Micul Prinț și Pinocchio revin pe scena Teatrului „Puck”

Doi eroi îndrăgiți de copiii din lumea întreagă vor anima sala de spectacole a Teatrului de Păpuși „Puck” la finalul acestei săptămâni: Micul Prinț și Pinocchio.

Sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 11 (și miercuri, 14 octombrie de la ora 18), la sediul instituției clujene este programat spectacolul nonverbal „Kishercegszemmel”/„Prin ochii Micului Prinț”, cu scenariul și regia semnate de Vadas László.

Proiectul are la bază viziunea lui Antoine de Saint-Exupéry  și opera acestuia „Micul Prinț”, o poveste al cărui protagonist este un simbol al purității, al inocenței și al bucuriei fără limite.

Adulții sunt înrobiți de convenții, prejudecăți sociale și de putere. De-a lungul poveștii, găsesc o modalitate de a înfrunta propria transformare și de a se întoarce la joc, la puritate și astfel  se întorc la starea copilăriei. Ca spectator, ne putem întreba, oare reușim uneori acest lucru?

Distribuția este formată din Balogh Dorottya, Bondár Tibor, Domokos Szabolcs, Erdei Emese, Mostis Balázs, Urmánczi Jenő și Jakabfi Ivett-invitat special. Asistent de regie este Pünkösti Laura. Scenografia  este semnată de Albert Alpár, costumele de Borsos Viola, coregrafia de Jakab Melinda, iar muzica de Domokos Előd. De asemenea, video designul este realizat de Lepedus-Sisko Péter, Cebrat Szilárd este operator sunet, operator lumini este Portik Zoltán, mașiniști sunt Balog Ferencz, Domokos Előd, regia tehnică este semnată de Kovács Ferenc, iar ilustrația de Albert Alpár.

Spectacolul este nonverbal (cu inserții în limba maghiară), durează aproximativ 45 de minute, iar vârsta minimă recomandată este de șase ani.

Pinocchio și inițierea în regulile vieții

De asemenea, duminică, 11 octombrie, de la ora 11 (și joi, 15 octombrie, de la ora 18), cei mici și cei mari sunt așteptați la spectacolul „Pinocchio”, după Carlo Collodi, în scenariul și regia lui Călin Mocanu. Scenografia este semnată de Sandu Marian, iar ilustrația muzicală de Dan Bălan. Distribuția este alcătuită din  Ramona Atănăsoaie, Dana Bonțidean, Robert Trifan, Călin Mureșan, Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie și Ionuț Constantinescu. Figurație: Cosmin Cârlea și Bogdan Motoșcă.

Regizorul Călin Mocanu aduce în scenă povestea nemuritoare a lui Carlo Collodi, Pinocchio, într-o viziune dinamică și plină de sensibilitate, mai actuală ca niciodată. Aventurile păpușii-băiat le vorbesc celor mari și mici despre onestitate și curaj, despre educație și importanța acesteia în dezvoltarea copiilor.

Răzgâiat prin definiție, Pinocchio intră în fel de fel de încurcături până să ajungă la concluzia că cel mai potrivit lucru este să-ți asculți părinții și să fii întotdeauna sincer cu tine și cu cei din jur. Băiețelul din lemn parcurge, așadar, un traseu inițiatic de-a lungul căruia învață, crește, se dezvoltă, devenind, din rebelul poveștii, eroul acesteia.

Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică va costa 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri va costa 28 de lei (pentru adulți), 14 lei (pentru pensionari) și 7 lei pentru preșcolari, elevi și studenți).

Abonamentul (valabil pe 12 luni) cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Reguli de acces

Accesul publicului la spectacolele Teatrului „Puck” se va face cu respectarea normelor în vigoare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Astfel, spectatorii sunt rugați să respecte toate condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție. De asemenea, este recomandat să ajungă mai devreme cu aproximativ 30 de minute, pentru achiziționarea biletelor și pentru efectuarea triajului epidemiologic, pe baza verificării temperaturii. Persoanele care nu acceptă să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. De asemenea, va fi interzisă intrarea persoanelor care manifestă febră sau probleme respiratorii.

Spectatorii își vor dezinfecta la intrare mâinile. Consumul de alimente și băuturi în locație este interzis. Numărul maxim de persoane admise la un eveniment este de 24. Mai multe detalii, aici:

http://teatrulpuck.ro/masuri-si-reguli-pentru-evenimentele-actiunile-culturale-organizate-in-aer-liber-pe-perioada-starii-de-alerta-pentru-prevenirea-raspandirii-covid-19/.

Did you like this? Share it!

0 comments on “Micul Prinț și Pinocchio revin pe scena Teatrului „Puck”

Leave Comment

*