Noutati

Premieră la Teatrul „Puck” – „Jack și vrejul de fasole”

Micii spectatori clujeni sunt așteptați marți, 14 noiembrie, de la ora 17, la o nouă premieră a Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba de „Jack și vrejul de fasole”, după Joseph Jacobs, în regia lui Cristinel Nedea.

Evenimentul are loc la sediul instituției, pe strada I. I. C. Brătianu, nr. 23. Povestea personajului principal, Jack, în viziunea lui Cristinel Nedea, este cea a unei deveniri simbolice.

„Avem aici un veritabil ritual de trecere disimulat într-o aventură fantastică în urma căreia copilul devine un erou, schimbând atât viața lui cât și a celorlalți. Dar, față de povestea originală, aici totul se întâmplă dezinteresat, ca o consecință directă a altruismului și bunătății”, descrie regizorul.

Jack vrea să salveze o văcuță și este certat pe nedrept, așa că vrea să-și repare greșeala.

„Purcede la o ascensiune în lumea uriașilor – de fapt, la o confruntare cu lumea adulților, iar din această întâlnire el iese transformat, îmbogățit, maturizat. Și astfel, aventura lui este totodată și a fiecăruia dintre noi”, subliniază Cristinel Nedea.

Distribuția: Robert Trifan, Laura Corpodean, Radu Lărgeanu, Iulian Lungu, Bogdan Motoșcă.

Scenariul și regia: Cristinel Nedea

Scenografia: Elena Ilaș

Sculptura: Florin Marin

Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca în timpul săptămânii are prețul unic de 10 lei.

Pentru spectacolele instituției din această perioadă nu se fac rezervări.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

 

 

 

Spectacolul „Don Quijote” va fi prezentat la Festivalul „ImPuls”  din București

Spectacolul „Don Quijote” va participa la finalul acestei săptămâni la Gala Aniversară ImPuls Ţăndărică – „78 de ani cu cortina ridicată” de la București. Reprezentația artiștilor clujeni este programată pentru duminică, 12 noiembrie, de la ora 18, în sala „Țăndărică” a teatrului cu același nume din București.

Spectacolul „Don Quijote”, după Miguel Cervantes, în regia lui Ion Brancu redă povestea lui Don Quijote, eroul care merge până la absurd în numele cavalerismului. Quijote și partenerul său credincios, Sancho Panza, luptă cu îndrăzneală împotriva unor rele imaginare, pentru a-și dovedi valoarea.

„Această adaptare este o alegorie dinamică și puternică a proiecțiilor minții naive a eroului, pentru a-și crea o lume imaginară perfectă, dar efemeră. Scenele în care Quijote se confruntă cu dusmanii săi imaginari se joaca cu păpuși mici – caricaturi, fantasme ale imaginatiei sale; o camera preia imaginea acestui joc al fanteziei si o reproiectează pe un ecran, astfel că Don Quijote își vede aventurile derulându-se și intervine în curgerea lor, ajustându-le, corectandu-le. De cele mai multe ori, însă, realitatea „bate” fantezia”, declară regizorul Ioan Brancu.

Regia: Ioan Brancu

Scenografia: Elena Ilaș

Sculptura: Florin Marin

Distribuția: Ionuț Constantinescu, Radu Lărgeanu, Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Ion Iurcu, Iulian Lungu, Călin Mureșan, Angelica Pamfilie, Adina Ungur, Robert Trifan.

Durata spectacolului: 100 min

Vârsta recomandată: 10+

Limba în care se joacă spectacolul: română.

Teatrul de Animație „Țăndărică” organizează „Gala Aniversară ImPuls Ţăndărică – 78 de ani cu cortina ridicată”, în cadrul căruia publicul poate urmări spectacole reprezentative susţinute de actorii teatrului Ţăndărică, dar şi de alte teatre de profil din ţară – Sibiu, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Alba Iulia, Ploieşti, Craiova, Galaţi, şi din străinătate – Teatrul de Păpuşi Merlin din Germania.

