amenință cu evacuarea. Ofelia se hotărăște să adune umbrele neastâmpărate într-o trupă de teatru care va prezenta scene din vechile spectacole. Teatrul Umbrelor va porni într-un turneu mondial și va avea succese după succese. Umbre de personaje din toată lumea i se alătură, până când, într-o zi, apare silueta unui personaj misterios.

Regia și dramatizarea: Rumi László.

Scenografia: Molnár Jacqueline.

Compozitor: Bakos Árpád.

Asistent regie: Pünkösti Laura.

Distribuția: Balogh Dorottya, Patka Ildikó, Péter Izolda, Laura Pünkösti, Domokos Szabolcs, Kötő Áron, Mostis Balázs, Szűcs Tamás.

Instrumentist: Horváth Jonathán.

 Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

 

Sari la conținut