Cei mici sunt așteptați la finalul acestei săptămâni la Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la primele spectacole din acest an. Este vorba de „Pippi Șosețica” /„Harisnyás Pippi”, adaptare scenică de Jocke Gustavsson (sâmbătă, 10 ianuarie, de la ora 11) și „Drumul căprioarelor spre Munții Albaștri”, în regia Ibolyei Varga (duminică, 11 ianuarie, de la orele 11 și 12.30).
Sâmbătă, 10 ianuarie, de la ora 11, pe scena Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca (str. I. I. C. Brătianu, nr. 23) va fi prezentat spectacolul secției maghiare „Pippi Șosețica/„Harisnyás Pippi”, după Astrid Lindgren, adaptare scenică de Jocke Gustavsson.

Vila Villekulla are un nou locatar, o fetiță misterioasă care este chiar fiica regelui mărilor de sud. Pippi Șosețica este într-adevăr o fetiță specială, mare maestră a acrobațiilor și a farselor. Când Tommy și Annika o întâlnesc descoperă o lume în care imaginația liberă joacă rolul principal și în care imposibilul devine ceva obișnuit.
Coordonator proiect și scenograf: Lázár Helga
Concept și realizare păpușă: Gerda Knoche
Asistență scenografie: Elena Ilaș, Florin Marin
Compozitor: Domokos Előd
Dramaturgie și asistență proiect: Csog Brigitta
Distribuția: Balogh Dorottya, Péter Izolda, Szűcs Tamás, Mostis Balázs, Pünkösti Laura
Lumini: Török Ákos
Sunet: Domokos Előd
Regia tehnică: Kovács Ferenc
Mânuitori decor: Balog Ferencz, Horváth Jonathán
Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Durata spectacolului este de 45 de minute.
O parabola despre perseverență
De asemenea, duminică, 11 ianuarie, de la orele 11 și 12.30, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Drumul căprioarelor spre Munții Albaștri”.
Eroul povestirii – Căpriorul, este înzestrat în noaptea nașterii de Spiritele Iernii cu puteri deosebite pentru a duce la împlinire visul tuturor căprioarelor: găsirea drumului secret spre Munţii Albaştri, locul unde pajiștea este mereu verde, unde nu există ger sau pericole.
Conştient de marea lui misiune, Căpriorul se pregăteşte de drum încă de mic şi îşi urmează calea cu pasiune şi încăpăţânare. Drumul lui spre Munţii Albaştri și revenirea în locurile natale este o poveste plină de peripeții, dar este și o parabolă despre perseverenţă, despre credinţă şi despre dragoste.

Regia artistică și scenariul original: Varga Ibolya
Distribuția: Angelica Pamfilie, Ramona Atănăsoaie, Călin Mureșan și Radu Lărgeanu
Asistent regie: Andra Cotiușcă
Scenografia: Epaminonda Tiotiu
Asistent scenografie: Elena Ilaș
Ilustrația muzicală: Venczel Péter
Spectacolul este prezentat în limba română, va avea o reprezentație și marți, 13 ianuarie, de la ora 17, iar vârsta minimă recomandată este de șase ani.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică costă 48 de lei pentru adulți, 24 de lei pentru pensionari și 12 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
De asemenea, biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri costă 10 lei pentru copii, elevi, studenți (tarif redus cu 75%), pentru pensionari 20 de lei (tarif redus cu 50%), iar pentru adulți 40 de lei.
Biletele se pot achiziționa online, accesând următoarele linkuri:
Pentru spectacolul de sâmbătă:
Pentru spectacolul de duminică, de la ora 11: https://www.entertix.ro/bilete/34216/drumul-caprioarelor-spre-muntii-albastri-11-ianuarie-2026-teatrul-de-papusi-puck-cluj-napoca.html
Pentru spectacolul de duminică, de la ora 12.30:
Pentru spectacolul de marți:
De asemenea, se pot achiziționa bilete și de la casieria din foaierul teatrului, în limita locurilor disponibile, înainte de intrarea la spectacole.
Spectatorii sunt rugați să ajungă cu 15 minute înainte de ora de începere a spectacolului.



0 comments on “Primele spectacole ale anului 2026 la Teatrul de Păpuși „Puck””