Primele spectacole ale lunii noiembrie la Teatrul de Păpuși „Puck”

 Micii spectatori clujeni sunt așteptați la finalul săptămânii la Teatrul „Puck” cu două spectacole îndrăgite de multe generații de copii: „A kíváncsi elefántkölyök”/„Elefănţelul curios”, în regia lui Koblicska Kálmán și a Ibolya Varga(sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 11) și „Cei trei purceluși”, în regia lui Rumi László (duminică, 5 noiembrie, de la orele 11 și 12.30).

 Spectacolul „A kíváncsi elefántkölyök”/„Elefănţelul curios”, după R. Kipling, în regia lui Koblicska Kálmán și a Ibolyei Varga, va fi prezentat la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 11.

Simpaticul elefănțel tulbură liniștea animalelor din junglă punând prea multe întrebări. Ca urmare, este alungat și are parte de multe aventuri care îl fac mai înțelept.

Distribuția este alcătuită din Balogh Dorottya, Giriti Réka, Patka Ildikó, Péter Izolda, Pünkösti Laura, Csortán Márton, Domokos Szabolcs și Mostis Balázs.

Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

De asemenea, duminică, 5 noiembrie, de la orele 11 și 12.30 va fi prezentat spectacolul „Cei trei purceluși”, după James Orchard Halliwell-Phillipps, în regia lui Rumi László.

Binecunoscuta poveste a celor trei purceluși le vorbește copiilor despre asumare, despre cum nu e bine să lăsăm pe mâine ce se poate face azi și despre cum responsabilitățile amânate au obiceiul de a ne ajunge din urmă.

În viziunea lui Rumi László, copiii au ocazia să participe la joaca, dar și la munca purcelușilor și, totodată, să experimenteze îndeaproape consecințele lucrului făcut de mântuială, într-un spectacol ce se bazează foarte mult pe interacțiunea cu cei mici și pe aportul lor la construcția poveștii.

Distribuția este formată din Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie, Andra Cotiușcă și Ion Iurcu.

Scenariul, regia și ilustrația muzicală: Rumi László.

Scenografia: Elena Ilash și Rumi Lászl.

Asistent regie: Tompa Eszter, Coordonare muzicală: Arona Bogdan.

Pentru că este un spectacol interactiv, la o reprezentație pot participa doar 30 de copii.

Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Participare la Festivalul Tânăr de la Sibiu

Săptămâna a început pentru artiștii Teatrului „Puck” cu spectacolul „Don Quijote”, în regia lui Ioan Brancu, prezentat luni, 30 octombrie, la Casa de Cultura „Liviu Rebreanu” din Năsăud. Spectacolul a avut o reprezentație și la sediul instituției, marți, 31 noiembrie.

De asemenea, spectacolul „Cei trei purceluși” va fi prezentat în cadrul Festivalului Tânăr de la Sibiu vineri, 3 noiembrie. Cea de-a șasea ediție a evenimentului va avea loc în perioada 2 – 12 noiembrie, reunind peste 100 de artiști din Argentina, Chile, Franța, Germania, Marea Britanie, Republica Moldova, România și Turcia.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

 

Pentru spectacolele instituției din această perioadă nu se fac rezervări.

 

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

 

Pulcinella și Don Quijote, eroii de pe scena Teatrului „Puck” în weekend

La finalul acestei săptămâni, micii spectatori clujeni sunt așteptați la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca să ia parte la două spectacole. Este vorba de „Aventurile lui Pulcinella” (sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 11) și „Don Quijote” (duminică, 22 octombrie, de la ora 17).

Sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 11, la sediul instituției este programat spectacolul „Aventurile lui Pulcinella”/ „Pulcinella, kutyabaja”, conceput și interpretat de Szűcs Tamás.

Diavolul nu doarme niciodată, iar acum îl antrenează pe prostuțul Bodri, câinele de pază al iadului. Pulcinella, care se bucură de viață și de distracția oamenilor, dă peste ei într-o zi, iar răutățile sunt în toi. Dar, ca întotdeauna, Pulcinella are totul sub control…

Consultant artistic: Bonczidai Dezső

La realizarea spectacolului au mai contribuit Balogh Dorottya și Csog Brigitta.

