Spiridusul voinic (RO)

Spiridusul voinic (RO)

Chiar dacă ești mic, poți să fii curajos și puternic. Acesta este mesajul principal al spectacolului „Spiridușul voinic”, adaptare originală după o idee de Mihnea Moisescu, în regia și scenariul Andreei Bolovan, programat pentru duminică, , duminică, 22 decembrie, de la orele 11 și 12.30.

E un spectacol impresionant din punct de vedere vizual, cu păpuși expresive și decoruri pline de culoare, cu licurici aurii care dansează într-o atmosferă magică.

„Sunt sigură că cei mici se vor identifica cu spiridușul Cic, personajul principal, jucat de actorul-păpușar Iulian Lungu. El parcurge un drum inițiatic, de maturizare, în care înțelege ce înseamnă responsabilitatea, prietenia, curajul și perseverența în a-ți urma scopul și a avea încredere în tine. Mi se pare o temă inspirată atât pentru cei mici, care descoperă viața încă din copilărie, dar și pentru cei mari. Ne putem lovi în viață de multe obstacole, dar aflăm de aici că este important să mergem până la capăt și să nu ne lăsăm dezamăgiți, să nu ne abandonăm visele, proiectele și nici idealurile”, subliniază Andreea Bolovan.

Distribuția este alcătuită din Ion Iurcu, Iulian Lungu și Andra Ștefan, iar Cosmin Cîrlea asigură figurația.

Scenografia și pictura sunt semnate de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, muzica de Kevin MacLeod, iar pregătirea muzicală de Robert Papp. De asemenea, Attila Nagy asigură sound design-ul, iar Călin Negrea se ocupă de light design.

Spectacolul se joacă în limba română. Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

December 22 @ 12:30
12:30 — 13:15

Did you like this? Share it!

0 comments on “Spiridusul voinic (RO)

Comments are closed.

Sari la conținut