Premieră la Teatrul „Puck”: „Vasilache și Marioara în jurul lumii”

 Primul weekend cu spectacole din stagiunea 2020-2021 la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj le aduce micilor clujeni o premieră. Este vorba de spectacolul „Vasilache și Marioara în jurul lumii”, cu regia, scenariul și ilustrația muzicală semnate de Ionuț Constantinescu. Evenimentul este programat pentru duminică, 20 septembrie, de la ora 11, iar sâmbătă, 19 septembrie, de la aceeași oră va avea loc reprezentația „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”,  după  Hans Christian Andersen.

Premiera va avea loc duminică 20 septembrie, de la ora 11. Plictisiți de viața pe care o trăiesc în căsuța lor, Vasilache și Marioara hotărăsc că este timpul să pornească într-o călătorie. Nu știu, însă, ce îi așteaptă și prin câte peripeții vor trece, călătorind prin timp și spațiu.

Ionuț Constantinescu regândește și adaptează povestea lui Vasilache și a Marioarei din teatrul de bâlci tradițional, într-un context nou, cu personaje noi, cu întâlniri fantastice și obiecte vrăjite. De data aceasta, protagoniștii devin exploratori, iar în drumul lor se întâlnesc cu Dumnezeu, Dracul, Moartea, Elvis Presley și alte personaje care animă savuros situațiile.

„În teatrul de bâlci în general și în special în Vasilache și Marioara, există personaje iconice, care înving întotdeauna, datorită istețimii și bunătății lor sufletești. Am păstrat această dimensiune a personajelor, pe care am redat-o sub forma unei ingenuități specifice oamenilor curioși și dornici de a cunoaște lumea înconjurătoare”, explică Ionuț Constantinescu.

În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Ion Iurcu și Robert Trifan. Scenografia este semnată de Andra Ștefan, light designul de Călin Negrea, ilustrația muzicală de Nagy Attila, iar regia tehnică de Mihai Pamfiloiu.  Sculptura este realizată de Florin Marin, iar pictura de Elena Ilaș.

Vârsta minimă recomandată este de cinci ani.

Totodată, sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 11.00, este programat spectacolul „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”, prezentat în limba maghiară.

Totul începe în ziua în care Hänsel și Gretel se trezesc cu vești neplăcute: tatăl lor trebuie să vândă capra cea mică pentru a putea plăti datoriile. Copiii întristați sunt vizitați de Csipet, spiridușul pădurii, care vrea să-i ajute în găsirea unor comori cu ajutorul unei poezii magice. Drumul le este îngreunat de Baba Cloanță. În timp ce spiridușul Csipet și ursul Döme fac tot ce le stă în putinţă pentru a ajuta copiii, în final Gretel reușește să evadeze din mâinile vrăjitoarei.

Regia este semnată de Varga Ibolya. Distribuția este formată din actorii Giriti Réka, Pünkösti Laura, Urmánczi Jenő, Erdei Emese, Kötő Áron și Domokos Szabolcs. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică va costa 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Abonamentul (valabil pe 12 luni) cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele pentru spectacolele din 19 și 20 septembrie se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Reguli de acces

Accesul publicului la spectacolele Teatrului „Puck” se va face cu respectarea normelor în vigoare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Astfel, spectatorii sunt rugați să respecte toate condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție. De asemenea, este recomandat să ajungă mai devreme cu aproximativ 30 de minute, pentru achiziționarea biletelor și pentru efectuarea triajului epidemiologic, pe baza verificării temperaturii. Persoanele care nu acceptă să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. De asemenea, va fi interzisă intrarea persoanelor care manifestă febră sau probleme respiratorii.

Spectatorii își vor dezinfecta la intrare. Consumul de alimente și băuturi în locație este interzis. Numărul maxim de persoane admise la un eveniment este de 30. Mai multe detalii, aici:

http://teatrulpuck.ro/masuri-si-reguli-pentru-evenimentele-actiunile-culturale-organizate-in-aer-liber-pe-perioada-starii-de-alerta-pentru-prevenirea-raspandirii-covid-19/.

Did you like this? Share it!

0 comments on “Premieră la Teatrul „Puck”: „Vasilache și Marioara în jurul lumii”

Leave Comment

*