Spectacolul are loc în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Durata spectacolului: 35 min.

De asemenea, duminică, 22 octombrie, de la ora 17, pe scena Teatrului „Puck” va fi susținut spectacolul „Don Quijote”, după Miguel Cervantes, în regia lui Ion Brancu.

Va fi prezentată povestea lui Don Quijote, eroul care merge până la absurd în numele cavalerismului. Quijote și partenerul său credincios, Sancho Panza, luptă cu îndrăzneală împotriva unor rele imaginare, pentru a-și dovedi valoarea.

Regia: Ioan Brancu

Scenografia: Elena Ilaș

Sculptura: Florin Marin

Distribuția: Ionuț Constantinescu, Radu Lărgeanu, Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Ion Iurcu, Iulian Lungu, Călin Mureșan, Angelica Pamfilie, Adina Ungur, Robert Trifan.

Durata spectacolului: 100 min

Vârsta recomandată: 10+

Limba în care se joacă spectacolul: română.

Spectacolul face parte din programul ediției din acest an a Conferințelor Internaționale „Puck”, manifestare care va avea loc în 21 și 22 octombrie la Cluj-Napoca.

Cum se achiziționează biletele

 

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Pentru spectacolele instituției din această perioadă nu se fac rezervări.

 

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Conferințele Internaționale „Puck” revin la Cluj, cu tema „Tehnici de expresie în teatrul de animație”

Teatrul de Păpuși „Puck”, alături de Facultatea de Teatru și Film (FTF) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” organizează în 21 și 22 octombrie la Cluj-Napoca o nouă ediție a Conferințelor Internaționale „Puck”. Prima zi a manifestării va reuni prezentări și dezbateri ale unor profesioniști în domeniu, lansări de carte și un atelier, iar evenimentele din ziua de duminică, 22 octombrie, se vor adresa și publicului larg.

 Conferința „Tehnici de expresie în teatrul de animație” își propune un schimb liber de idei sub forma prezentării unor lucrări relevante pentru teatrul de animație din România, într-un cadru care susține întâlnirea profesioniștilor din domeniu.

Ne propunem să discutăm teme care să aibă în prim plan creația de teatru de animație și practici de actualitate în această formă de artă teatrală. În cadrul acestui eveniment va avea loc și atelierul profesional susținut de Stephen Mottram, păpușar britanic renumit, specializat în arta marionetelor, recunoscut pentru explorarea unui nou stil teatral, bazat pe relația dintre muzica electro-acustică și imaginea compusă din mișcări.

Întâlnirea din acest an va prilejui lansarea unei publicații care va conține lucrările prezentate în cadrul primei ediții a conferinței Puppetry and Literature, About a Dramaturgy of the Imaginary, la care au participat Louise Lapointe, Katerina Dolenska, Irina Niculescu, Anca Ciobotaru, Ana Cucu Popescu, Bonczidai Dezső, Oana Leahu, Sun Wook Hyon, Varga Ibolya, Raluca Sas Marinescu. Amintim că ediția 2022 a adus în discuție relația între creația literară și formele de expresie specifice teatrului de păpuși, iar întlnirea din acest an va diversifica aria dezbaterilor în jurul tehnicilor de expresie, fie că ne referim la mișcare, interpretare, tehnici vizuale, sonore sau noile media.

Lucrările care vor fi prezentate la această ediție sâmbătă, 21 octombrie, vor fi susținute în Sala Cinema a FTF  de: Ana Crăciun Lambru (regizoare) – „Investiție și recompense în păpușerie”, Delia Gavlițchi (regizoare, manager MiniReactor) – „Teatrul de animație din România. Abandon sau Resurecție?”, Denisa Ciocoiu (Secretar literar Teatrul de Copii și Tineret „Gong”) – „Teatrul pentru copii la intersecția dintre trecut și viitor: utilizarea tehnologiiilor moderne în teatrul de animație”, Adela Moldovan (actriță) – „Esențializarea mișcării marionetei”, Florin Suciu (actor, co-manager Teatrul Magic Puppet) – „Emoția unui obiect” și Octavian Szalad (redactor Teatrul Azi) – „Puterea de expresie a păpușii literare: surse și efect dramatic”.

