Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca își așteaptă la final de săptămână micii spectatori la două spectacole cu multe aventuri și lecții de viață: „Sărmanul Dzsoni și Arnica”/„Szegény Dzsoni és Árnika”, în regia Ibolyei Varga (sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 11) și „Cartea junglei”, în regia lui Cristian Pepino (duminică, 19 octombrie, de la orele 11 și 12.30).
Sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 11 la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” ( strada I. I. C. Brătianu, nr. 23), va fi prezentat spectacolul „Sărmanul Dzsoni și Arnica”/„Szegény Dzsoni és Árnika”, după Ervin Lázár, în regia Ibolyei Varga.
Este un spectacol despre dragoste adevărată, responsabilitate, loialitate, perseverență, libertate și multe alte valori fundamentale.

Dramaturgia este semnată de Zsolt Láng, regia Ibolya Varga, muzica Zsolt Lászlóffy, iar scenografia de Szilárd-Zsolt Filep.
În distribuție: Balogh Dorottya, Domokos Szabolcs, Giriti Réka, Kötő Áron, Mostis Balázs, Patka Ildikó, Szűcs Tamás, Urmánczi Jenő.
Spectacolul se joacă în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Aventuri în jungla indiană
Duminică, 19 octombrie, de la orele 11 și 12.30, la sediul instituției va fi prezentat spectacolul „Cartea junglei”, în regia Cristian Pepino.
În inima junglei indiene, un băiat pe nume Mowgli este crescut de o haită de lupi, după ce a fost pierdut în sălbăticie. Sub protecția lupoaicei-mamă și îndrumat de ursul Baloo, el învață legile junglei și se luptă să supraviețuiască între animale și pericole.

Trecând prin aventuri pline de suspans, descoperind ce înseamnă prietenia și înțelepciunea, Mowgli ajunge să afle unde îi este adevăratul loc. „Cartea junglei” este o poveste atemporală despre identitate, apartenență și forța legăturilor care ne definesc.
După Rudyard Kipling
Scenariul și regia: Cristian Pepino
Scenografia: Raluca Maria Aionițoaie, Cristian Pepino
Asistenți scenografie: Elena Ilaș, Florin Marin
Muzica originală: Levente Szőcs
Distribuție: Andra Cotiușcă, Robert Trifan, Angelica Pamfilie, Andreea Bolovan, Adina Ungur, Laura Corpodean, Călin Mureșan, Ion Iurcu, Ramona Atănăsoaie.
Spectacolul va mai avea o reprezentație și marți, 21 octombrie, de la ora 17, este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică costă 48 de lei pentru adulți, 24 de lei pentru pensionari și 12 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
De asemenea, biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri costă 10 lei pentru copii, elevi, studenți (tarif redus cu 75%), pentru pensionari 20 de lei (tarif redus cu 50%), iar pentru adulți 40 de lei.
Biletele se pot achiziționa online, accesând următoarele linkuri:
Pentru spectacolul de sâmbătă:
Pentru spectacolul de duminică, de la ora 11:
Pentru spectacolul de duminică, de la ora 12.30:
Pentru spectacolul de marți:
De asemenea, se pot achiziționa bilete și de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.
Spectatorii sunt rugați să ajungă cu 15 minute înainte de ora de începere a spectacolului.



0 comments on “Spectacole despre responsabilitate și maturizare, în curând, pe scena Teatrului de Păpuși „Puck””