Două spectacole foarte populare în rândul celor mici, și nu numai, vor fi prezentate la finalul acestei săptămâni pe scena Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba de „Muzicanții din Bremen”/ „A brémai muzsikusok” după Frații Grimm (sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 11) și „O poveste de Crăciun”, după Charles Dickens (duminică, 7 decembrie, de la orele 11 și 12.30).
Aventura celor patru muzicieni din spectacolul „Muzicanții din Bremen”/ „A brémai muzsikusok” după Frații Grimm, în regia lui Rumi László, programat pentru sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 11, începe, în această viziune scenică, în momentul în care se termină istoria cunoscută din poveste.

Astfel, personajele își povestesc peripețiile din trecut, reflectând asupra traseului pe care l-au parcurs. Istorisirile lor sunt prezentate prin cântece, iar muzica live integrează toate momentele spectacolului.
Distribuția este formată din Balogh Dorottya, Domokos Szabolcs, Kötő Áron, Mostis Balázs și Szűcs Tamás.
Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Spectacol despre spiritul Crăciunului
Oare ce fel de persoană trebuie să fii ca să nu iubești Crăciunul? Spectacolul bazat pe celebra poveste a lui Charles Dickens va fi prezentat duminică, 7 decembrie, de la orele 11 și 12.30. Acțiunea se concentrează pe bătrânul Ebenezer Scrooge și pe drumul simbolic pe care acesta îl parcurge spre înțelegerea sensului Crăciunului.
Scrooge, un bătrân ursuz și meschin e ghidat în călătoria sa de către Spiritele Crăciunului, care îl ajută să își realizeze neajunsurile și să devină o persoană mai bună și mai empatică.
După: Charles Dickens
Scenariul și regia: Gabriel Apostol
Scenografia și pictura: Elena Ilash
Sculptura: Florin Marin
Distribuția: Ramona Atănăsoaie, Ionuț Constantinescu, Laura Corpodean, Andra Cotiușcă, Ion Iurcu, Radu Lărgeanu, Călin Mureșan, Angelica Pamfilie, Robert Trifan, Adina Ungur.

„O poveste de Crăciun” va avea două reprezentații la sediul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” de pe str. I. I. C. Brătianu, nr. 25, vineri, 5 decembrie, de la orele 9.30 și 11. De asemenea, spectacolul va fi prezentat și marți, 9 decembrie, de la ora 17.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică costă 48 de lei pentru adulți, 24 de lei pentru pensionari și 12 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
De asemenea, biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri costă 10 lei pentru copii, elevi, studenți (tarif redus cu 75%), pentru pensionari 20 de lei (tarif redus cu 50%), iar pentru adulți 40 de lei.
Informații despre bilete
Biletele se pot achiziționa online, accesând următoarele linkuri:
Pentru spectacolul de sâmbătă:
Pentru spectacolul de duminică, de la ora 11:
Pentru spectacolul de duminică, de la ora 12.30: https://www.entertix.ro/bilete/33998/o-poveste-de-craciun-7-decembrie-2025-teatrul-de-papusi-puck-cluj-napoca.html
Pentru spectacolul de marți: https://www.entertix.ro/bilete/33999/o-poveste-de-craciun-9-decembrie-2025-teatrul-de-papusi-puck-cluj-napoca.html
De asemenea, se pot achiziționa bilete și de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.
Spectatorii sunt rugați să ajungă cu 15 minute înainte de ora de începere a spectacolului.



0 comments on “Spectacolele „Muzicanții din Bremen” și „O poveste de Crăciun” la Teatrul de Păpuși „Puck”, în weekend”