De asemenea, de la 16.30, Librăria Bookstory va găzdui lansarea cărții „4 piese cu susul în jos – Antologie de teatru contemporan pentru copii”.

Prima zi a manifestării se va încheia cu „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte – Note de regie”, un eveniment performativ dedicat memoriei regizoarei Mona Marian care va avea loc de la ora 18.30 la Teatrul de Păpuși „Puck”. Evenimentul are ca focus texte scrie de Mona Marian în diverse contexte profesionale și personale și își propune o călătorie senzorială și emoțională prin ultima perioadă de creație a regizoarei.

Cea de-a doua zi a conferinței, duminică, 22 octombrie se va desfășura la Teatrul „Puck”. De la ora 10, este programată o sesiune deschisă publicului a atelierului „Logica mișcării”, susținut de Stephen Mottram, cu actorii Teatrului de Păpuși „Puck”, iar de la ora 16, artistul britanic va susține prezentarea publică „Introducere în  logica mișcării”.

Acest workshop își propune să răspundă la întrebări cum ar fi de ce lucrurile se mișcă în felul în care o fac sau modul în care înțelegerea mecanismelor îi ajută pe păpușari să-și exprime ideile mai elocvent.

„Mânuirea corectă este cheia pentru a transmite magia teatrului de păpuși publicului și cred că îmbunătățirea înțelegerii felului în care mișcarea comunică publicului despre ‘viața’ păpușii duce la evoluția construcției spectacolelor pe scena cu păpuși”, spune Stephen Mottram.

De asemenea, publicul clujean este așteptat de la ora 17 la spectacolul „Don Quijote”, în regia lui Ioan Brancu.

Biletul de intrare la acest spectacol costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Pentru spectacolele instituției din această perioadă nu se fac rezervări.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Uniunii Teatrale din România (UNITER) și a Consiliului Județean Cluj.

Spectacole după povești clasice pentru copii, în weekend, la Teatrul „Puck”

Micii spectatori clujeni sunt așteptați la finalul acestei săptămâni să urmărească două spectacole consacrate din repertoriul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba de „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga (sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 11) și „Dănilă Prepeleac” (duminică, 15 octombrie, de la orele 11 și 12.30).

Sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 11, la sediul instituției este programat spectacolul „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga.

Sunt redate două povești scrise de José Géal, ambele avându-l ca protagonist pe Plüm-Plüm. Spectacolul este plin de întâmplări neașteptate, acestea fiind prezentate cu nuanțe de umor absurd.

În distribuție: Balogh Dorottya, Giriti Réka, Domokos Szabolcs și Mostis Balázs.

Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Spectacol plin de haz în stilul poveștilor lui Creangă

De asemenea, duminică, 15 octombrie, de la orele 11 și 12.30, va fi prezentat spectacolul „Dănilă Prepeleac”, după Ion Creangă, în regia lui Traian Savinescu.

Este un spectacol interactiv, dinamic și colorat, completat de discursul și pățaniile de necrezut ale lui Dănilă, un om cam leneș și sărac, dar isteț și plin de haz.

Scenografia este semnată de Epaminonda Tiotiu.

Distribuția: Ionuț Constantinescu, Andreea Bolovan, Călin Mureșan, Angelica Pamfilie și Robert Trifan.

Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Pentru spectacolele instituției din această perioadă nu se fac rezervări.

Spectacol invitat la Teatrul Puck – „Anotimpurile”, inspirat din fabule și povești internaționale

Un spectacol pentru copii foarte mici va fi prezentat de asociația AnimaArt duminică, 8 octombrie, la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba de „Anotimpurile”, inspirat din fabule și povești internaționale, realizat de cunoscuta actriță Dana Bonțidean. Spectacolul este programat de la orele 11 și 12.30. De asemenea, sâmbătă, 7 octombrie, va fi susținut spectacolul „A kíváncsi elefántkölyök”/„Elefănţelul curios”, după R. Kipling, în regia lui Koblicska Kálmán.

