Parcul Central Cluj a fost animat pe tot parcursul zilei de luni 1, Iunie 2026, cu o mulțime de spectacole de teatru, spectacole itinerante, concerte de muzică ușoară, tradițională și rock, cursuri de prim ajutor, senzații tari pe tiroliană și multe ateliere creative pentru întreaga familie. În total, s-au bucurat de Ziua Copilului la evenimentul „1 Iunie-Hai-Hui printre povești” aproximativ 25.000 de spectatori.
Parcul Central a găzduit pe tot parcursul zilei de 1 Iunie multă distracție pentru cei mici, în cadrul celei de-a cincea ediții evenimentului „1 Iunie – Hai hui printre povești”. Pe scena din cadrul manifestării au urcat artiștii Teatrului de Păpuși „Puck”, dar și micii artiști de la Vocal Colors by Andrada Codorean, Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”, cei de la Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”, Teatrul Magic Puppet, Voltaj Academy și Rock Academy.
De asemenea, mii de familii au luat parte împreună în zona Centrului de Cultură Urbană Casino la ateliere de pictură, olărit, face painting, IT, lectură, sculptură, origami și multe altele. Tot în cadrul evenimentului „1 Iunie – Hai hui printre povești” a avut loc un screening oftalmologic gratuit pentru detectarea timpurie a ambliopiei la copii organizat de Clubul Lions în foișorul din Parcul Central.
În total, pe parcursul evenimentului s-au bucurat de activități peste 25.000 de persoane.
Accesul la toate aceste manifestări a fost gratuit.
Proiect realizat de Teatrul de Păpuși „Puck” și a Consiliului Județean Cluj cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și Cluj și al Asociației ESUA.
Luni, 1 Iunie 2026, sărbătorim copilăria în Parcul Central cu teatru de păpuși, dans, concerte, ateliere și multe altele. Pe parcursul întregii zile, cei mici sunt așteptați în zona Casino – Centru de Cultură Urbană să se bucure alături de familiile lor de toate aceste activități, la care intrarea va fi liberă.
Ce faceți în acest an de Ziua Copilului? Vă așteptăm cu drag la evenimentul „1 Iunie – Hai-Hui printre povești”, în Parcul Central din Cluj-Napoca.
Primii artiști care vor urca pe scena manifestării vor fi cei de la Vocal Colors by Andrada Codorean, care vor susține de la ora 10 un concert de muzică ușoară.
Spectacole de teatru pentru copii
De la ora 11, cei mici sunt așteptați alături de familiile lor la spectacolul „Motanul încălțat, prezentat de Teatrul de Păpuși „Puck”. Este un spectacol muzical și vesel, în care povestea clasică a Motanului încălțat este reinterpretată, propunerea regizorului Cristian Nedea respectând rețeta unui love story, dar unul pisicesc prin excelență. Reprezentația va fi prezentată în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Urmează apoi, de la ora 12, spectacolul „Ce lucruri ciudate se petrec azi”, susținut de elevi ai Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”. Este o aventură spectaculoasă pentru întreaga familie, în care Alice pătrunde într-o lume fermecată, unde imaginația nu are limite. Personaje îndrăgite, momente comice, muzică și magie transformă celebra poveste într-un spectacol captivant pentru copii.
Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene” va prezenta de la ora 14 un concert de muzică tradițională românească.
Programul zilei de 1 Iunie va continua cu spectacolul de stradă „Aventurile lui Pulcinella”, de la ora 16, conceput și interpretat de Szűcs Tamás.
Diavolul nu doarme niciodată, iar acum îl antrenează pe prostuțul Bodri, câinele de pază al iadului. Pulcinella, care se bucură de viață și de distracția oamenilor, dă peste ei într-o zi și nu lipsesc nici răutățile. Dar, ca întotdeauna, Pulcinella are totul sub control…
Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Spectacole itinerante, concerte și ateliere
Mai multe spectacole itinerante vor avea loc în acest timp în parc – mascotele Elsa și Chase, de la Royal Party, dar și „Emilia”, prezentat de Teatrul „Magic Puppet”.
Seara se va încheia în ritmuri de rock, cu concertele Concert Rock Academy (de la ora 18) și Voltaj Academy (de la ora 19.30).
Pe tot parcursul zilei, Parcul Central va fi animat de atelierele Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj, de robotică, face painting, ale meșterilor populari sau Editurii Signatura, a celor de la Rock Academy, alături de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, Direcția Generală Poliția Locală – Primăria Cluj-Napoca și Divizia 4 Infanterie „Gemina”.
Screening oftalmologic gratuit
Nu în ultimul rând, Clubul Lions va organiza în foișorul din Parcul Central un screening oftalmologic gratuit pentru detectarea timpurie a Ambliopiei la copii (sindromul ochiului leneș). Mai exact, vom aduce un aparat oftalmologic profesional pentru detectare ambliopiei, iar personalul medical calificat prezent la fața locului va efectua controale și va oferi recomandări părintilor în cazul in care e nevoie de investigații mai amănunțite.
Accesul este gratuit!
Proiect realizat de Teatrul de Păpuși „Puck” și a Consiliului Județean Cluj cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și Cluj și al Asociației ESUA.