În spectacolul pe care artiștii asociației clujene AnimaArt îl vor susține la Teatrul Puck duminică, 8 octombrie, de la orele 11 și 12.30, totul se subordonează temei trecerii timpului.

Este un spectacol special, plin de candoare, poezie și fantezie. Regia animă totul: cuvânt, actor, păpușă. Astfel, ieșirea actorului-mânuitor din vechea convenție (de după paravan) nu mai surprinde pe nimeni. Decorul se îmbină armonios cu păpușile, atent și ingenios concepute de Sandu Marian, un scenograf de excepție. Nu vă dezvăluim mai mult. Veniți să vedeți căderea unei frunze?

Text inspirat din fabule și povești internaționale adaptat de Dana Bonțidean.

Distribuție: Enikő Takács, Dana Bonțidean și Leonard Viziteu.

Regia: Dana Bonțidean.

Vârsta minimă recomandată este de doi ani.

Pentru sâmbătă, 7 octombrie, pe aceeași scenă este programat spectacolul „A kíváncsi elefántkölyök”/„Elefănţelul curios”, după R. Kipling, în regia lui Koblicska Kálmán.

Simpaticul elefănțel tulbură liniștea animalelor din junglă punând prea multe întrebări. Ca urmare, este alungat și are parte de multe aventuri care îl fac mai înțelept.

Distribuția este alcătuită din Balogh Dorottya, Giriti Réka, Patka Ildikó, Péter Izolda, Pünkösti Laura, Csortán Márton, Domokos Szabolcs și Mostis Balázs.

Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Spectacole ale Teatrului „Puck” la festivaluri din Iași și Timișoara

La finalul săptămânii trecute, spectacolul „Pălăria buclucașă”, în regia lui Rachel Warr și a Andrei Cotiușcă a obținut Premiul juriului copiilor la Festivalul Internațional al Artei Păpușilor Mostar – FLUM 2023.

Și săptămâna curentă este plină de activități în programul artiștilor Teatrului „Puck”. Marți, 3 octombrie, a fost prezentat la sediu spectacolul „Cei trei purceluși”, în regia lui Rumi László. În aceeași zi, spectacolul „Állatmesék”/ „Povești cu animale”  a fost prezentat la Grădinița „Albinuța” din Cluj-Napoca. Miercuri, 4 octombrie și joi, 5 octombrie, la sediul instituției a fost susținut spectacolul „Plüm-Plüm  kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga. Tot joi, spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, în regia Angelicăi Pamfilie, va fi prezentat în cadrul celei de-a opta ediții a Festivalului Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin” de la Timișoara. De asemenea, duminică, 8 octombrie, spectacolul „Don Quijote”, în regia lui Ion Brancu, va fi prezentat la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi (FITPTI).

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Pentru spectacolele instituției din această perioadă nu se fac rezervări.

 

„Mateiaș Gâscarul” și „Cenușăreasa”, spectacolele finalului de săptămână la Teatrul Puck

Un spectacol despre nedreptăți și urmări, precum și o reprezentație după o poveste clasică a copilăriei sunt programate pentru sfârșitul săptămânii la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba de „Lúdas Matyi”/ „Mateiaș Gâscarul”, în regia Ibolyei Varga (sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 11) și „Cenușăreasa”, în regia Monei Marian (duminică, 1 octombrie, de la orele 11 și 12.30).

Micii spectatori clujeni sunt așteptați sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 11, la sediul Teatrului „Puck” (str. I. I. C. Brătianu, nr. 23), la spectacolul „Lúdas Matyi”/ „Mateiaș Gâscarul”,  după Fazekas Mihály, în dramatizarea lui Egyed Emese și regia Ibolyei Varga.

Despre Mateiaș, eroul poveștii, se spune că ar fi cam leneș. El nu face altceva decât să stea prin casă, până într-o zi în care îi vine ideea că ar putea să păzească gâștele. În ciuda protestelor mamei sale, Mateiaș ajunge la târgul din Döbrög cu douăzeci de gâște albe și frumoase. Dar, în loc să fie plătit, Mateiaș Gâscarul pleacă de la târg fără gâște și cu cincizeci de lovituri. După această pățanie, Mateiaș a jurat că o să încaseze prețul gâștelor pierdute și să se răzbune.

Scenografie, ilustrație afiș: Elena Ilaș

Muzica: Venczel Péter

Distribuția: Balogh Dorottya, Domokos Szabolcs, Giriti Réka, Kötő Áron, Mostis Balázs, Péter Izolda, Pünkösti Laura, Szűcs Tamás.

Mânuitor decor: Balog Ferencz, Horváth Jonathán.

Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, are o durată de 50 de minute, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Spectacol cu inserții in Commedia dell’Arte

Întreaga viziune regizorală a spectacolului„Cenușăreasa”, care va fi prezentat duminică, 1 octombrie, de la 11 și 12.30, se bazează pe contrastul volumelor, marionetele și actorii jucând împreună pe scenă. Inserțiile din Commedia dell’Arte dau o notă comică întregii povești, iar ilustrația muzicală cuprinde pasaje clasice și preclasice, interpretate live de actorii păpușari.

Scenariul este semnat de Alex Căprariu, păpușile de Virgil Svințiu, decorurile de Epaminonda Tiotiu, iar ilustrația muzicală de Corina Sîrbu.

În distribuție: Dana Bonțidean, Călin Mureșan și Angelica Pamfilie.

Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Spectacol la Mostar

 Spectacolul nonverbal „Pălăria buclucașă”, conceput de Rachel Warr din Marea Britanie, după o poveste de Tohby Riddle, a fost prezentat miercuri, 27 septembrie, la Festivalul Internațional al Artei Păpușilor Mostar – FLUM 2023.

Evenimentul are loc între 25 și 29 septembrie la Teatrul de Păpuși din Mostar, Bosnia Herțegovina.

Spectacol în cursul săptămânii

De asemenea, de săptămâna viitoare se reiau reprezentațiile prezentate după masa. Astfel, marți, 3 octombrie, de la ora 17, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Cei trei purceluși”, după James Halliwell-Phillipps, cu scenariul, regia și ilustrația muzicală semnate de Rumi László.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervări: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Valabilitatea rezervărilor expiră cu 15 minute înainte de începerea fiecărui spectacol, motiv pentru care spectatorii sunt rugați să ajungă la timp.

Primele spectacole ale stagiunii 2023-2024 pe scena Teatrului „Puck”

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca îi așteaptă pe cei mici în acest weekend la primele spectacole ale stagiunii 2023-2024 la sediul instituției. Este vorba de spectacolul „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”, după Frații Grimm, în regia Ibolyei Varga (sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 11) și „Fata babei și fata moșneagului”, după Ion Creangă, în regia Angelicăi Pamfilie (duminică, 17 septembrie, de la orele 11 și 12.30).

Stagiunea 2023 – 2024 a început pentru Teatrul de Păpuși „Puck” cu cea de-a șaptea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck. Desfășurat între 8 și 10 septembrie 2023, evenimentul a reunit în centrul Clujului și la Bonțida un număr record de 28.000 de spectatori.

La sediul instituției (str. I. I. C. Brătianu, nr. 23) este programat pentru sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 11. Spectacolul „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”, după Frații Grimm, în regia Ibolyei Varga.

Totul începe în ziua în care Hänsel și Gretel se trezesc cu vești neplăcute: tatăl lor trebuie să vândă capra cea mică pentru a putea plăti datoriile. Copiii întristați sunt vizitați de Csipet, spiridușul pădurii care le propune să îi ajute în găsirea unor comori, cu ajutorul unei poezii magice.

Distribuția este formată din actorii Giriti Réka, Pünkösti Laura, Domokos Szabolcs, Kötő Áron, Balogh Dorottya și Mostis Balázs.

Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Un spectacol despre bine și rău

Spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, după Ion Creangă, în regia Angelicăi Pamfilie va fi prezentat duminică, 17 septembrie, de la orele 11 și 12.30.

Scrisă de Ion Creangă, „Fata babei și fata moșneagului” rămâne una dintre cele mai iubite povești pentru copii și părinți. Drumul către Sfânta Duminică și întâlnirea cu personaje fantastice precum Cățelușa, Părul, Fântâna și Cuptorul, sunt ilustrate scenic în spectacolul omonim regizat de Angelica Pamfilie. Respectând firul poveștii, spectacolul îi poartă pe cei mari și mici într-o frumoasă călătorie despre altruism și modestie, despre bine și rău.

În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Angelica Pamfilie, Adina Ungur și Iulian Lungu.

Scenografia este semnată de Andra Cotiușcă, sculptura de Florin Marin, pictura de Elena Ilaș, iar ilustrația muzicală de Ionuț Constantinescu.

Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de doi ani.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.

Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervări: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Valabilitatea rezervărilor expiră cu 15 minute înainte de începerea fiecărui spectacol, motiv pentru care spectatorii sunt rugați să ajungă la timp.

 

Record de participanți la WonderPuck. Peste 28.000 de spectatori la ediția a șaptea a festivalului

Ultimele trei zile ale vacanței de vară le-au adus celor mici multe distracții în centrul Clujului și la Bonțida. Un număr record de peste 28.000 de clujeni de toate vârstele au luat parte la spectacole de teatru de păpuși și marionete, spectacole itinerante cu muzică, păpuși gigant sau artiști pe picioroange, un minunat show cu acrobații aeriene, concerte, ateliere și multe altele.

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck a început vineri, 8 septembrie, cu două spectacole (unul în limba română și celălalt în limba maghiară), susținute de artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca în curtea castelului Bánffy de la Bonțida.

Au urmat apoi spectacole de teatru pentru copii la cele scenele amplasate în Piața Unirii, la cea din curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, precum și spectacole itinerante care au încântat publicul pe traseul dintre Piața Muzeului și Piața Unirii. Nu au lipsit concertele, baloanele de săpun, sesiunile de face painting sau de jonglerie. Pe parcursul celor trei zile de festival, cei mici au meșterit în Piața Unirii la atelierele de olărit, de țesut cu mărgele sau confecționat păpuși. De asemenea, pe esplanada Muzeului de Artă au avut loc ateliere de lectură și de IT și s-au citit multe povești.

Publicul clujean s-a bucurat de dimineața și până seara de spectacole prezentate de artiști din Spania, Italia, Polonia, Olanda, Bulgaria, Ucraina sau Ungaria. De asemenea, au susținut spectacole, concerte și show-uri artiști din teatre independente din Cluj-Napoca, dar și din instituții și companii teatrale din Alba Iulia, Arad, București, Iași, Brașov, Satu Mare și Sibiu.

O seară magică a fost cea de sâmbătă, 9 septembrie, iar protagoniștii au fost artiștii spanioli din trupa Grupo Puja, care au fermecat mii de spectatori cu spectacolul de acrobații aeriene „Peter Pen”, desfășurat practic la 40 de metri deasupra Pieței Unirii, în care actorii au evoluat suspendați de o macara hidraulică.

Ediția din acest an a a festivalului a inclus, de asemenea, o tombolă, la care s-au înscris peste 1.000 de participanți. Premiile, puse la dispoziție de partenerii de la OVB Allfinanz România,  au constat în două două console PlayStation 5, două Console Nintendo Switch, precum și 49 console GameBoy Darklove. La final, micii spectatori au primit 53 de premii, câte un premiu pentru fiecare an dintre cei 53 trecuți de la înființarea Grupului OVB Holding, acționar OVB România.

Ediția din acest an a festivalului s-a încheiat în acorduri de rock, cu un concert susținut de adolescenții din trupa clujeană High Velocity.

În total, la toate manifestările din programul WonderPuck 2023 au luat parte peste 28.000 de spectatori.

La fel ca în fiecare an, participarea la toate evenimentele din cadrul festivalului a fost gratuită.

Ce-a de-a șaptea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck este organizată de Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, Asociația ESUA și Clubul Lions, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, al Consiliului Județean Cluj și al Administrației Fondului Cultural Național. De asemenea, evenimentul a avut parte și în acest an de sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România.

Sari la conținut